Stiinta admite cand greseste

-


Nu ma asteptam sa vina asa repede acest studiu mai ales dupa postarea de ieri, dar iata ca danezii dupa ce au facut o cercetare pe 3 milioane de oameni au venit cu o concluzie care ne da putin peste cap pespectiva din care scriem rapoarte psihologice cu antecedente familiale. 

Cum impacam ereditatea clara a ADHD-ului, dislexiei si anxietatii cu noile studii care arata ca majoritatea tulburarilor psihice apar fara antecedente familiale?

In articolul meu precedent, spuneam ceva ce multi psihologi (si parinti) simt instinctiv: "Fiica-ta nu are nimic pentru ca tu nu vrei sa ai nimic. Surpriza: ai!". Vorbeam despre ereditate. Despre cum ADHD-ul, dislexia si anxietatea sunt deseori transmise ca niste mosteniri neuronale cu eticheta pierduta, iar creierul, un arbore genealogic cu sinapse in loc de radacini, se dezvaluia ca purtator de istorii nespuse.

Am citat studii relevante: unul din Nature Genetics (2022), care spune ca peste 74% dintre cazurile de ADHD au explicatie genetica; altul despre genele DCDC2 si KIAA0319 implicate in dislexie; plus date despre comorbiditatea dintre tulburari si ereditatea partiala a anxietatii si depresiei.

Dar, la o zi distanta, stiinta vine cu o completare deloc confortabila pentru cine vrea o explicatie liniara: un studiu masiv din Danemarca (peste 3 milioane de cazuri analizate, publicat in Lancet Psychiatry) arata ca majoritatea celor diagnosticati cu tulburari precum schizofrenia, depresia, tulburarea bipolara sau anxietatea nu au rude apropiate afectate.

Mai precis:

-89% dintre persoanele diagnosticate cu schizofrenie NU au rude de gradul I cu aceeasi boala.

-60% dintre cei cu depresie NU au rude diagnosticate cu depresie.

-chiar si cu o ruda afectata, majoritatea nu vor dezvolta tulburarea. De exemplu, doar 8% dintre cei cu o ruda apropiata cu schizofrenie ajung sa fie diagnosticati.

Si atunci? Cine are dreptate?

Raspunsul e mai interesant decat o alegere binara. Pentru ca ambele perspective sunt adevarate, dar la niveluri diferite de explicatie:

1. Genetica explica vulnerabilitatea, nu destinul

ADHD-ul, dislexia si anxietatea sunt tulburari cu componenta genetica demonstrata. Asta inseamna ca predispozitia exista si poate fi masurata prin scoruri poligenice. Dar aceste predispozitii nu se traduc automat in diagnostic.

Studiul danez vine sa ne aminteasca un adevar vechi dar ignorat: genele nu actioneaza in vid. Avem nevoie de interactiune cu mediul, cu traumele, cu nivelul de stres, cu structura sistemului educational sau de sanatate mintala. Vulnerabilitatea genetica poate sa doarma linistita intr-un mediu sustinator – sau sa fie activata brutal intr-un mediu ostil.

2. Ereditatea nu inseamna neaparat "istoric familial vizibil"

Faptul ca cineva nu are rude diagnosticate NU inseamna ca nu exista gene de risc in acel arbore genealogic. Poate ca rudele nu au fost diagnosticate niciodata, poate ca au compensat sau au ascuns simptomele. Sau poate ca genele s-au combinat intr-un mod diferit in generatia actuala.

Mai mult: unele gene implicate in ADHD sau depresie pot avea expresii pozitive in alte contexte: creativitate, viteza mentala, empatie crescuta. Contextul face diferenta intre "dar" si "boala".

3. Studiul danez nu neaga genetica ci ii redefineste aplicabilitatea clinica

Ce spune de fapt acest studiu:

-ca riscul absolut e mic chiar si in cazul unui istoric familial;

-ca strategiile de preventie si tratament nu trebuie limitate doar la cei cu antecedente;

-ca toti avem un risc de a dezvolta o tulburare psihica si ca stigmatizarea familiilor "cu probleme" e nefondata.

Este o pledoarie pentru universalism in sanatatea mintala: nu doar "copiii cu rude bolnave" au nevoie de sprijin. Toti avem nevoie de modele sanatoase, de adaptari educationale si de un sistem care sa nu penalizeze diversitatea neurocognitiva.

4. Concluzie: Nu trebuie sa alegem intre "genetic" si "complex"

Poti sa crezi ca ADHD-ul e ereditar si in acelasi timp sa stii ca multi copii cu ADHD nu au parinti diagnosticati. Poti sa vorbesti despre genele implicate in dislexie si sa recunosti ca mediul educational poate activa sau atenua expresia acestor gene. Poti sa invoci istoria transgenerationala a anxietatii fara sa ignori rolul stresului social, digital sau economic.

Ce ne invata stiinta, azi, e ca trebuie sa gandim in sisteme, nu in etichete. Sa vedem arborele genealogic al creierului nu ca pe o condamnare, ci ca pe o harta in care contextul e busola.

Pentru ca, uneori, gena te impinge spre margine. Dar mediul te poate prinde de mana sau te poate impinge in gol.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Microagresiunile: Mesaje subtile care creează un mediu ostil

-
Imagine
Microagresiunile sunt comportamente, comentarii sau acțiuni aparent banale, dar care pot transmite mesaje negative și dăunătoare către anumite persoane sau grupuri. Deși deseori neintenționate, aceste remarci au un efect cumulativ profund, generând disconfort, stres și, în cele din urmă, un mediu de lucru sau social toxic. Microagresiunile pot apărea în diverse contexte și pot fi direcționate către orice aspect al identității unei persoane, cum ar fi genul, rasa, orientarea sexuală, dizabilitatea sau chiar obiceiurile și comportamentele la locul de muncă. Microagresiunile sunt, adesea, mascate sub forma unor „sfaturi binevoitoare”, remarci personale sau exprimarea unor opinii aparent nevinovate. Cu toate acestea, ele pot avea un impact semnificativ asupra celor care le receptează. Să analizăm câteva exemple concrete care evidențiază acest tip de interacțiuni subtile și impactul lor. Exemple de microagresiuni: 1. „Mie nu îmi place să tip, ar fi bine să îți pui aparat auditiv.” Acest com...
Citiți mai multe

Bufnitele de noapte: de ce unii oamenii sunt mai activi noaptea?

-
Imagine
Dacă ai simțit vreodată că energia ta crește exact atunci când toți ceilalți se pregătesc de somn, felicitări! Ești o "bufniță de noapte", adică ai un cronotip de seară. Dar de ce unii oameni sunt mai activi noaptea, în timp ce alții sar din pat dis-de-dimineață plini de energie? Și, mai important, este acest lucru un avantaj sau un blestem al evoluției? Cronotipul, adică predispoziția naturală a corpului de a fi activ la anumite ore ale zilei, este influențat de factori genetici, biologici și de mediu. Ceasul nostru biologic intern (ritmul circadian) controlează eliberarea hormonilor, temperatura corpului și alte procese fiziologice esențiale. La „bufnițele de noapte”, acest ritm circadian este întârziat, ceea ce înseamnă că melatonina, hormonul somnului, se eliberează mai târziu decât la persoanele matinale. Studii genetice au identificat variații ale unor gene precum PER3 și CLOCK, care influențează ritmul circadian. PER3 este asociată cu durata și profunzimea somnului, ia...
Citiți mai multe

De ce mint clientii in terapie?

-
Imagine
(sau cum să te minți frumos pe banii tăi și pe timpul tău) Din experiența mea de psihoterapeut, am întâlnit minciuni de toate formele și dimensiunile. Unele subtile, altele flagrante. Unele spuse cu un zâmbet complice, altele cu o convingere de Oscar. Problema e că, dacă mă minți pe mine, de fapt, te minți pe tine. Și pe banii tăi. Și pe timpul tău. Iar dacă eu am etică profesională, nu voi încuraja asta. Asta nu înseamnă că te voi eticheta direct ca „mincinos” (nu suntem la tribunal), dar o să observ și o să adresez problema – uneori cu umor, alteori mai direct, în funcție de ce cred că îți va deschide mai bine ochii. 1. Frica de judecată Un client îmi spunea într-o sesiune: „Nu, eu nu sunt genul care țipă, nu ridic niciodată tonul.” Cinci minute mai târziu, povestind despre o ceartă cu partenera, tonul lui crescuse alarmant. Nu a trebuit să spun nimic, doar l-am privit cu o sprânceană ridicată. A tăcut. A râs. Apoi a spus: „Ok, poate uneori ridic vocea.”Oamenii vor să fie văzuți într...
Citiți mai multe