De ce ne este greu sa iertam?

Increderea e ca un tipar alunecos. Unii o compara cu un zid solid, altii cu plasa de siguranta pe care te poti baza. Eu insa cred ca este foarte alunecoasa, si precum tiparul, se prinde greu si se pierde repede. 

Ca sa ai incredere in cineva, trebuie sa crezi mai intai ca persoana iti vrea binele, apoi sa crezi in competenta lui de a livra ceea ce promite. O persoana care promite ceva si nu livreaza ceea ce spune ca livreaza (o relatie buna, un produs dezinfectant, loialitate in cuplu, punctualitate, etc) este o persoana pe care incepem sa o socotim imprevizibila. Evolutionist vorbind, mi-ar placea sa stiu pe ce, dar mai ales pe cine, ma bazez. Nu ne place imprevizibilitatea, pentru ca ne ia iluzia de control, fapt ce ne creste nivelul anxietatii, si cu atat mai putin oamenii imprevizibili. O data fisurata, increderea se reconstruieste greu. Uneori niciodata. Sistemul de alarma al precautiei a fost tras si cu greu il dezactivam. Merita sa mai investesc bani intr-o banca ce tocmai m-a tras pe sfoara chiar daca imi promite a doua oara o dobanda mai mare?

Gradul in care avem incredere in cineva este masura credintei in onestitatea, echitatea sau a benevolentei altcuiva. Termenul de incredere inseamna increderea in competenta celuilalt.

Un esec al increderii este mai degraba iertat daca este vazut ca un esec al competentei, decat daca e vazut ca lipsa de bunavointa sau onestitate. 

Astfel persoana imputernicita cu incredere ar trebui sa se comporte conform unor asteptari. Increderea este foarte vulnerabila si mai usor de deconstruit decat de construit.

Asadar, daca va doriti relatii bune (cu sefii, colegii sau partenerii de viata) incercati, pe cat posibil, sa livrati ceea ce promiteti si veti avea mai multe sanse sa fiti iertat daca pareti incompetent, decat daca pareti lipsit de onestitate. Cu alte cuvinte, necunoasterea se iarta, minciuna nu.