OMG, am ramas fara mobil! Ce e nomofobia?

Nomofobia este o tulburare psihica etichetata astfel de catre o organizatie britanica, in 2008. Ea se refera la anxietatea resimtita de utilizatorii care raman fara telefoane mobile (de aici si numele de no-mobile-phone phobia). Cercetarile au gasit ca peste jumatate dintre utilizatorii de telefoane mobile au devenit anxiosi atunci cand au ramas fara baterie, si-au pierdut telefonul sau au ramas fara semnal. Aceasta anxietate duce la niveluri de concentrare scazute si tensiune arteriala ridicata.

Teama de a fi decontectat de la viata sociala virtuala, se explica si din cauza faptului ca majoritatea am transferat atentia si emotiile aferente relatiilor apropriate catre cele virtuale. Astfel, oamenii au ajuns sa isi verifice telefoanele celulare in jur de 110 ori pe zi (intre 80-150), cu o frecventa ridicata seara, o data la 6 secunde.

La nivel evolutionist, pierderea obiectului care il conecteaza pe utilizator la o intreaga lume virtuala se explica prin frica de marginalizare sau alienare. Excluderea sociala este o ruptura sociala, o detasare de un anumit grup sau relatii sociale. Sansele oamenilor de a supravietui in timpuri ancestrale au crescut in momentul in care au format grupuri inchegate pe baza cooperarii reciproce. Pe de alta parte, oamenii au supravietuit datorita faptului ca au inceput sa adune si sa foloseasca in beneficiul lor informatia despre mediul inconjurator. Un om neinformat este un om care se poate arunca orbeste in fata pericolului. Asadar, este inscris in codul nostru genetic sa fim avizi dupa informatie, pentru a ne diminua anxietatea in fata necunoscutului, si sa o discernem pe cea relevanta proximal (daca ceva se intampla aproape de mine e important).

Extrapolând, pierderea obiectului, care pe de-o parte ii confera individului senzatia ca apartine unui grup si pe de alta ii ofera informatie considerata vitala, poate duce la un nivel de anxietate ridicat. Totuși, nu se poate vorbi de o dependenta in sensul strict al cuvantului, dar potentialul exista. O dependenta adevarata implica o toleranta crescuta a substantei utilizate (precum droguri sau alcool), asadar e nevoie de un uz din ce in ce mai ridicat pentru a obtine efectul dorit.

Tehnologiile moderne (tablete, smartphone etc.) pot fi adictive pentru ca sunt psihoactive, in sensul in care iti pot altera starea de spirit si uneori pot oferi sentimente placute.

Cum putem controla impulsul de a ne verifica telefonul de 110 pe zi? 

Reducerea frecvenței verificării telefonului poate fi abordată prin diverse strategii. Un prim pas este conștientizarea și înțelegerea motivelor din spatele acestei verificări frecvente. Apoi, poți încerca următoarele:

1. Stabilește limite de timp: Planifică momente specifice în zi în care să verifici telefonul. Evită verificările impulsivie și aleatorii.

2. Dezactivează notificările inutile: Redu numărul de notificări pentru a evita distragerile constante.

3. Implementează pauze digitale: Alocă perioade în timpul zilei în care să nu utilizezi telefonul deloc.

4. Încurajează interacțiunea socială în persoană: În loc să comunici prin mesaje, încurajează întâlniri față în față.

5. Gândește-te la consecințe: Reflectă asupra impactului verificării constante si asupra stării tale de bine și relațiilor.

Constientizati de fiecare data cand puneti mana pe telefon, astfel incat verificarea acestuia sa nu mai fie un automatism, nu raspundeti de fiecare data cand face bip, inchideti telefonul incepand cu o anumita ora, seara, fiti disciplinat (nu raspundeti cand acordati timp copiilor, conduceti masina, sunteti intr-o intalnire, beti o cafea cu un prieten, sunteti la cinema).

Un An Nou... acelasi tu! Sau poate nu, ca esti deosebit!

Ti-ai facut lista de Rezolutii de Anul Nou? 
Excelent, inseamna ca te-ai consultat in grup, pentru ca in limba romana cuvantul rezolutie inseamna hotarare luata in urma unei dezbateri colective, rezolvare pe care cel in drept o da unei cereri sau un numar de linii ce pot fi afisate intr-un spatiu egal cu inaltimea ecranului. 
Asadar, dupa congresul cu amicii, recomandarea este sa iti dozezi entuziasmul, pentru ca probabil vei esua. Sau poate nu, ca esti deosebit. Cati si-au facut rezolutii de Anul Nou, sperand ca de la 1 ianuarie sa fie alte persoane? Peste 50% dintre oameni fac liste cu rezolutii (decizii, hotarari) de Anul Nou si cam 80% esueaza pentru ca rezolutiile nu sunt realiste, nici asteptari si nici ca scopuri.

Imi pare rau sa va stric buna-dispozitie si optimismul, alimentate de licoarea bahica si atmosfera de basm de la tv, dar cel mai probabil veti ramane aceeasi persoana, cu aceleasi metehne: veti fuma la fel de mult, veti bea la fel de mult si veti ramane supraponderali. Sa va explic. Obiceiurile pe care le aveti deja sunt amintiri care leaga o situatie de un comportament, pe care doriti sa il performati. Daca iti reamintesti mai repede ce ai de facut, decat iti ia sa te gandesti la ce ai de facut, felicitari: deja ai un obicei. A incerca sa schimbi gandul "Nu fuma!", de pilda, nu face decat sa il intareasca. Un prim pas ar fi sa incercam sa ne gandim la acel comportament in mod constient, ca sa il putem scoate din sfera automatismelor. Multi dintre noi fumam sau mancam fara sa ne gandim la actul in sine.
Asadar ca sa iti formezi un nou obicei, trebuie sa existe putina competitie intre rutina si ceva neasteptat. Pentru ca obiceiurile sunt amintiri, ele sunt regasite in memorie in mod automat. Acest lucru insemnand ca al nostru creier se activeaza automat tocmai pentru ca esti intr-o situatie care necesita ca obiceiurile sa intre automat in functiune.

Un exemplu pentru cum se formeaza un obicei este invatarea notiunilor de matematica de baza. Toate sunt similare (implica aceleasi numere), dar necesita raspunsuri diferite. Asadar s-ar putea sa ai nevoie de luni sau chiar ani pentru a forma un obicei nou. Atunci cand actionezi din obicei, care actioneaza din memorie, folosesti paradoxal ceea ce ai folosit in situatii trecute, intarind de fapt obiceiul de care vrei sa scapi. Cu cat vechiul obicei este mai placut (fumat, baut, mancat), cu atat ne va fi mai greu sa scapam de el, pentru ca pe langa automatism, vechiul obicei vine si cu placere, ceea ce va ingreuna procesul de a-l schimba. Obiceiurile nu se schimba, ele sunt inlocuite. Asta inseamna ca vechea amintire a comportamentului va fi rechemata din memorie si va fi prezenta ca o optiune pentru creierul tau, daca nu creezi amintiri competitive. Asadar, pentru fiecare situatie pe care vrei sa o schimbi, este important sa construiesti un obicei nou care sa intre in competitie cu cel vechi, fortand sistemul de obiceiuri sa actioneze intr-o actiune diferita.

 Aceasta se datoreaza sindromului falsei sperante, ceea ce inseamna ca rezolutiile sau dorintele sunt nerealiste si nealiniate cu viziunea interna a decidentului. Acest principiu se reflecta in felul in care facem, de pilda, afirmatii pozitive. Atunci cand facem afirmatii pozitive despre noi insine si in care noi nu credem cu adevarat, nu doar ca aceste afirmatii nu functioneaza, dar si dauneaza stimei de sine.

In principiu, sunt doua probleme cu Rezolutiile (Deciziile) de Anul Nou. 
In primul rand, sunt formulate foarte abstract, in timp ce schimbarea comportamentala implica o formulare precisa si specifica. Trebuie asadar sa te angajezi in comportamente specifice in anumite momente. Apoi, deseori iti concentrezi rezolutiile pe comportamente pe care doresti sa le opresti. Dar sistemul de obiceiuri nu poate invata sa nu faca lucruri. Poate invata comportamente pe care urmeaza sa le faci, deci concentrarea trebuie sa se axeze pe ce vei face si nu pe ce ai facut. In loc să adaugi lucruri noi în listă pentru noul an, încearcă rezoluții negative. Adică, elimină ceva din viața ta. De exemplu, renunță la a amâna lucrurile și vei vedea că deja te simți mai eliberată. În fond, adăugând prin scădere!"
Aceste rezolutii de a nu mai dori sa faci in viitor ceva ce faci in prezent, sunt denumite rezolutii negative, tocmai pentru ca se concentreaza pe comportamentul pe care doresc sa il opresc (negativ) si care este deja un obicei (automatism) care este conditionat de mediu. Pe masura ce ne gandim la comportamentul indezirabil, se creeaza un paradox, de aceea acel comportament va ramane activ in mintea ta. Putem incerca sa gandim in legatura cu ce vrem sa schimbam in termeni pozitivi, de introducere a unui nou comportament, care, in timp sa il inlocuiasca, natural, pe cel vechi. 

De pilda: "Rezoluția mea negativă pentru anul nou? Să renunț la a mai amâna lucrurile. Asta înseamnă că nu voi mai amâna să renunț la amânare! Funcționează în felul următor: de fiecare dată când încep să amân, îmi amintesc că am jurat să mă opresc. Cu cât încerc să ocolesc asta, cu atât îmi dau seama că deja sunt prinsă în propriul joc de cuvinte. Un paradox amuzant al rezoluției negative!" 

Concentrându-ne prea mult pe ceea ce vrem să evităm, putem întări involuntar acel comportament. Este precum atunci când îți spui să nu te gândești la ceva și, inevitabil, acel lucru devine dominant în mintea ta. Art Markman abordează astfel de fenomene, subliniind puterea modului în care ne formulăm gândurile și obiectivele.

Despre schimbari, in cartea lui Art Markman, Smart Thinking.

Cu ce te-ar diagnostica un psihiatru daca ai fi in Zimbabwe sau Coreea....

Solastalgia este un neologism care descrie o formă de suferință mentală sau existențială cauzată de schimbările de mediu.

Hikikomori este un cuvânt pe care japonezii îl folosesc pentru un fenomen social, în care adolescenții sau adulții caută forme extreme de izolare. Ijime (hărțuiala) e o forma de bullying extrem în Japonia.

Kufungisisa, shenjing shuairuo, Hwabyung, taijin kyofusho, khyal cap, sindromul dhat, amafufuyana, uppgivenhetssyndrom sunt tulburări psihice determinate cultural, întâlnite numai în anumite părți ale lumii. 

Kufungisisa este o boală mintală corelată cu depresia și anxietatea și care înseamnă “gândești prea mult”; ea este întâlnită și diagnosticată ca atare în Zimbabwe.

Shenjing shuairuo este o boala diagnosticată de Societatea Chineză de Psihiatrie și este o neurastenie întâlnită în China. 

Hwabyung e găsită în Coreea și se manifestă numai atunci când oamenii sunt incapabili să își înfrunte furia apărută în cazul unei situații socotită injustă.

Taijin kyofusho sau sindromul TKJ este o boală mintală întâlnită în Japonia și este o frică intensă față de relațiile interpersonale. 

Khyal cap este o tulburare mintală întâlnită în Cambogia sau la cetățenii cambogieni stabiliți în alte țări și înseamnă “atacul vântului”. Se manifestă cu amețeală, atacuri de panică, tinitus, palpitații.

Sindromul dhat este frica de a pierde sperma, întâlnit în culturile din continentul subindian. Este asociat cu anxietate și disforie. 

Amafufuyana este întâlnită în Africa de Sud și are caracteristicile schizofreniei. 

Uppgivenhetssyndrom este o tulburare întâlnită în țările scandinave, înseamnă “sindromul resemnării” și este un sindrom disociativ care induce o stare catatonică. În 2006 a fost diagnosticată oficial ca boală mintală.

Stiati care sunt cele mai rare boli mintale?

 

1. Sindromul Alice în Țara Minunilor (Alice in Wonderland Syndrome): O tulburare care distorsionează percepția timpului și dimensiunilor, generând iluzii de mărire sau micșorare a obiectelor și a propriei persoane.

2. Sindromul Capgras: Persoana afectată crede că oamenii din jurul lor, inclusiv membrii familiei, au fost înlocuiți de impostori, deși aceștia arată și acționează la fel ca înainte.

3. Sindromul Cotard: Cunoscut și sub numele de "iluzia morții", acest sindrom determină individul să creadă că este mort, inexistent sau că organele lor au dispărut.

4. Sindromul Fregoli: O tulburare în care persoana afectată crede că diferite persoane sunt, de fapt, aceeași persoană care se transformă și încearcă să îi urmărească sau să le evite.

5. Sindromul Stendhal: O reacție psihosomatică la opere de artă sau la frumusețe copleșitoare, manifestându-se prin amețeală, palpitații și halucinații.

6. Sindromul Ondine: Cunoscut și sub denumirea de hipoventilație centrală congenitală, este o afecțiune rară care afectează controlul automat al respirației în timpul somnului.

7. Sindromul Pica: Un comportament în care oamenii consumă obiecte care nu sunt alimente, cum ar fi păr, hârtie sau mătase.

8. Tulburarea de depozitare a obiectelor (Hoarding Disorder): O nevoie persistentă de a colecta și a păstra obiecte, chiar dacă acestea sunt inutile și ocupă spațiu excesiv în casă.

9. Sindromul Münchausen: Persoana simulează sau provoacă intenționat simptome medicale pentru a primi atenție medicală sau simpatie.

10. Sindromul Münchausen prin procură: O formă a sindromului Münchausen în care o persoană își rănește sau își îmbolnăvește intenționat copilul pentru a atrage atenția asupra sa în calitate de îngrijitor.

11. Khyal Cap: O tulburare în care o persoană crede că capul său este prea ușor sau poate zbura, ceea ce poate duce la comportamente bizare și anxietate legate de această credință.

12. Kufungisisa: O formă de anxietate culturală recunoscută în Zimbabwe, caracterizată prin gânduri obsesive și compulsiuni asociate cu anxietatea și stresul.

13. Clinical Lycanthropy: O tulburare rară în care o persoană crede că se poate transforma într-un animal, adesea într-un lup sau altă creatură.

14. Diogenes Syndrome: Caracterizată prin auto-neglijare severă, această tulburare determină persoanele afectate să ignore igiena personală, să acumuleze gunoaie și să trăiască în condiții extreme de murdărie.

15. Apotemnophilia: Cunoscută și sub numele de "body integrity identity disorder" (BIID), această tulburare face ca indivizii să aibă o dorință persistentă de a deveni amputați, deși nu există o cauză medicală.

16. Alien Hand Syndrome: O tulburare rare în care o mână a unei persoane acționează independent și aparent fără controlul conștient al individului, deseori apărând ca și cum ar avea o voință proprie.

17. Paris Syndrome: O tulburare psihologică în care turiștii care vizitează Paris experimentează simptome psihosomatice, anxietate sau halucinații, adesea ca rezultat al discrepanțelor dintre așteptările romantice și realitatea orașului.

Cat de social media informat esti? De la Ghosting la Love Bombing.

 Cat de social media informat esti? 

De la Ghosting la Love Bombing. Nu stiu sa le traduc pe toate ca sa “facă” sens. 

1. Ghosting: Renunțarea bruscă la comunicare fără explicații, lăsând pe altcineva în incertitudine.

2. Orbiting: Menținerea unei conexiuni pe rețelele sociale fără a interacționa activ, creând o prezență la distanță.

3. Breadcrumbing: Trimiterea de mesaje flirtante sau sugestive fără intenția de a avea o relație semnificativă.

4. Gaslighting: O tactică manipulatoare în care cineva încearcă să cultive îndoieli în mintea unei persoane, punând la îndoială memoria, percepția sau sănătatea lor mintală.

5. Catfishing: Crearea unei identități online false pentru a înșela alții, adesea în scopuri romantice.

6. Stashing: Păstrarea partenerului în secret într-o relație, fără a-i prezenta prietenilor sau familiei.

7. Submarining: Reapariția în viața cuiva după ghosting, fără nicio explicație.

8. Phubbing: Ignorarea cuiva într-un context social prin concentrarea asupra telefonului.

9. Roaching: Ascunderea faptului că cineva întreține relații romantice cu mai multe persoane în același timp.

10. Cushioning: Menținerea unor opțiuni romantice alternative în timpul unei relații, pentru a atenua impactul în cazul în care relația actuală se încheie.

11. Benching: Menținerea cuiva în rezervă ca o potențială relație romantică fără a te implica complet.

12. Haunting: Aflarea informațiilor despre cineva pe rețelele sociale după ce o relație s-a încheiat.

13. Thirst Trap: Postarea de imagini sau conținut provocator online pentru a atrage atenție sau complimente.

14. Love Bombing: Copleșirea cuiva cu afecțiune și atenție excesive în stadiile incipiente ale unei relații.

Ce inseamna orbiting in contextul social media?

 "Orbiting" în contextul social media se referă la situația în care cineva păstrează o prezență online pasivă în viața cuiva, urmărindu-l pe social media, dar fără a interacționa direct cu acea persoană. Este adesea considerată o formă de observare distantă sau supraveghere pasivă.

Orbiting poate fi considerat o formă subtilă de manipulare emoțională, deoarece persoana care practică această comportare menține o conexiune virtuală, dar fără a investi activ în relația respectivă. Acest comportament poate induce confuzie sau incertitudine în persoana observată, întreținând speranțe sau întrebări despre intențiile celeilalte persoane.

Prin menținerea unei prezențe online fără a interacționa direct, individul care practică orbiting poate exercita o formă de control asupra celuilalt, fără a-și dezvălui în totalitate intențiile sau sentimentele. Aceasta poate crea un sentiment de neliniște sau frustrare în persoana observată, alimentând întrebări legate de statutul relației și menținând o dinamică de putere asimetrică.

Un psihoterapeut abordează problema orbitingului printr-un proces terapeutic centrat pe pacient. Iată câteva abordări generale:

1. Explorarea Sentimentelor: Terapeutul poate încuraja pacientul să exploreze și să exprime deschis sentimentele asociate cu experiența de orbiting. Identificarea și înțelegerea acestor emoții pot ajuta la gestionarea lor.

2. Limitarea Consumului de Social Media: Terapeutul poate discuta despre posibilitatea de a limita sau de a regla timpul petrecut pe platformele de socializare pentru a reduce impactul negativ al orbitingului asupra stării emoționale.

3. Promovarea Autonomiei și Autenticității: Terapeutul poate lucra cu pacientul pentru a sprijini dezvoltarea unei autonomii emoționale și pentru a promova autenticitatea în relații. Acest lucru poate implica stabilirea limitelor clare și așteptărilor sănătoase în interacțiunile online.

4. Îmbunătățirea Stimei de Sine: Terapeutul poate ajuta pacientul să-și dezvolte și să-și întărească stima de sine, concentrându-se pe calitățile și valorile personale, independente de validarea din partea altora pe social media.

5. Dezvoltarea Abilităților de Comunicare: Îmbunătățirea abilităților de comunicare poate fi un alt aspect important al terapiei. Astfel, clientul poate să-și exprime nevoile, așteptările și limitele în relațiile online și offline.

Orbitingul poate avea impacturi semnificative asupra stării emoționale și relaționale a unei persoane. Iată câteva moduri în care acest comportament poate afecta:

1. Stres și Neliniște Emoțională: Persoana care este orbitată poate experimenta stres și neliniște emoțională din cauza incertitudinii legate de intențiile celeilalte persoane și a lipsei de claritate în relația lor.

2. Scăderea Stimei de Sine: Persistența într-o situație de orbiting poate duce la o scădere a stimei de sine, deoarece persoana orbitată poate începe să se întrebe de ce nu este suficient de importantă sau demnă de interacțiune directă.

3. Confuzie în Relații: Orbitingul poate genera confuzie în dinamica relațională și poate complica comunicarea, făcând dificilă înțelegerea reală a statutului relației.

4. Impactul Asupra Relațiilor Reale: Concentrarea excesivă pe orbiting poate afecta relațiile reale, reducând disponibilitatea emoțională și afectivă pentru alți oameni din viața cuiva.

5. Dependență de Validarea Online: Orbitingul poate contribui la dezvoltarea unei dependențe de validarea online, unde individul își măsoară în mare măsură valoarea și importanța în funcție de reacțiile și prezența pe social media.

Este important să abordăm aceste situații cu sensibilitate și să recunoaștem că impactul poate varia în funcție de personalitatea, contextul și resursele emoționale ale fiecărei persoane. În cazul unor dificultăți semnificative, se poate considera utilă implicarea în terapie pentru a gestiona și aborda aceste aspecte.

Hikikomori: Un nou instrument de evaluare arunca lumina asupra fenomenului de izolare sociala

Un articol din noiembrie 2023 aparut in NeuroScience News, despre Hikikomori: aduce un nou instrument de evaluare care aruncă o lumină noua asupra fenomenului de izolare socială aparut in societate japoneza si extins la nivel global.
Cercetătorii au dezvoltat Hikikomori Diagnostic Evaluation (HiDE), un nou instrument de evaluare pentru identificarea retragerii sociale patologice sau hikikomori. Această afecțiune, identificată inițial în Japonia, se caracterizează printr-o izolare fizică extinsă care durează peste sase luni și este din ce în ce mai observată la nivel mondial, exacerbată de pandemia COVID-19.
HiDE oferă o metodă practică și structurată pentru clinicieni de a evalua persoanele care prezintă simptome hikikomori. Acesta include un chestionar cuprinzător și un formular de screening, îmbunătățind detectarea precoce și înțelegerea contextuală a acestei patologii globale în creștere.

Date cheie: 
-Hikikomori, e o condiție de retragere socială prelungită, devenita o problema globala, pandemia COVID-19 contribuind la creșterea acesteia.

-Instrumentul HiDE, dezvoltat la Universitatea Kyushu, permite clinicienilor să evalueze în mod eficient indivizii pentru hikikomori, testarea necesitand 5-20 de minute pentru a se finaliza.

-Evaluarea include un chestionar detaliat și un formular de screening, care vizează identificarea și înțelegerea gradului de retragere socială a pacientului.

Cercetătorii de la Universitatea Kyushu au dezvoltat un nou instrument pentru a ajuta clinicienii și cercetătorii să evalueze indivizii pentru retragerea socială patologică, cunoscut sub numele de Hikikomori. Instrumentul, numit Hikikomori Diagnostic Evaluation, sau HiDE, poate fi un ghid practic pentru colectarea de informații despre această patologie în creștere la nivel global.

Hikikomori este o afecțiune caracterizată prin izolare fizică susținută sau retragere socială pentru o perioadă mai mare de șase luni. A fost definit pentru prima dată în Japonia în 1998 și, deși se crede că este un sindrom „legat de cultură” specific Japoniei, dovezi recente au arătat o creștere semnificativă a acestuia la nivel mondial.

Cercetătorii și profesioniștii medicali se tem, de asemenea, că recenta pandemie de COVID-19 a agravat creșterea numărului de pacienți hikikomori de pe tot globul.
Cu toate acestea, nu există încă un instrument standardizat pentru a identifica patologia hikikomori. Noul instrument de evaluare HiDE, dezvoltat de profesorul asociat Takahiro A. Kato de la Școala de Științe Medicale, publicat în World Psychiatry, se dorește a fi următorul pas într-un instrument transcultural pentru a ajuta la identificarea și evaluarea indivizilor hikikomori.

În 2013, spitalul Universitar Kyushu a înființat prima clinică ambulatorie din lume pentru hikikomori, în speranța de a cerceta patologia și de a găsi metode mai bune de tratament. De-a lungul anilor, Kato și echipa sa au dezvoltat diferite metode pentru detectarea precoce a hikikomori și chiar au investigat posibili biomarkeri ai patologiei.

„HiDE este un chestionar pe care l-am dezvoltat la clinica noastră de la Spitalul Universitar. Am perfecționat-o de-a lungul anilor, iar astăzi durează aproximativ 5-20 de minute pentru a finaliza, în funcție de răspunsuri”, explică Kato.
„Este în primul rând împărțit în două secțiuni. Prima secțiune analizează caracteristicile comportamentului pacientului pentru a vedea dacă prezintă hikikomori. A doua secțiune este folosită pentru a ne ajuta să obținem context cu privire la gradul de retragere socială a pacientului.”

Echipa a adăugat, de asemenea, un formular de screening la HiDE în cazul în care clinicienii nu au timp pentru a administra întregul instrument. Ei sugerează ca chestionarul complet să fie administrat pacienților care răspund că „petrec o oră sau mai puțin pe zi în afara casei lor, cel puțin trei zile pe săptămână” și că „familia lor, ceilalți sau sunt deranjați personal de acest lucru”.
„HIDE s-a dovedit a fi un instrument indispensabil pentru evaluarea structurată a retragerii sociale patologice în practica și cercetarea noastră clinică. Dar trebuie făcute mai multe studii empirice pentru a-i evalua validitatea dincolo de practica noastră”, conchide Kato.

„Ne-am dori să vedem acest lucru folosit de colegii noștri din întreaga lume, astfel încât să putem lucra pentru a perfecționa instrumentul. Hikikomori devine un fenomen global, iar un efort colectiv de recunoaștere și tratare a hikikomori va fi vital.”

Sursa: Universitatea Kyushu

Hikikomori: Intelegand Retragerea Sociala Profunda

Hikikomori este un termen japonez care descrie fenomenul în care indivizii se retrag complet din interacțiunea socială. Acești oameni aleg să petreacă majoritatea timpului în izolare, adesea în propriile locuințe. Cauzele pot fi diverse, de la presiunea socială și anxietate până la depresie sau alte tulburări psihologice.

Cum se manifesta Hikikomori?

Persoanele afectate de hikikomori pot refuza să iasă din casă, să comunice cu alții sau să participe la activitati sociale. Acest comportament poate duce la izolare extremă și, uneori, la dependența de mediul virtual pentru a satisface nevoile sociale.

Ce e in spatele retragerii?

Cauzele hikikomori sunt complexe și pot varia de la presiunea academică și profesională la conflicte familiale sau traume emoționale. Înțelegerea profundă a motivelor individuale este esențială în abordarea și tratarea acestei probleme.

Cum poate ajuta psihologia?

Psihoterapia poate juca un rol vital în tratarea hikikomori. Prin stabilirea unei relații de încredere și oferirea unui spațiu sigur, psihologii pot ajuta la explorarea cauzelor profunde și la dezvoltarea strategiilor pentru a depăși izolarea.

În concluzie, hikikomori este un fenomen complex și sensibil care necesită înțelegere și empatie. Prin abordarea acestei probleme cu compasiune și cu sprijinul psihologic adecvat, putem contribui la recuperarea și reintegrarea persoanelor afectate în societate.

Surse:

1. Kato, T. A., Kanba, S., & Teo, A. R. (2018). A 10-year follow-up study of social isolation in community-dwelling older adults. The Journal of clinical psychiatry, 79(1).

2. Teo, A. R., Gaw, A. C., & Hikikomori, N. K. (2010). A review of the psychopathology and clinical management of reported cases. International Journal of Social Psychiatry, 56(2), 178-185.

Sunt prieten cu seful meu. O idee cel putin proasta.

Cei mai multi dintre noi isi inchipuie ca socializarea la locul de munca este un lucru de dorit. Sigur, team building-urile, in care facem gratar cu colegii si bem nestingheriti pot aduce un plus de coeziune grupului, insa incalcarea anumitor reguli sociale nescrise nu este intotdeauna in avantajul nostru.

Lumea in care traim este reglementata de norme diferite, unele la nivel social, in care stabilim relatii de prietenie, in care rasplata este de ordin personal, si altele de ordin profesional sau de piata, cu cerere si oferta de lucru, pentru care suntem remunerati financiar.

Normele sociale includ cereri prietenesti de tip ajuta-ma sa mut mobila, sa imi duc catelul la veterinar, du-ma la aeroport cu masina, lasa-ma sa plang pe umarul tau, etc. Cele de tip cerere-oferta se compun exclusiv din cerinte clare si servicii care sunt remunerate corespunzator. Atunci cand cele doua tipuri de norme se suprapun, relatiile sunt afectate. Din dorinta de pastrare a unei granite clare a normelor, nu le cerem prietenilor avocati sa ne reprezinte gratis la tribunal, celor care sunt doctori sa ne consulte gratis, in mod repetat, iar sefului sa ne fie prieten, caruia sa ii impartasim cele mai adanci secrete ale noastre, inclusiv cele legate de munca.

Desi cele mai multe promovari se fac mai degraba pe baza alegerilor personale ale sefului, decat pe baza competentelor profesionale ale angajatilor, este recomandat ca relatia profesionala sa se mentina la un anumit nivel. Este de admirat daca oamenii cu care lucram ne pot deveni prieteni, insa sunt doua aspecte de mentionat atunci cand incercam sa vorbim despre prieteniile cu sefii. Oricat de prietenos ar fi un sef, relatia dintre tine si el este in primul rand una profesionala. Ierarhic vorbind, seful are un ascendent asupra ta si putere de decizie in ceea ce priveste salariul, urcarea ta pe scara profesionala sau a concedierii tale. Din start, raportul de forte dintre voi doi este inegal, deci o prietenie care pleaca de la premisa ca unul dintre voi are putere decizionala asupra celuilalt, nu este o prietenie in adevaratul sens al cuvantului.

Daca relatia dintre sef si angajat este afectata la un anumit nivel, sa spunem cel personal, vor suferi ambele relatii, atat cea profesionala cat si cea sociala.

Prietenia cu seful nu este recomandata si din simplul motiv ca atunci cand vei fi promovat, poate pe buna dreptate, colegii vor considera ca promovarea nu se datoreaza muncii depuse, ci prieteniei cu seful, fapt ce va conduce la un mediu de munca ostil, in care seful va fi acuzat de favoritism, iar tu de incompetenta. La nivel personal, este dificil de gestionat o relatie in care seara socializam cu seful si ii povestim detalii ale vietii noastre intime, asteptandu-ne ca a doua zi sa avem pretentia sa fim tratati profesionist.

Daca norma sociala se suprapune peste norma profesionala, cea sociala va sucomba in favoarea ultimei, fiind mai fragila. O data stricata, norma sociala poate fi cu greu reparata. Norma de piata, unde un individ are un ascendent financiar asupra celuilalt, defineste atat statutul cat si ordinea ierarhica, plasandu-l pe sef pe o pozitie de superioritate, lucru neacceptabil intr-o relatie de prietenie care trebuie sa fie bazata pe un nivel de egalitate intre doi adulti care se respecta reciproc.

De ce sunt tristi oamenii veseli sau ce e Sindromul Clovnului Trist?

 

Sindromul Clownului Trist: Zâmbind în Ciuda Ploii de Lacrimi

În spatele cortinei strălucitoare a luminilor, pe scena vieții noastre, fiecare dintre noi joacă un rol - dar ce se întâmplă atunci când râsetele pe care le dăm pentru ceilalți ascund ploi de lacrimi? Acesta este misterul sindromului clownului trist.

Arta Ascunsă din Spatele Râsului

Când oamenii aleg să-și ascundă sufletul rănit sub o mască de bucurie, o dramă uluitoare se desfășoară în culisele vieții lor. Acest sindrom complex este ca o piesă de teatru, în care protagoniștii noștri înfruntă tristețea în culise, dar pe scenă, zâmbetul lor strălucitor este aplaudat.

Origini Cufundate în Mister

Cu toate că misterul sindromului clownului trist persistă, să aruncăm o privire la unele dintre originile și explicațiile posibile:

Masca Socială: Această artă subtilă a mascării sentimentelor personale poate fi alimentată de presiunea de a se potrivi în societate sau de dorința de a-și proteja intimitatea. Este ca și cum ar juca un rol în fiecare zi.

Endorfine și Eliberarea de Stres: Umorul oferit celor din jur poate fi elixirul vindecător care eliberează endorfine și distruge stresul. Cu fiecare glumă, o picătură de tristețe dispare.

Complexitatea Ființei Umane: Sindromul clownului trist arată că suntem mai mult decât simpli cumpărători de bucurie sau de tristețe. Suntem povești ambulante, cu capitole întunecate și luminoase.

Sindromul Clownului Trist în Lumină Celebrităților

Robin Williams - "Zâmbetul Ascuns"- Acel zâmbet radiat de Robin Williams în filmele sale a fost în contrast cutremurător cu lupta sa împotriva depresiei. El a fost un maestru în arta de a face râzi, dar sub mască se ascundea un suflet chinuit.

Jim Carrey - "Ridurile din Spatele Comediei”- Jim Carrey, regele comediei, a mărturisit lupta sa cu depresia și ne-a încurajat să privim dincolo de râsetul său contagios pentru a vedea ridurile de durere.

Învățăminte din Teatrul Vieții

Sindromul clownului trist este o piesă impresionantă a umanității. Această poveste complicată ne amintește că etichetarea oamenilor în "fericiți" sau "triști" este superficială. Mai degrabă, fiecare dintre noi este un personaj cu straturi, cu lupte interioare și momente de bucurie. Este un strigăt pentru empatie și conștientizare a sănătății mintale, pentru că zâmbetele pot ascunde lacrimi, iar râsetele pot fi ca o muzică subtilă în spatele cortinei. 

Deci, în vreme ce râdem, să ne amintim că fiecare suflet are o poveste de spus, fiecare masca are o poveste de purtat și fiecare lacrimă are un loc în povestea noastră colectivă.

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic? Cat dureaza o relatie? (8 din 8)

 Durata pe care un narcisic o petrece într-o relație înainte de a căuta o altă "victimă" poate varia semnificativ de la un caz la altul. Nu există o regulă fixă sau un interval de timp specific în care un narcisic se mută de la o relație la alta, deoarece acest lucru depinde de mai mulți factori, cum ar fi personalitatea narcisicului, circumstanțele, disponibilitatea de noi "victime" și altele.

Unii narcisici pot să treacă rapid de la o relație la alta, căutând constant validare și admiratie, în timp ce alții pot rămâne într-o relație mai mult timp sau pot reveni la relația anterioară după o pauză. Narcisismul se caracterizează prin nevoia constantă de a fi în centrul atenției și de a obține validare externă, dar modalitățile în care aceasta se manifestă pot varia.

Este important de menționat că, în unele cazuri, narcisicii pot părea a rămâne într-o relație pentru o perioadă mai lungă, în special dacă partenerul lor îi asigură în mod constant validare și satisfac toate nevoile lor narcisiste. Cu toate acestea, în cele din urmă, narcisicii pot simți că partenerul lor nu mai îndeplinește aceste nevoi și pot căuta o altă persoană care să le ofere ceea ce doresc.

Este important să rețineți că nu toate relațiile cu narcisici vor urma același tipar și că fiecare situație este unică. 

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic? Iată câteva informații mai puțin cunoscute despre narcisism și relațiile cu narcisici: (7 din 8)

1. Narcisismul poate avea diferite grade de severitate: Narcisismul nu este o tulburare de personalitate de tip "totul sau nimic". Există o variație largă în ceea ce privește gradul de severitate a trăsăturilor narcisiste, iar unii oameni pot avea doar câteva trăsături narcisiste, în timp ce alții pot avea o tulburare de personalitate narcisică complet dezvoltată.

2. Narcisismul poate fi învățat din copilărie: Unii cercetători susțin că narcisismul poate fi învățat sau încurajat în copilărie prin recompense și atenție excesivă din partea părinților sau prin experiențe traumă sau neglijență.

3. Comorbilitate:Trăsăturile narcisiste pot coexista cu alte tulburări de personalitate sau cu alte probleme de sănătate mentală, cum ar fi depresia, anxietatea sau dependența de substanțe.

4. Posibile cauze medicale: În unele cazuri, trăsăturile narcisiste pot fi legate de cauze medicale sau neurologice, cum ar fi leziunile cerebrale sau alte afecțiuni care afectează funcționarea creierului.

5. Recuperarea este posibilă: Deși narcisismul poate fi dificil de tratat, există terapii și intervenții care pot ajuta persoanele cu trăsături narcisiste să dezvolte empatie, să își îmbunătățească relațiile și să se dezvolte personal.

6. Efecte asupra sănătății mentale a partenerilor: Partenerii de relații cu narcisici pot experimenta stres cronic, anxietate, depresie și alte probleme de sănătate mentală ca urmare a dinamicii relaționale toxice.

7. Îmbunătățirea comunicării: În unele cazuri, terapia de cuplu sau terapia familială poate ajuta la îmbunătățirea comunicării și a relației dintre narcisist și partenerii lor.

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic? Ce sunt trauma-bonding si shame shifting? (6 din 8 )

Trauma bonding și shame shifting sunt două concepte importante în relațiile cu narcisiștii, deoarece descriu dinamica complexă și adesea toxică care poate avea loc în astfel de relații:

1. Trauma Bonding (legarea prin traumă): Acest concept se referă la legătura emoțională puternică care se dezvoltă între o victimă și un abuzator narcisic într-o relație abuzivă. Trauma bonding se datorează adesea faptului că abuzatorul alternează între perioade de abuz și momente de aparentă iubire sau bunătate. Victima poate dezvolta sentimente contradictorii, cum ar fi teama, dependența emoțională și afecțiunea față de abuzator. Această legătură puternică face ca victima să găsească dificil să părăsească relația sau să vadă clar natura abuzivă a acesteia.

2. Shame Shifting (transferul vina): Acest concept se referă la tactica abuzatorului narcisic de a arunca vina asupra victimei sau asupra altor persoane pentru propriul comportament abuziv. În loc să-și recunoască și să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor, abuzatorul narcisic încearcă să facă victima să se simtă vinovată sau să creadă că este responsabilă pentru abuz. Acest lucru poate implica acuze false, manipulare emoțională și învinovățire.

Într-o relație cu un narcisist, trauma bonding poate face ca victima să se simtă captivă emoțional și să aibă dificultăți în a părăsi relația, chiar dacă aceasta este dăunătoare. Abuzatorul narcisic poate folosi shame shifting pentru a controla și manipula victima, inducându-i sentimente de vinovăție și rușine.

Este important să înțelegeți aceste concepte și să căutați sprijin și ajutor dacă sunteți implicat într-o relație cu un narcisist sau dacă sunteți victima abuzului narcisist. 

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic? (5 din 8) Narcisismul poate avea rădăcini în copilărie și poate continua în viața adultă.

Există diferite teorii despre cum se dezvoltă narcisismul, dar unele posibile cauze includ:

1. Experiențe din copilărie: Traume, neglijență sau abuzul din copilărie pot contribui la dezvoltarea trăsăturilor narcisiste. Un copil care nu primește suficient sprijin emoțional sau care este pus într-o poziție în care trebuie să se apere poate dezvolta o imagine de sine exagerată pentru a face față incertitudinii.

2. Modelarea comportamentului: Copiii pot observa și să învețe comportament narcisist din modelele din jur, cum ar fi părinți sau membri ai familiei care au trăsături narcisiste.

3. Recompense sociale: În societățile care pun un accent mare pe succesul, faima și imaginea de sine, un individ cu trăsături narcisiste poate primi recompense sociale pentru acest comportament, ceea ce îl poate întări.

În ceea ce privește combinarea narcisismului cu abuzul de alcool, este important să înțelegem că alcoolul poate accentua și mai mult trăsăturile narcisiste și poate duce la comportamente abuzive. Alcoolul poate reduce inhibițiile și poate face ca un narcisist să fie mai agresiv sau mai manipulativ în interacțiunile cu ceilalți. De asemenea, alcoolul poate agrava starea emoțională a unei persoane și poate contribui la comportamentele impulsive și de risc, care pot avea impact negativ asupra relațiilor.

Abuzul de alcool și narcisismul pot crea o combinație toxică care poate afecta grav sănătatea mentală și emoțională a individului și relațiile lor. 

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic? Se duce narcisicul in terapie? (4 din 8)?

Narcisismul este adesea asociat cu o lipsă de conștientizare a problemei și cu o rezistență la căutarea ajutorului sau la schimbare. Din acest motiv, narcisicii pot fi mai puțin predispuși să caute ajutor în comparație cu alte tulburări sau cu alte probleme de sănătate mentală.

Cu toate acestea, există excepții, iar unele persoane cu trăsături narcisiste pot căuta ajutor atunci când devin conștiente de impactul negativ pe care îl au asupra vieții lor sau a relațiilor lor. Motivația pentru căutarea ajutorului poate varia, de la dorința de a îmbunătăți relații sau cariera la conștientizarea propriei lor suferințe emoționale.

Este important de subliniat că terapia sau consilierea pot fi eficiente în tratarea narcisismului sau a trăsăturilor narcisiste, cu toate că progresul poate fi dificil și lent. Terapeuții specializați în tulburări de personalitate pot lucra cu persoanele cu narcisism pentru a le ajuta să înțeleagă mai bine trăsăturile lor, să dezvolte empatie și să îmbunătățească relațiile cu ceilalți.

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic (3 din 8)?

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic (3 din 8)? Comportamentul unui narcisic poate varia în funcție de tipul de narcisism și de circumstanțe, dar iată câteva exemple comune de comportament asociate cu narcisismul:

1.Căutarea constantă de admirație: Narcisistul caută în mod constant laude și validare din partea celor din jur. Ei se consideră superiori și așteaptă ca ceilalți să îi admire.

2. Imagina exagerată a propriei importanțe:Narcisistul are o imagine exagerată a propriei persoane și se consideră mai important decât ceilalți. Ei pot considera că regulile și standardele nu se aplică lor.

3. Lipsa empatiei:Au dificultăți în a înțelege sau simți emoțiile și nevoile altora. Pot părea insensibili sau nepăsători față de starea de bine a altora.

4. Exploatarea altora: Narcisistul poate să profite de oamenii din jur pentru a-și atinge propriile scopuri sau pentru a obține beneficii personale. Ei pot fi manipulatori și să utilizeze relațiile pentru propriul avantaj.

5. Izolarea: Pot încerca să izoleze pe alții de prieteni și familie pentru a-i controla mai bine. Ei pot vrea să fie centrul atenției exclusiv.

6. Reacții la critici: Pot reacționa defensiv sau cu furie la orice critici sau feedback negativ, chiar și atunci când este exprimat în mod constructiv.

7. Competiția excesivă: Narcisistul poate să se simtă în competiție constantă cu ceilalți și să fie gelos pe succesul sau atenția acordată altora.

8. Manipularea: Pot folosi tactici de manipulare, cum ar fi jocurile mintale, pentru a controla sau manipula oamenii din jur.

9. Schimbări bruște de atitudine: Pot avea schimbări bruște de atitudine, de la atenție excesivă și lăudă la ignorare sau dispreț.

10. Căutarea de răzbunare: Narcisistul poate căuta răzbunare sau poate încerca să distrugă reputația celor care îi critică sau îi contestă.

Este important să rețineți că nu toate aceste trăsături trebuie să fie prezente pentru a diagnostica un narcisist, iar oamenii pot avea diverse grade de narcisism. 

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic (2 din 8). Cate tipuri de narcisism exista?

Există mai multe tipuri sau subtipuri de narcisism, iar acestea pot varia în funcție de caracteristicile specifice ale personalității narcisiste. Iată câteva dintre tipurile de narcisism mai cunoscute:

1. Narcisist Grandios: Acesta este tipul tradițional de narcisist care are o imagine exagerată a propriei importanțe, se simte superior față de ceilalți și caută admirație constantă. Este adesea egoist și poate să nu aibă empatie față de alții.

2. Narcisist Ascuns (Covert Narcissist): Acest tip de narcisist își ascunde trăsăturile narcisiste sub o fațadă de modestie sau umilință. Ei pot părea mai vulnerabili și pot căuta simpatia sau validarea altora.

3. Narcisist Vulnerabil (Vulnerable Narcissist): Acest subtip se caracterizează prin insecuritate și lipsa încrederii în sine, dar în același timp, ei pot avea așteptări nerealiste de la ceilalți și pot fi sensibili la critici.

4. Narcisist Malign (Malignant Narcissist): Acesta este un tip mai periculos de narcisist, care poate avea tendințe sadice, manipulative și sâdite în răutate. Pot să se bucure de rănirea altora sau să încerce să controleze și să distrugă viața celor din jur.

5. Narcisist Exploziv (Explosive Narcissist): Acest subtip de narcisist poate avea scurte explozii de furie sau agresiune când sunt contraziși sau când simt că le este amenințată imaginea de sine.

6. Narcisist Social (Social Media Narcissist): Aceștia își caută adesea validarea și admirarea pe platformele de socializare, punând în scenă o imagine idealizată a vieții lor.

7. Narcisistul de pe scenă (Performative Narcissist): Acest tip de narcisist își pune în scenă mereu prezența și se concentrează asupra imaginii sale publice, deseori în detrimentul relațiilor personale autentice.

Este important să rețineți că, în practică, trăsăturile narcisiste pot varia și se pot suprapune, iar fiecare individ poate avea un amestec diferit de caracteristici narcisiste. Diagnosticarea și înțelegerea narcisismului pot fi complexe, iar dacă sunteți preocupat de comportamentul cuiva sau de relația cu un narcisist, consultați un profesionist în domeniul sănătății mintale pentru o evaluare adecvată și pentru orientare.

Cum sa supravietuiesti relatiei cu un narcisic? (1 din 8). Ce este TPN (tulburarea de personalitate narcisica)?

Tulburarea de personalitate narcisică este un tip de tulburare de personalitate caracterizată în principal prin următoarele trăsături:

1. Narcisism excesiv: Persoanele cu această tulburare au o imagine exagerată a propriei importanțe și se consideră superioare altora.

2. Nivel crescut de autoadmirație: Ele au nevoie constantă de admirație și laudă din partea celor din jur.

3. Lipsa empatiei: Au dificultăți în a empatiza cu sentimentele și nevoile altora.

4. Exploatarea altora: Pot să profite de oamenii din jur în căutarea propriei lor satisfacții sau beneficii.

5. Invidie și resentimente: Pot simți invidie față de alții și pot reacționa cu furie sau dispreț la critici sau eșecuri.

6. Sensibilitate crescută la critici: Sunt sensibili la critici și pot reacționa cu furie sau umilință.

Aceste trăsături pot afecta relațiile interpersonale ale unei persoane cu tulburare de personalitate narcisică și pot avea un impact negativ asupra vieții lor personale și profesionale. 

Identificarea unei relații cu un narcisist poate fi un proces dificil, deoarece aceștia pot fi foarte pricepuți în a ascunde sau justifica comportamentul lor. Cu toate acestea, iată câteva semne care ar putea indica faptul că sunteți într-o relație cu un narcisist:

1. Centrare asupra propriei persoane: Narcisiștii tind să fie excesiv de auto-absorbiți și preocupați de propriile lor nevoi, dorințe și realizări. Ei pot părea disinteresați de nevoile și sentimentele dvs.

2. Căutarea constantă de admirație: Narcisiștii au nevoie de laude și recunoaștere constantă din partea celor din jur. Ei vor aștepta să fie mereu în centrul atenției și apreciați.

3. Lipsa empatiei: Narcisiștii au dificultăți în a înțelege sau simți emoțiile altora. Ei pot fi insensibili la stresul sau suferința celorlalți.

4. Exploatarea: Pot să profite de voi sau să vă folosească pentru a-și atinge propriile scopuri și dorințe.

5. Comportament manipulativ: Pot folosi tactici de manipulare pentru a vă controla sau pentru a obține ceea ce își doresc.

6. Reacții la critici sau critică: Narcisiștii pot reacționa defensiv sau cu furie la orice critici sau feedback negativ, chiar și atunci când este exprimat în mod constructiv.

7. Relații superficiale: Relațiile lor pot părea superficiale și pot avea dificultăți în dezvoltarea legăturilor autentice.

8. Schimbări frecvente de atitudine: Narcisiștii pot avea schimbări bruște de atitudine, de la atenție excesivă și lăudă la ignorare sau dispreț

Este important să fie conștienți că nu toate aceste semne trebuie să fie prezente pentru ca cineva să fie considerat un narcisist, iar într-o relație, comunicarea deschisă și sinceră este cheia. 

Abuzul din partea unui narcisist poate fi extrem de dăunător și poate lua diferite forme. Iată câțiva pași sau moduri în care un narcisist poate să abuzeze într-o relație:

1. Manipularea emoțională: Narcisistul poate folosi manipularea pentru a vă controla sau pentru a obține ceea ce își dorește. Aceasta poate include jocuri mintale, șantaj emoțional și acuze false.

2. Exploatarea: Pot profita de dvs. financiar, emoțional sau în alte moduri. Pot cere sau lua resurse sau beneficii de la dvs. în mod egoist, fără să țină cont de nevoile sau dorințele dvs.

3. Minimizarea sau trivializarea sentimentelor dvs.: Narcisistul poate ignora sau subestima sentimentele și nevoile dvs., spunându-vă că acestea nu sunt importante sau că exagereazăți.

4. Critică constantă: Pot critica constant sau găsi defecte în ceea ce faceți, ceea ce poate duce la scăderea stimei de sine și la sentimente de inutilitate.

5. Izolarea: Narcisistul poate încerca să vă izoleze de prieteni și familie, astfel încât să depindeți în totalitate de el/ea și să nu aveți sprijin exterior.

6. Violenta fizică sau verbală: Uneori, abuzul poate escalada în violență fizică sau verbală. Este important să căutați ajutor imediat în astfel de situații și să vă puneți în siguranță.

7. Blame-shifting (transmiterea vinei): Narcisistul poate arunca vina asupra dvs. pentru orice problemă sau conflict în relație, chiar dacă este clar că nu sunteți responsabil.

8. Amenință cu abandonarea sau respingerea: Pot amenința cu abandonarea sau cu sfârșitul relației pentru a vă controla sau pentru a vă face să faceți ceea ce doresc.

Este important să vă amintiți că nimeni nu merită să fie supus unui abuz, și că există resurse disponibile pentru a vă ajuta să ieșiți dintr-o relație abuzivă. 

Gestionarea unei relații cu un narcisist poate fi dificilă, dar există câțiva pași pe care îi puteți urma pentru a face acest lucru:

1. Stabiliți limite clare: Definiți limite sănătoase și comunicați-le cu fermitate narcisistului. Asigurați-vă că aceste limite sunt clare și ușor de înțeles.

2. Păstrați o comunicare deschisă: Încercați să comunicați cu calm și respect cu narcisistul atunci când apar probleme sau conflicte. Evitați să deveniți defensivi sau agresivi.

3. Aveți așteptări realiste: Nu vă așteptați la schimbări majore în comportamentul narcisistului. Este important să înțelegeți că ei pot avea dificultăți în a-și schimba trăsăturile de personalitate.

4. Consiliere sau terapie: În unele cazuri, terapia de cuplu sau terapia individuală pentru narcisist poate ajuta la gestionarea relației. Narcisismul poate fi un tulburare de personalitate și este important să obțineți ajutor profesional pentru a face față problemelor legate de acesta.

5. Îngrijire de sine: Acordați-vă prioritatea și aveți grijă de propria sănătate mentală și emoțională. Înțelegeți că nu sunteți responsabil pentru comportamentul narcisistului și că merități o relație sănătoasă și fericită.

6. Stați alături de sprijin: Căutați sprijin din partea prietenilor, familiei sau unui terapeut pentru a vă ajuta să faceți față stresului și dificultăților legate de relația cu un narcisist.

7. Luați în considerare opțiunile: În cele din urmă, trebuie să vă gândiți la ce este cel mai bine pentru dvs. Dacă relația este extrem de abuzivă sau dăunătoare pentru sănătatea dvs. mentală și emoțională, ar putea fi necesar să vă gândiți la opțiunile de a părăsi relația.

Este important să rețineți că gestionarea unei relații cu un narcisist poate fi un proces dificil și poate necesita timp și răbdare. Cu toate acestea, prioritizarea sănătății și bunăstării dvs. este întotdeauna esențială. Dacă sunteți într-o situație de abuz, căutați ajutor și sprijin de specialitate pentru a vă proteja.

Cum ajuti o persoana depresiva?

Statisticile arată că 15 % dintre noi suferim de depresie la un anumit moment pe parcursul vieții. Cum te comporți cu cineva apropiat care trece printr-un astfel de episod? 

Cat de importanta este prezenta si sustinerea apropiatilor pentru o persoana predispusa la depresie?

Oamenii sunt, prin excelenta, fiinte sociale. Sprijinul social este deosebit de important in recuperarea unei persoane cu depresie, desi uneori acestora le este greu sa ceara ajutor. Conexiunea sociala are rolul de a atenua sentimentul de izolare pe care il da depresia.

La nivel evolutionist, in mediul ancestral, oamenii care se izolau si se departau prea mult de trib, isi diminuau sansele de supravietuire. Desi in zilele noastre solitudinea este lipsita de pericole, izolarea emotionala inca poate ameninta starea de sanatate mentala a unei persoane.

Cum sa ne comportam cu o astfel de persoana?

In primul rand trebuie inteles faptul ca depresia este o boala, ea nu este doar o tristete trecatoare, o stare de delasare sau lipsa de vointa, din care persoana deprimata nu vrea sa iasa. A iesi din depresie nu este legat de vointa. Depresia trebuie abordata imediat, iar prietenii si rudele sunt prima linie de aparare impotriva bolii. O persoana depresiva, singura, are sanse mai mici sa isi revina. Cum ne putem comporta? Sa ne pastram calmul si sa realizam ca simptomele nu sunt in legatura cu noi.

Ce ii spunem, ce nu ii spunem?

Comunicarea cu o persoana depresiva poate fi frustranta deoarece acestia s-ar putea sa nu aiba dorinta de a verbaliza ceea ce li se intampla sau ceea ce simt. Sa nu ii minimimalizam niciodata ceea ce simte. Sa nu ii spunem Lasa, o sa treaca, e doar o faza!' Sa nu ii spunem Nu ai nimic, altora li s-au intamplat lucruri si mai rele'. Ce putem sa ii spunem? Cum te pot ajuta?', Nu esti singur', Te poti sprijini si increde in mine', Exista speranta de vindecare si vom trece prin asta impreuna'. In primul rand, sa ii recunoastem starea, sa ii validam emotiile, sa o facem sa se simta sprijinita, respectata dar mai ales necriticata si judecata pentru ceea ce i se intampla. Depresia nu se intampla din vina ei. Nu va feriti sa adresati intrebari legate de siguranta personala daca aveti banuiala ca depresivul doreste sa isi faca rau.

Ii acceptam momentele de retragere, de singuratate, o incurajam sa iasa, daca daca refuza?

Oamenii depresivi au oricum tendinta de a se izola, insa depresia se poate manifesta in feluri variate. Uneori, depresivii mananca mai mult sau, dimpotriva, mai putin, slabesc sau se ingrasa brusc, consuma mai mult alcool, se simt fara speranta si fara ajutor, pierd interesul pentru lucruri care ii faceau placere inainte, pot fi coplesiti de tristete sau pot fi furiosi. Unui depresiv, ii putem arata ca ii respectam si acceptam spatiul si granitele personale, insa in acelasi timp, ca ne pasa de el. Este de dorit sa se intervina atunci cand suntem ingrijorati. Pentru interventii in depresie, ne trebuie tarie si stabilitate emotionala, pentru ca ne putem lovi frecvent de refuzul de a sta de vorba, de a iesi din camera, de a inceta sa bea, etc. Insa, o persoana, fie ea si depresiva, nu poate fi fortata sa faca lucruri impotriva vointei ei, dar putem incerca sa o convingem.

Cum sa-i sugeram psihoterapia?

Datorita prejudecatilor, oamenii, chiar si cei fara depresie, sunt reticenti fata de psihoterapeuti, acestia fiind asociati cu stigma pe care o poarta, din nefericire, persoanele bolnave psihic. Psihoterapia insa aduce beneficii tuturor, nu numai persoanelor depresive. Ea poate gasi sursa anxietatilor, mecanismele de a face fata acestor anxietati sau solutiile de a avea o viata mai buna. Ii putem vorbi despre psihoterapie ca despre o solutie pentru ce i se intampla in momentul de fata. Asa cum oamenii se duc la stomatolog pentru probleme dentare, tot asa, ei pot gasi ajutor pentru problema lor, la un psiholog sau un psihiatru. Uneori, daca depresia este severa, este de dorit ca un plan de tratament medicamentos sa insoteasca psihoterapia pentru rezultate maxime.

Articol scris in 2014 pentru Avantaje. Ilustratie originala de Karen Nicolescu.

Ghosting sau drop-out?

Ghosting și drop-out sunt doi termeni utilizați în contextul terapiei și al relației terapeutice, dar se referă la concepte diferite.

Ghosting in terapie este un termen folosit pentru a descrie situația în care un client întrerupe brusc contactul cu terapeutul și nu mai răspunde la mesaje, apeluri sau alte forme de comunicare. Practic, clientul dispare fără nicio explicație sau notificare. Aceasta poate avea mai multe cauze, cum ar fi nesatisfacția față de terapie, stresul sau anxietatea asociate discuțiilor terapeutice sau pur și simplu o schimbare de gândire sau de circumstanțe.

Pe de altă parte, drop-out se referă la situația în care un client decide să întrerupă terapia în mod oficial și anunțat. Acest lucru se întâmplă atunci când clientul ia decizia conștientă de a nu mai continua cu ședințele de terapie și poate fi însoțită de motive variate, cum ar fi ameliorarea simptomelor, nesatisfacția cu progresul terapeutic sau dificultăți financiare.

În esență, diferența principală dintre ghosting și drop-out este că ghosting implică întreruperea bruscă și neprevăzută a contactului fără notificare, în timp ce drop-out presupune o decizie conștientă și anunțată de a încheia terapia.

Insa si in drop-out, clientul poate să nu anunțe oficial terapeutul înainte de întreruperea terapiei. Diferența principală între ghosting și drop-out rămâne că ghosting implică întreruperea bruscă și neprevăzută a contactului fără notificare sau explicație, în timp ce în drop-out, chiar dacă clientul nu anunță oficial, aceasta poate fi o decizie conștientă de a încheia terapia.

 În situația de drop-out, clientul este de obicei conștient de decizia de a întrerupe terapia, dar nu este obligat să comunice oficial această decizie terapeutului. Acest lucru poate fi din diverse motive, inclusiv din comoditate sau din lipsa dorinței de a discuta motivele cu terapeutul. În această situație, clientul poate pur și simplu să nu mai programeze noi ședințe sau să nu mai răspundă la contactele terapeutului.

Dacă în cazul drop-out clientul decide să întrerupă terapia, dar nu anunță terapeutul, atunci diferența dintre drop-out și ghosting devine mai subtilă sau inexistentă. În ambele cazuri, terapia se încheie fără o comunicare oficială sau o notificare prealabilă terapeutului.

În ambele cazuri, terapia se încheie fără o notificare sau o comunicare oficială cu terapeutul.

Termenul "ghosting" a început să fie folosit în contextul relațiilor interpersonale și al comunicării digitale în jurul anilor 2000, mai ales în relațiile romantice sau în mediul online. Inițial, a fost folosit pentru a descrie situația în care o persoană înceta brusc să mai răspundă la mesaje sau apeluri fără nicio explicație sau încheiere a relației.

De-a lungul timpului, termenul s-a extins și a fost folosit în contexte mai largi, inclusiv în terapie sau în alte tipuri de relații profesionale sau personale, pentru a descrie situații în care o persoană întrerupe brusc contactul sau comunicarea fără explicații. Astfel, "ghosting" a devenit un termen cunoscut pentru a descrie această formă de întrerupere a relațiilor sau comunicării.

Termenul "drop-out" este utilizat de mult timp și are origini în contextul educațional, unde se referă la elevii sau studenții care părăsesc școala sau universitatea înainte de finalizarea cursului sau programului. Acest termen s-a răspândit și în alte domenii, inclusiv în domeniul terapiei, pentru a descrie situația în care un individ decide să întrerupă sau să părăsească un program sau un serviciu înainte de finalizarea sa.

Există o varietate de motive pentru care clienții ar putea decide să părăsească terapia înainte de finalizarea sa. Aceste motive pot varia de la persoană la persoană și pot include:

1. Ameliorarea simptomelor. Unii clienți ar putea simți că și-au atins obiectivele sau că simptomele lor s-au îmbunătățit suficient pentru a nu mai continua terapia.

2. Nesatisfacția cu terapia. Clienții ar putea simți că terapia nu îi ajută în modul dorit sau că nu au o relație terapeutică eficientă cu terapeutul.

3. Dificultăți financiare. Costurile terapiei pot deveni o problemă și pot determina pe unii clienți să renunțe.

4. Schimbarea circumstanțelor. Uneori, schimbările în viața personală sau profesională pot face dificilă continuarea terapiei.

5. Nesiguranța în fața procesului. Terapia poate să aducă la suprafață emoții și amintiri dificile, ceea ce poate crea nesiguranță sau disconfort pentru clienți.

6. Frustrare sau dezamăgire. Clienții ar putea simți că progresul în terapie este lent sau că nu se ating obiectivele într-un mod satisfăcător.

7. Timpul și logistica. Agenda încărcată sau dificultățile de transport pot duce la dificultăți în participarea regulată la ședințele de terapie.

8. Neînțelegerea procesului terapeutic. Clienții ar putea avea așteptări nerealiste în privința timpului necesar pentru a observa schimbări semnificative.

9. Rezistența la schimbare poate fi unul dintre motivele pentru care un client poate decide să facă drop-out în terapie. Atunci când un client se confruntă cu emoții sau gânduri dificile și lucrează pentru a-și schimba comportamentele sau perspectivele, acest proces poate fi foarte provocator. Rezistența la schimbare poate să apară din cauza unor motive precum frica de necunoscut, sentimentul de pierdere a unor vechi modele de gândire sau comportament, sau îngrijorarea cu privire la efectele schimbării asupra identității personale.

Dacă un client se confruntă cu o rezistență semnificativă în a face schimbări în terapie și se simte copleșit sau descurajat de acest proces, acest lucru ar putea contribui la decizia de a părăsi terapia prematur. Un terapeut poate ajuta clientul să exploreze această rezistență și să găsească modalități de a depăși obstacolele pentru a continua să lucreze în direcția schimbării pozitive.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele posibile pentru drop-out în terapie. Este important ca terapeuții să fie deschiși în a discuta cu clienții despre orice nemulțumire sau preocupare pe parcursul procesului terapeutic, pentru a aborda problemele înainte ca acestea să conducă la o decizie de a părăsi terapia.

Ora de 45 de minute din terapie.

 "Mă duc la terapeut și simt că 45 de minute sunt insuficiente, așa că mă duc de două sau trei ori pe săptămână".

Ideea sesiunii de terapie de 45 de minute pe oră este atribuită lui Sigmund Freud. Freud a popularizat conceptul de "ora de 50 de minute", care a devenit o practică standard în psihoterapie, fără alte studii care să susțină acest lucru. Freud își chema clienții de șase ori pe săptămână. 

Practica de a efectua ședințe de terapie cu o durată de aproximativ 45 până la 50 de minute este o tradiție comună care s-a transmis în istoria psihoterapiei. Da, este pur și simplu o moștenire. 

Aceasta este o problemă pe care o întâlnesc des în cabinet, mai exact timpul alocat unei ședințe. Sunt ședințele de terapie scurte mai eficiente? Sunt cele lungi mai puțin eficiente? Cât ar “trebui” să dureze o ședință de terapie? Personal, ședințele mele durează între 75-90 de minute și numai atunci când am o înțelegere cu clientul, ele sunt de 60 de minute, evident la același tarif. Nu vreau să stric piața, ci să abordez o problemă pe care o ridică mulți clienți, în special cei care au mai fost la terapeut și au zis că 45 de minute li se par ca un cârlig ca să vină mai des. Da, inițial Freud chema pacienții zilnic și atunci 45 de minute erau suficiente și dese. Dar eu nu sunt de orientare psihanalitică și în cele din urmă mă bazez pe studii recente și pe nevoile clienților din 2023, nu de acum o sută de ani.

Lungimea și frecvența ședințelor terapeutice pot varia în funcție de nevoile și preferințele individuale ale clienților, precum și de tipul de terapie folosit. Nu există o abordare universal valabilă, deoarece fiecare persoană răspunde diferit la terapie și are nevoi specifice.

Ședințele terapeutice scurte pot fi eficiente în anumite situații, cum ar fi pentru a aborda probleme specifice sau pentru a oferi sprijin punctual în momente de criză. Da, există prim ajutor psihologic. Aceste ședințe pot fi concentrate pe un obiectiv clar și pot furniza strategii sau instrumente concrete pentru a face față unei situații specifice.

Pe de altă parte, ședințele terapeutice mai lungi pot oferi spațiu pentru a explora în profunzime istoricul personal, modele de gândire și comportamente, precum și pentru a dezvolta o înțelegere mai profundă a problemelor subiacente. Ele pot oferi, de asemenea, timp pentru a construi o relație mai solidă cu terapeutul și pentru a aborda aspecte mai complexe ale vieții și ale psihicului.

Eficiența terapiei nu este strict legată de durata ședințelor, ci mai degrabă de calitatea interacțiunii dintre client și terapeut, de potrivirea abordărilor terapeutice cu nevoile clientului și de capacitatea terapeutului de a facilita schimbări pozitive. Decizia privind lungimea ședințelor ar trebui luată în considerare în contextul specific al fiecărui individ și a obiectivelor terapeutice.

Există studii care au explorat relația dintre lungimea ședințelor terapeutice și eficacitatea terapiei. În general, rezultatele acestor studii sunt variate și pot depinde de mai mulți factori, inclusiv tipul de terapie utilizat, natura problemei tratate și preferințele individuale ale clienților, însă niciun studiu nu e evidențiat că ședințele scurte sunt mai puțin eficiente decât cele mai lungi. 

Iată câteva concluzii sau observații comune din studii legate de acest subiect:

1. Terapia scurtă poate fi eficientă. Studiile au arătat că terapia scurtă, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală focalizată pe o problemă specifică, poate fi eficientă în rezolvarea unor probleme specifice, cum ar fi anxietatea sau depresia.

2. Terapia lungă poate aduce beneficii în profunzime. Terapia mai lungă poate să permită explorarea mai detaliată a factorilor subiacenți, dezvoltarea unor schimbări de perspectivă și înțelegerea mai profundă a problemelor.

3. Calitatea relației terapeutice contează. Indiferent de lungimea ședințelor, relația terapeutică solidă dintre terapeut și client rămâne un factor cheie în eficacitatea terapiei.

4. Individualizarea este importantă. Durata ședințelor trebuie să fie adaptată nevoilor individuale ale clienților și să țină cont de natura problemei tratate.

5. Combinația lungimii ședințelor poate fi eficientă. Uneori, combinarea ședințelor scurte și lungi, în funcție de etapele terapiei și de evoluția clientului, poate să fie o strategie eficientă.

Durata unei ședințe de terapie poate varia în funcție de terapeut, tipul de terapie, preferințele și nevoile individuale ale clienților. În general, ședințele de terapie pot avea o durată de:

- 45-50 de minute: Aceasta este durata standard pentru multe ședințe de terapie, inclusiv pentru terapia individuală sau pentru unele terapii de grup.

- 60 de minute: Unele terapeuți pot alege să ofere ședințe de o oră pentru a permite mai mult timp pentru discuții în profunzime sau pentru a acoperi aspecte mai complexe.

- 75-90 de minute: Terapia mai lungă poate fi potrivită pentru anumite tipuri de terapie, cum ar fi terapia de cuplu sau terapia de familie, unde trebuie abordate mai multe perspective și dinamici interpersonale.

Durata ședințelor poate varia și în funcție de obiectivele terapeutice individuale și de evoluția procesului terapeutic.

O ședință individuală de 90 de minute poate fi o opțiune potrivită în anumite cazuri, dar depinde de preferințele și nevoile atât ale clientului, cât și ale terapeutului. Iată câteva motive pentru care o ședință de terapie de 90 de minute ar putea fi considerată potrivită:

1. Complexitatea problemelor. Pentru probleme complexe, 90 de minute pot oferi timpul necesar pentru a explora în detaliu aceste aspecte.

2. Explorarea în profunzime. Durata mai lungă poate permite discuții mai profunde și explorarea mai detaliată a gândurilor, sentimentelor și experiențelor.

3. Eficiența pentru anumite terapii. Unele tipuri de terapie, cum ar fi terapia de grup sau terapia cuplului, pot necesita mai mult timp pentru a acoperi multiple perspective sau dinamici interpersonale.

4. Flexibilitate în timp. Pentru unii clienți, programarea unei ședințe mai lungi poate fi mai convenabilă și mai puțin stresantă decât să participe la ședințe mai frecvente.

În funcție de preferințele și acordul dintre client și terapeut, pot fi organizate și ședințe de terapie mai lungi de 90 de minute. Durata ședințelor poate varia în funcție de tipul de terapie, complexitatea problemelor tratate și necesitățile individuale ale clienților. Iată câteva motive pentru care unele persoane ar putea opta pentru ședințe de terapie mai lungi:

1. Explorarea în detaliu. Pentru probleme complexe sau pentru a aborda subiecte foarte profunde, ședințele mai lungi pot oferi mai mult timp pentru a explora și a dezvolta o înțelegere mai profundă.

2. Timpul și spațiul. Pentru unii clienți, ședințele mai lungi pot oferi ocazia de a discuta mai multe subiecte într-o singură ședință, economisind astfel timp și efort.

3. Continuitate în proces. Unele persoane pot prefera să aibă ședințe mai lungi întrucât se simt mai conectate și mai implicate în procesul terapeutic.

4. Flexibilitate în program. Ședințele mai lungi pot fi potrivite pentru cei cu programe încărcate, reducând numărul total de ședințe necesare într-o perioadă dată.