Despre fatigabilitatea compasională sau cand suntem prea obositi ca ne sa mai pese.

Probabil aţi auzit că, după o vreme, cei care lucrează direct cu victime ale traumelor fizice sau psihice „trebuie“ să se desensibilizeze. Că altfel nu îţi poţi face meseria, ca doctor sau psihoterapeut, dacă eşti prea implicat şi nivelul tău de empatie e prea ridicat.

Cercetătorii au venit cu un nou concept, susţinând că, de fapt, atât vehiculatul sindrom de burn-out nu este decât o nouă formă de leziune morală (moral injury), care, la rândul ei, este o extensie a oboselii compasionale. Conform Institutului American de Stres, burn-out-ul şi oboseala compasională nu sunt acelaşi lucru. Leziunea morală sau sistemul de valori al individului suferă direct în urma stresului post-traumatic, a fatigabilităţii compasionale, a sindromului de burn-out. Tot ce ştia despre principiile umaniste (să fiu în slujba altora, să apăr, să protejez, primum non nocere) este afectat de ceea ce experimentează ca urmare a profesiei sau mediului, ducând de la crize existenţiale la manifestări în plan psihic şi fizic. Conştiinţa persoanei este profund lezată.

 Fatigabilitatea compasională ar putea fi simplu denumită desensibilizare în faţa durerii psihice sau fizice a altora. Empatia, pe care punem atât preţ când ne lăsăm sănătatea în mâinile altora, încetează să mai existe. E ca şi cum ţi-ai fi atins limita de empatie şi puţinul care mai rămâne îl iei acasă, la familie şi prieteni. În timp ce există anumite condiţii mentale care implică o lipsă de empatie sau compasiune, depresia sau psihopatia, există şi anumite condiţii de mediu sau meserii care duc la această fatigabilitate.

Denumită STS (stres traumatic secundar), fatigabilitatea compasională este o condiţie caracterizată de reducerea compasiunii. Mai simplu: le pasă din ce în ce mai puţin. Cei mai expuşi acestui risc sunt chiar cei care lucrează direct cu victime ale dezastrelor naturale, ale traumelor, bolnavi, experţii din domeniul medical, legal sau al sănătăţii mintale (paramedici, psihoterapeuţi, surori medicale, profesori, poliţişti, pompieri). În familii, acolo unde există un membru care are o boală cronică, ceilalţi membri ai familiei pot experimenta STS.

La nivel profesional, această oboseală compasională duce la lipsa concentrării, o descreştere în productivitate, dezangajare, furie, apatie, descreştere în abilităţile cognitive, depresie, sentimente de incompetenţă şi îndoială de sine. Atât STS, cât şi burn-out pot include simptomele de mai sus cât şi depersonalizare.

La nivelul populaţiei, abundenţa ştirilor din mass-media despre crime, dezastre, tragedii şi suferinţe expuse în exces şi decontextualizate (victime fără nume, fete, fără personalizare) au acelaşi efect.

Studiile spun că în rândul personalului medical, 85% dintre cei care lucrează cu pacienţi ajung la un nivel ridicat de fatigabilitate (oboseală) compasională.

Cei mai mulţi experţi din domeniul medical se plâng de burn-out şi respectiv oboseala compasională. Ce e de făcut? Psihoterapie, luarea de pauze atunci când se simt copleşiţi - peste 200.000 de decese în SUA sunt cauzate de erori medicale datorate sindromului de burn-out -, suport emoţional pentru a-i ajuta să menţină o viziune echilibrată şi morală asupra lumii şi a celor pentru care lucrează, reînvăţarea compasiunii, respectului şi recunoştinţei.