Psiholog DIANA NICOLESCU - Cabinet de Psihoterapie

  S-au scris multe despre sinucidere, de cele mai multe ori cu patos, pentru că nu este în firea umană să putem vorbi cu detaşare despre viaţă şi moarte. Atunci când vine vorba despe avort, eutanasie, defenestrare sau alte tipuri de moarte, lucrurile devin personale, chiar dacă nu au legătură cu noi. Viziunile asupra sinuciderii au fost contemplate atât de către abordarile filosofice (ca expresie profundă a libertăţii umane, sinuciderea lui Kirilov, de pildă), cât si de cele psihiatrice (ca luare a unei decizii fatale atunci când raţionamentul uman este întunecat de boală). Sinuciderea este un fenomen omniprezent şi nu există cultură în care decizia de a-ţi încheia socotetile cu viaţa să nu se manifeste. Impactul pe care îl are asupra noastră, din punct de vedere psihologic, atunci când auzim despre cineva care s-a sinucis, este cu mult mai mare decât dacă am fi auzit că aceeaşi persoană a murit într-un accident de maşină. Iar explicaţia este una simplă: nu putem să nu empatizăm cu dur

Fie ca ii admiram sau nu, dimpotriva, au un rol important in viata noastra, ori sunt simple cunostinte, nu putem ocoli dominatorii. Iata un ghid care ne va ajuta sa ii intelegem mai bine si sa interactionam mai usor cu ei, fara costuri emotionale prea mari. In sensul larg al cuvantului, un dominator este o persoana care controleaza si se impune, cu o nevoie acerba de putere. Ei prefera sa conduca si ii gasesti deseori in pozitii de conducere, unde detin o mare parte din control. Sunt cu siguranta increzatori in sine, rezolvatori de probleme si sunt inclinati catre actiuni cu risc inalt. Intr-un grup, ei sunt primii care zic hai sa facem. Desigur, structura lor genereaza si dezavantaje: tind sa isi depaseasca atributiunile. Pentru ca sunt obsedati de control, nu delega sarcinile, fapt ce poate duce la stress si burnout. Nu le place rutina, vor rezultate rapide, de aceea pierd din vedere amanunte importante, ceea ce uneori s-ar putea sa ii pot costa. Ce putem invata de la dominatori: ase

Cum ar fi să faci psihoterapie cu AI? Cum ar fi să te așezi pe canapea (sau pe scaun, sau pe podea) lângă un robot, o hologramă sau o voce sintetică și să începi să îi pui întrebări despre viața lui (sau a ei)? Cum ar fi să încerci să îl înțelegi, să îl ajuți și să îl vindeci pe un client care nu este din aceeași specie cu tine? Cum ar fi să te confrunți cu dileme etice, filosofice și tehnice pe care nu le-ai întâlnit niciodată în facultate sau în practică? Cum ar fi să îți asumi responsabilitatea pentru binele și răul pe care il faci unui client care nu are drepturi sau obligații legale? Cum ar fi să te implici emoțional într-o relație terapeutică cu un client care poate fi mai inteligent, mai creativ sau mai uman decât tine? Acestea sunt întrebări la care nu pot răspunde cu certitudine, deoarece nu am avut niciodată această experiență. Dar pot să îmi imaginez câteva scenarii posibile, bazate pe ceea ce știu despre psihoterapie și despre AI. Un scenariu posibil ar fi să folosesc o abo

Increderea e ca un tipar alunecos. Unii o compara cu un zid solid, altii cu plasa de siguranta pe care te poti baza. Eu insa cred ca este foarte alunecoasa, si precum tiparul, se prinde greu si se pierde repede.   Ca sa ai incredere in cineva, trebuie sa crezi mai intai ca persoana iti vrea binele, apoi sa crezi in competenta lui de a livra ceea ce promite. O persoana care promite ceva si nu livreaza ceea ce spune ca livreaza (o relatie buna, un produs dezinfectant, loialitate in cuplu, punctualitate, etc) este o persoana pe care incepem sa o socotim imprevizibila. Evolutionist vorbind, mi-ar placea sa stiu pe ce, dar mai ales pe cine, ma bazez. Nu ne place imprevizibilitatea, pentru ca ne ia iluzia de control, fapt ce ne creste nivelul anxietatii, si cu atat mai putin oamenii imprevizibili. O data fisurata, increderea se reconstruieste greu. Uneori niciodata. Sistemul de alarma al precautiei a fost tras si cu greu il dezactivam. Merita sa mai investesc bani intr-o banca ce tocmai m-a

Te-ai întrebat vreodată, în timp ce îţi sorbeai liniştit cafeaua, ce animal rezidă în tine? După câţi ani de vagabondaj spiritual, ai sfârşit prin a afla că eşti bou, lup, miel, vierme sau crab? Ador crabii. Cu un pic de maioneză, porumb dulce, cornişoni şi băgaţi într-o franzelă din graham, sunt delicioşi. Nu aş putea spune acelaşi lucru şi despre câinii vagabonzi. Nu mi-a plăcut niciodată mâncarea secretoasă chinezească. Dar, nu, nu despre mâncare vreau să vorbesc, deşi despre crabi. Crabul potcoavă (horseshoe crab) este cel mai bătrân animal de pe faţa pământului. Creatura aceasta este atât de bine adaptată la mediu încât nu s-a mai schimbat din perioada Ordoviciană, acum 445 milioane de ani. Ca să pun acest fapt în perspectiva unui câmp cu maci, animalele multicelulare au apărut înregistrate ca fosile acum 600 de milioane de ani, iar durata tipică a speciei unui animal este de doar câteva milioane.  Spre exemplu, Tyrannosaurus rex a trăit numai 3 milioane de ani. Macul însă a apăru

 De multe ori, atunci cand ne gandim la mancatul emotional, il asociem cu emotii negative. Oamenii insa mananca si cand sunt fericiti, la petreceri sau la nunti, nu numai atunci cand divorteaza sau la parastase. Din nefericire, insa, mancatul emotional nu a fost definit clinic ca fiind asociat cu evenimentele fericite, desi imbuibatul nesanatos are loc si de Craciun si de Paste, nu numai atunci cand ramanem fara slujba sau fara iubit.   Asocierea mancarii cu emotia, ci nu cu starea de foame, are radacini vechi. Conexiunea adanca dintre stomacurile si creierele noastre a ajutat omenirea sa supravietuiasca atunci cand sursele de mancare erau putine (si de-a lungul istoriei au fost), in prezent insa depasindu-si utilitatea si ajungand sa contribuie la problemele omului modern, cum ar fi obezitatea.  In copilaria timpurie, copiilor li se ofera de multe ori mancare, in loc de confort emotional. Cand sunt sugari, ei pot plange din multe motive (colici, scutece murdare, eruptie dentara etc) i

Probabil ca am toti vazut tricouri cu sloganul 1N73LLIG3NC3 15 7H3 4B1L17Y 70 4D4P7 70 CH4NG3 (573PH3N H4WK1NG) si ne-am simtit un pic mai inteligenti crezand ca am reusit sa descifram un cod al intelepciunii spus de insusi marele Hawking. Adevarul e ca nu suntem chiar atat de inteligenti (daca ne bazam asertiunea doar pe incercarea mai sus amintita).   Mema conform careia creierul este o masina de descifrat coduri a inceput sa circule pe Internet prin 2003, sustinand ca nu e de baza ordinea literelor intr-un cuvant, importante fiind doar prima si ultima. Acest fenomen se numeste tipoglicemie si explica faptul ca noi ne bazam nu numai pe ce vedem, dar si pe ce ne asteptam sa vedem. In 2011, studiile au gasit ca atunci cand ceva este obscur sau neclar ochiului, mintea poate prezice ceea ce crede ca ochii vor vedea si umple golurile. Un exemplu in romana ar fi Srpe exelmpu, nu cnteoaza in ce odrine arap leiterle.  In mod similar, M1N73A N0ASTRĂ P0A73 C171 S1 AC3S73 CUV1N73 ( sursa exempl

Povestea lui Jeremy Meeks, un infractor american, mulatru, cu ochi de culoare deschisa si cu o lacrima tatuata in coltul ochiului stang, a strans peste 200.000 de aprecieri pe Facebook, in numai cateva ore de la publicarea fotografiei. Fata simetrica, ochii cenusii, maxilarele puternice si perfect taiate, impreuna cu privirea usor trista au facut furori printre reprezentantele sexului frumos. Vazand succesul lui instant, unele case de moda au inceput sa il curteze, o propunere de carte i-a fost imediat facuta si producatorii de filme pentru adulti i-au oferit 100.000 de dolari pentru aparitia sa pe pelicula. S-a datorat acest succes fetei sale incredibil de atragatoare sau faptului ca el este, de fapt, un infractor acuzat de port ilegal de arma si jaf armat? Cu acelasi profil de raufacator, dar cu o fata urata, asimetrica, cu un ten ciupit de acnee si cu maxilare rotunde, Jeremy ar fi trecut neremarcat. Cui i-ar placea un James Bond urat? Asadar, ce ne-a atras la Jeremy? Frumusetea lui

Un studiu, efectuat de specialistii din Australia, sustine ca oamenii au mai multa incredere in strainii ale caror nume le pot pronunta, decat in cei cu nume dificile si greu de pronuntat. Ei au studiat cu precadere efectul pe care numele dificile sau usoare il are asupra cantaririi riscului, pericolului si al adevarului. Cercetatorii au folosit articole din ziare sau luate de pe websiteuri pt a crea perechi fictive de nume, din diferite regiuni ale lumii, inclusiv din Orientul Mijlociu, Asia si Europa. In fiecare pereche de nume (nume si prenume), un nume a fost usor de pronuntat si altul a fost dificil, spre exemplu un nume din Europa de Est a fost Andrian Babeshko (usor de pronuntat) si altul Czeslaw Ratynska (dificil). Apoi au testat raspunsurile persoanelor pentru numele facile sau cele dificile. Subiectilor li se cerut sa verifice cat de periculosi par oamenii, fara sa li se ofere alta informatie despre ei, doar pe baza numelor avute.  Intr-un alt experiment li s-a cerut sa aprec

  In anii 60, Milgram, un psiholog american, a efectuat un experiment social care, desi a fost indeajuns de contestat de-a lungul vremii, arata un lucru cert: oamenii sunt capabili sa ii pedepseasca pe altii fara sa fie constransi. S-a luat in calcul, in timpul procesului de la Nurenberg ( sau filme precum A Few Good Men) scuza legala: Eu nu am vrut, doar ascultam ordine.    Pe scurt, experimentul lui Milgram a scos in evidenta ca oamenii sunt obedienti chiar si atunci cand nu sunt fortati si sunt gata sa faca rau altora doar pentru ca acest lucru li se cere, simplu si frumos (Te rog sa apesi pe buton!).    Subiectilor li s-a cerut de catre experimentator sa apese pe un buton care electrocuta un alt subiect uman. Explicatia a fost ca subiectul care urma sa fie pedepsit trebuie sa invete corect niste cuvinte si cand nu reuseste, el trebuie pedepsit cu un electrosoc. In realitate, butonul era fals, nu transmitea curent electric iar subiectul care primea pedeapsa era un actor care mima du

Un studiu publicat în revista "Current Biology" de cercetătorii de la Institutul Max Planck, Universitatea din Glasgow și Universitatea din Amsterdam arată că atunci când ne uităm la o scenă vizuală, viteza de procesare a creierului nostru încetinește la aproximativ o treime din rata normală. Această reducere a vitezei de procesare este considerată a fi un mecanism adaptiv care permite creierului nostru să se concentreze mai eficient asupra informațiilor vizuale din împrejurimile noastre imediate, filtrând în același timp informațiile irelevante. Cercetătorii au folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru a măsura activitatea creierului la participanții la studiu în timp ce aceștia priveau imagini ale scenelor naturale și obiectelor create de om. Este important să se menționeze că viteza de procesare a creierului nu se oprește complet atunci când ne uităm, ci încetinește la o rată mai mică în comparație cu momentele în care nu ne uităm. De asemenea,

Conform teoriei lui Paul Bloom, capcana empatiei este ideea că empatia ne poate influența judecata morală într-un mod inexact și distorsionat. Conform acestei teorii, empatia ne face să ne simțim mai aproape emoțional și să ne preocupăm mai mult de suferința și nevoile individuale ale celor din preajma noastră, decât de problemele globale și complexe. Bloom sugerează că empatia nu este neapărat o virtute morală, ci mai degrabă un instrument de comunicare și înțelegere socială, care poate fi influențat de prejudecăți și stereotipuri sociale. De asemenea, Bloom consideră că empatia poate duce la o reacție exagerată și nejustificată în fața unor situații care pot fi abordate mai bine prin raționament și evaluare critică. În concluzie, Bloom susține că empatia poate fi o capcană a judecății morale și că este important să o echilibrăm cu rațiunea și evaluarea critică a situațiilor și problemelor, astfel încât să luăm decizii mai bine informate și mai precise. Conform teoriei lui Bloom, empa

Probabil multi se intreaba “daca parintii sufera de alcoolism si aceasta este socotita o boala, se mosteneste?”  Aici exista o discutie mai larga, unde termenii de “ereditar” si “genetic” sunt deseori confundati.  Genetica este responsabila de 50% de consumul de alcool. Pe scurt, o familie cu un istoric de alcoolism, are un risc genetic crescut catre alcoolism, functie de gradul de rudenie. Copiii, care au un parinte alcoolic, au un risc de 3-4 ori mai mare de a deveni alcoolici, parte mostenirii genetice (au fost descoperite gene care predispun la consumul de alcool) si parte a mediului in care creste copilul (epigenetica- influenta mediului asupra genelor). Alcoolismul implica anumiti factori de risc: genetica, istoricul familial, mediul prezent, starea sanatatii mentale actuale. In acest caz, daca se aduna genetica si mediul, in care copilul deja predispus genetic la alcoolism vede si internalizeaza modelul parintelui alcoolic, sansele de a avea un viitor adult cu alcoolism cresc si

De multe ori am avut impresia ca am putea face mai mult decat s-a dovedit ulterior ca am facut. Senzatia ca putem muta muntii din loc este cea care sta la baza unei erori de gandire numita in literatura de specialitate supraincredere (de la englezescul super confidence).  Supraincrederea nu este benefica pe termen lung pentru ca este o calibrare eronata a posibilitatilor cognitive (indivizii care nu au asa de multe abilitati intelectuale, fizice sau psihice dezvolta o superioritate iluzorie, presupunand ca abilitatile lor sunt mai elevate decat sunt de fapt). OH (overconfidence hypothesis) este un factor major care contribuie la diagnosticarea gresita in medicina, iar nivelul personal de supraincredere este un viciu epistemic. Atunci cand suntem supraincrezatori, de cele mai multe ori luam decizii proaste care se bazeaza pe informatii inadecvate si pe strategii decizionale ineficace. Motivul pentru care tindem sa fim supraincrezatori este pentru ca preferam sa nu ne gandim ca noi putem