Psiholog DIANA NICOLESCU

În mai 2021, psihologul Cristian Petrescu, pe care l-am cunoscut personal, și-a pierdut viața prin sinucidere. Ultima lui postare pe Facebook a fost o imagine simplă, cu o ecuație devenită populară în discursul despre dezvoltare personală: 1,00³⁶⁵ = 1, în timp ce 1,01³⁶⁵ ≈ 37,78. Subtitlul imaginii opunea „a nu face nimic” unui „efort mic, dar constant”. Mesajul e cunoscut: progresează cu 1% în fiecare zi și, într-un an, rezultatele se vor multiplica. Dar matematica merge în ambele sensuri. Dacă în loc să câștigi câte puțin pierzi câte puțin, 0,99³⁶⁵ înseamnă aproximativ 0,03: din tot ce aveai rămâne aproape nimic. Iar cei care pierd câte puțin în fiecare zi nu fac „nimic”. Duc, de cele mai multe ori, mai mult decât se vede. Nu citesc postarea ca pe un mesaj ascuns și nu cred că o sinucidere se poate explica printr-o imagine. Presa locală a legat suferința lui de faptul că unul dintre cei doi copii ai săi are autism. Colegii lui au cerut însă să nu fie etichetat și să nu fie judecat ce...

Realitatea e mai cinică: nu școala de azi e problema, ci școala de ieri care i-a produs pe adulții de azi România citește, dar nu înțelege. Votează, dar nu pricepe. Și comentează. Mult. Internetul geme de comentatori care plîng după „școala de pe vremuri”. Ai zice că sîntem o națiune de olimpici pensionați care s-au trezit brusc conduși de niște semianalfabeți. Dar realitatea e mai cinică: nu școala de azi e problema, ci școala de ieri care i-a produs pe adulții de azi. Ce spune, negru pe alb, studiul Ministerului Educației (2024): – 20% din români sînt analfabeți funcțional, adică pot citi un text, dar nu înțeleg ce citesc. Asta înseamnă 1 din 5 adulți, poate chiar tu, cititorule de comentarii cu caps lock. – 27% nu pot face calcule simple necesare în viața de zi cu zi. Adică 1 din 4 români are dificultăți să împartă o sumă, să estimeze o reducere sau să înțeleagă o factură. – 40% nu ating pragul minim de competență funcțională în citire, calcul și interpretare.  Adică 4 din 10 ad...

Am citit titlul „România va implementa din 2028 teste PISA și la adulți” și primul gând a fost: suntem un popor de proști. Nu e un gând frumos. Nu e nici măcar corect. Dar a fost acolo, instantaneu, înainte să apuc să-l corectez. Pentru că dacă presa națională nu poate distinge între două evaluări diferite, una pentru copii, una pentru adulți, atunci despre ce vorbim? Apoi m-am oprit. Pentru că exact acest tip de reacție, „suntem proști”, e problema. Nu faptul că presa a greșit. Ci faptul că prima reacție, a mea și a oricui, e să etichetezi, nu să întrebi. Și e paradoxal, dacă stai să te gândești. O țară care suferă de Dunning-Kruger nu se recunoaște spunând „suntem proști”. Se recunoaște spunând „noi suntem bine, copiii sunt de vină”. Ambele propoziții sunt verdicte. Niciuna nu e o întrebare. Iar întrebarea, singura care contează, e ce credeți că știți. Am crescut cu un cântec al Sarmalelor Reci care spunea, mai în glumă, mai în serios, că țara te vrea prost. La vremea aceea îl ascult...

Există o întrebare pe care o punem prea rar atunci când vorbim despre ADHD: dacă nu este vorba doar despre un creier care funcționează prost, ci și despre un creier care funcționează altfel într-un mediu pentru care nu a fost „proiectat”? Nu în sensul că evoluția ar fi proiectat creierul uman după un plan și apoi ar fi uitat să actualizeze software-ul. Evoluția nu lucrează așa. Dar selecția naturală favorizează, de-a lungul generațiilor, combinații de trăsături care cresc șansele de supraviețuire și reproducere într-un anumit mediu. Problema este că mediul se poate schimba mult mai repede decât genele. Creierul uman este rezultatul unei istorii evolutive de sute de mii de ani, în care oamenii au trăit în grupuri mici, au căutat hrană, au urmărit prăzi, au evitat prădători, au explorat teritorii, au reacționat la schimbări rapide și au dormit în condiții foarte diferite de cele ale unui apartament urban. Agricultura are aproximativ 10.000–12.000 de ani. Școala obligatorie modernă are câ...