Cine e de fapt problema? (Spoiler: Nu copilul tau)

Când ai adus ultima oară copilul la psiholog, ai spus ceva de genul: «Să-l faceți bine, că eu nu mai știu ce să fac cu el.»

Dar ai stat vreodată să te întrebi de ce copilul tău se comportă așa? Sau ai venit cu așteptarea că îl lași la „reparații” și-l ridici „funcțional” după câteva ședințe?

Să ne înțelegem: psihoterapia NU este un service auto. Nu vii cu copilul „stricat”, îl lași la „mecanic” și revii peste câteva săptămâni, așteptându-te să funcționeze impecabil. Mai ales dacă tu, ca părinte, refuzi să te implici.

Dacă simți deja un ușor disconfort citind asta, dacă îți vine să dai scroll sau să închizi articolul, ghici ce? Înseamnă că am atins un punct dureros. Și știi ce? Asta e o veste bună. E primul pas spre schimbare. Pentru că, până acum, copiii tăi nu par să te facă să îi asculți. Așa că poate, dacă auzi de la altcineva că ceea ce faci nu e tocmai bine, după ce treci prin stadiile furiei, poate ai un A-ha! moment și schimbi ceva. Sau, desigur, poți continua să fii convins că problema e doar la copil. Alegerea îți aparține.

Psihologul nu este babysitter!

✅ Dacă ai ajuns la terapie cu un copil de 3-5 ani și spui că „deja e obișnuit cu psihologii”, poate e cazul să te întrebi de ce are nevoie să fie obișnuit cu ei. Nu, nu e un badge de onoare. Copiii mici nu „trebuie” să fie în terapie de la grădiniță. Dacă sunt, înseamnă că ceva în mediul lor (a.k.a. în familia lor) îi face să aibă nevoie de ajutor.

✅ Dacă vii la cabinet cu gândul că ai scăpat de copil o oră și în sfârșit ai timp să-ți verifici Facebook-ul în liniște, am o veste proastă: psihoterapia nu e baby-sitting. Dacă tu pleci la shopping în loc să participi activ în proces, nu te mira dacă în câțiva ani copilul tău nu mai vrea să discute cu tine nici măcar despre vreme.

✅ Dacă vii și spui „Nu am nevoie să vin și eu, doar copilul are o problemă!”, traducerea reală este: 

❌ „Mi-e lene să mă implic.” 

❌ „Mi-e frică să aflu că și eu sunt parte din problemă.” 

❌ „Vreau ca cineva să mă scape de disconfort, dar fără ca eu să fac vreun efort.”

„Faceți-o bine pe nebuna”

Un tată își aduce fiica de 17 ani la terapie. O lasă la ușă, se uită la mine, apoi strigă cât să-l audă tot cartierul: „Faceți-o bine pe nebuna!” și pleacă.

În caz că nu e evident ce e greșit aici: copilul NU este problema. Dacă ai ajuns în punctul în care adolescentul tău are nevoie de psiholog și tu refuzi să fii parte din proces, atunci problema reală ești tu.

Părinți care sabotează terapia (dar se miră că nu merge)

🔴 Cei care subminează munca terapeutului.

• „Doar nu vrei să te faci psiholog! Ai înnebunit? Aia sunt niște sărăntoci.”

• (După două ședințe) „Nici măcar n-are nimic copilul, nu mai mergem.”

• „A zis terapeutul că e important să discutăm mai mult acasă? Sigur, dar hai să schimbăm terapeutul.”

🔴 Cei care întreabă dacă lucrezi cu Casa de Asigurări

• „Bună ziua, lucrați cu Casa? Ah, trebuie să plătesc? Hai să vedem… merge și fără mine? Că două ședințe sunt destule.”

• După două ședințe: „Noi nu mai venim, copilul nu mai are probleme.” Da, sigur, a durat fix 90 de minute să rezolvăm traumele din copilărie.

🔴 Cei care aleg terapeutul după distanță

• „E prea departe. Găsim unul mai aproape, că n-avem timp de pierdut.” Da, pentru că vindecarea emoțională e ca fast-food-ul, trebuie să fie rapid și la colțul străzii.

🔴 Cei care vor un terapeut „prieten” pentru copil

• „Vreau pe cineva tânăr, să fie mai prieten cu copilul.” Sigur, că nu are nevoie de un specialist, ci de cineva cu care să iasă la suc.

🔴 Cei care îți spun cum să-ți faci meseria

• „Eu am citit niște cărți de psihologie și știu exact ce trebuie să faceți.”

• „Am și eu o diplomă de psiholog, dar nu am practicat niciodată, însă știu clar că ar trebui să lucrați mai mult pe partea X.”

• „Am ascultat niște podcasturi și psihologul ăla zicea altceva decât dumneavoastră.” Sigur, să comparăm 20 de minute de podcast cu ani de studii și practică.

🔴 Cei care nu vin, dar cer rapoarte detaliate

• Nu vin la ședințe, nu mă implic, dar după fiecare sesiune sun să cer raport detaliat. Ah, și dacă ați putea să-mi trimiteți și o variantă scrisă, că n-am timp să ascult acum.

🔴 Cei care amenință copilul cu „Te duc la psiholog!”

• „Dacă mai faci așa, te duc la psiholog!” Ah, super, să transformăm terapia în pedeapsă. Nimic nu ajută mai mult copilul decât să creadă că psihologul este un bau-bau de care trebuie să se teamă. Felicitări, tocmai ai distrus orice șansă ca terapia să funcționeze.

Așa că, dragă părinte, înainte să mai zici vreodată „Faceți-l bine pe nebun!”, poate ar trebui să te întrebi:

🔴 Dacă tu, ca părinte, nu poți face minuni, cum te aștepți ca terapeutul să le facă? 🔴 Dacă copilul tău e în terapie de ani de zile și nimic nu se schimbă… e oare pentru că el are o problemă, sau pentru că tu nu ai schimbat nimic în relația cu el?

Terapia nu e magie. Dacă vrei ca lucrurile să se schimbe, trebuie să începi cu tine. Nu, nu e ușor. Dar e singura cale reală spre bine. Și nu, psihologul nu e acolo să facă minuni. Asta ar trebui să încerci tu, ca părinte. Poti?