E un drum lung de la canapea la fotoliu

Este un drum lung de la canapea la fotoliu, iar această călătorie nu implică doar acumularea de cunoștințe, ci și o transformare profundă, care cere timp, pregătire și, mai presus de toate, înțelegerea responsabilității care vine odată cu rolul de terapeut.

Mulți clienți care au petrecut ani de zile în terapie ajung să se simtă familiarizați cu conceptele și limbajul specific acesteia. După ore întregi de discuții introspective, de explorare a propriilor gânduri și emoții, unii clienți pot începe să creadă că înțelegerea dobândită le conferă statutul sau capacitățile unui terapeut. Este ușor să cazi în capcana gândirii că, pentru că ai fost martor la procesele terapeutice și ai beneficiat de ele, poți la rândul tău să devii un expert în psihologie.

Însă, în realitate, a fi client în terapie nu te face terapeut, la fel cum a fi pacient într-un spital nu te transformă într-un medic. Deși poți dobândi o înțelegere profundă a propriilor experiențe și chiar a mecanismelor psihologice care le guvernează, cunoștințele tale rămân limitate la ceea ce ai trăit și la ceea ce ți-a fost explicat în cadrul specific al terapiei tale. Adevărul este că nu poți echivala cunoștințele dobândite din experiența personală cu educația, formarea și supervizarea intensă necesare pentru a deveni terapeut.

Terapia este un proces riguros și complex, iar cei care se află „pe canapea” experimentează doar o parte a acestui proces. Drumul de la canapea la fotoliu, de la client la terapeut, presupune ani de studiu, practică supravegheată și o înțelegere amplă a diversității problemelor psihologice cu care oamenii se confruntă. Un terapeut nu doar că știe cum să aplice tehnicile învățate, dar și cum să le adapteze la nevoile specifice ale fiecărui client, să navigheze dinamica complexă a relației terapeutice și să mențină limite etice clare.

Când clienții încep să folosească termenii învățați în terapie în relațiile lor personale sau să încerce să aplice tehnicile terapeutice asupra altora, riscul este de a distorsiona acele concepte sau, mai rău, de a le folosi în moduri care nu sunt sănătoase. Așa cum s-a discutat în contextul controverselor recente, folosirea unor concepte terapeutice precum „limite personale” poate deveni manipulativă dacă nu este înțeleasă și aplicată corect. Asta demonstrează cât de ușor poate fi ca un concept terapeutic valoros să fie greșit interpretat și utilizat în mod abuziv.

A fi client în terapie îți poate deschide o lume a autodescoperirii și înțelegerii de sine, dar nu te transformă într-un terapeut. Rămâi un client cu cunoștințe limitate, iar drumul de la canapea la fotoliu necesită nu doar cunoaștere teoretică, ci și o formare profundă, practică supravegheată și o responsabilitate etică pe care doar cei cu adevărat pregătiți o pot asuma.