Altruismul: O schema piramidala emotionala sau cum poti fi high ajutandu-i pe altii

Cine n-a auzit despre bunătatea absolută, acel altruism „pur” în care cineva se sacrifică fără să aibă niciun beneficiu? Sună divin, nu? La fel ca o dietă în care slăbești mâncând croissante cu unt. Sau ca promisiunea că dacă „vibrezi pe frecvența potrivită”, Universul îți trimite bani în cont.

Numai că, surpriză, altruismul pur e la fel de real ca un influencer care își filtrează pozele „fără filtre.” Și totuși, oamenii încă mai cred în el, la fel cum cred că webinarul unui guru cu dinți prea albi îi va ajuta să-și „descopere adevăratul potențial.”

În realitate, orice act de „sacrificiu” aduce, subtil sau direct, un beneficiu. Poate fi un boost de dopamină, o imagine mai bună în fața celorlalți sau un bilet de acces în clubul celor „moral superiori.” Nimic în natură nu funcționează pe principiul „dau fără să primesc.” Chiar și celulele corpului tău care se sinucid programat prin apoptoză nu fac asta dintr-un spirit de martiriu, ci pentru că, altfel, ar deveni un pericol pentru întregul organism.

Așa că, dacă îți imaginezi că te ridici deasupra „mizeriei umane” prin altruism pur, amintește-ți că nici măcar celulele tale nu sunt fraiere să moară fără un motiv bine întemeiat.

Helper’s High: Sau cum altruismul e, de fapt, un drog

Dacă altruismul ar fi cu adevărat dezinteresat, nu ar trebui să te simți bine când ajuți. Dar ghici ce? Creierul tău te recompensează cu un cocktail chimic de dopamină, oxitocină și endorfine. Exact, aceleași substanțe care îți dau senzația de euforie când mănânci ciocolată sau când îți vine salariul.

De aceea, oamenii care fac voluntariat sau donează sânge descriu un sentiment profund de împlinire. Frumos, nu? Dar hai să nu ne mai mințim: nimeni nu refuză doza asta de bine. Mai mult, dacă fapta bună nu se simte suficient de high, o postăm pe Instagram, pentru un extra shot de validare.

Altruismul nu este decât un troc rafinat: azi te ajut eu, mâine mă ajuți tu. Exact ca triburile de vânători-culegători, unde împărțirea hranei nu era un gest nobil, ci o asigurare că, într-o zi, când norocul se va întoarce împotriva ta, vei avea pe cineva care să-ți întindă o bucată de carne.

La scară mai mare, națiunile bogate fac „acte de caritate” pentru țările sărace doar dacă există un avantaj economic sau strategic. Marile corporații care se laudă că „dăruiesc comunității” o fac doar dacă pot scădea acele sume din taxe.

Așa că, dacă încă mai crezi în altruismul pur, am o veste proastă: lumea nu funcționează pe iluzii, ci pe schimburi. Iar cine nu înțelege asta ajunge să fie cel care dă, dar nu primește niciodată nimic înapoi.

Așadar, altruismul pur este o poveste frumoasă, dar o ficțiune. Totuși, asta nu înseamnă că bunătatea nu contează. Chiar și cu „profit emoțional” inclus, faptele bune rămân fapte bune. Așa că, dacă vrei să ajuți, fă-o cu stil, fă-o cu chef și, cel mai important, fă-o conștient. Și dacă cineva îți spune că el ajută fără niciun interes… întreabă-l dacă nu cumva și-a pus telefonul pe modul avion ca să nu-i scape notificările la like-uri.

Ilustratie de Karen Nicolescu