Efectul pasarii Dodo în psihoterapie.

 

The race is over!” and they all crowded round it, panting, and asking, “But who has won?” This question the Dodo could not answer without a great deal of thought, and it sat for a long time with one finger pressed upon its forehead (the position in which you usually see Shakespeare, in the pictures of him), while the rest waited in silence. At last the Dodo said, “Everybody has won, and all must have prizes.” (Lewis Caroll)

Efectul "Pasărea Dodo" subliniază importanța factorilor comuni în terapie, cum ar fi relația terapeutică, speranța, suportul emoțional și colaborarea dintre terapeut și client. Acești factori esențiali pot fi prezenti într-o varietate de terapii și pot contribui la rezultatele terapeutice pozitive, indiferent de abordarea specifică utilizată.

Termenul “efectul pasării Dodo” e inspirat din romanul “Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll. În carte, Alice participă la o cursă organizată de pasărea Dodo și alte personaje fantastice, iar la finalul cursei, pasărea Dodo declară că toți participanții sunt câștigători și că toată lumea trebuie să primească un premiu.

Acest concept a fost menționat inițial în lucrarea lui Saul Rosenzweig din 1936, intitulată “Some Implicit Common Factors in Diverse Methods of Psychotherapy”. În acea lucrare, Rosenzweig a susținut că factorii comuni din terapie, cum ar fi alianța terapeutică, speranța, suportul emoțional și încrederea în terapeut, au un impact semnificativ în rezultatele terapeutice, indiferent de abordarea specifică folosită.

Expresia “efectul pasării  Dodo” a fost ulterior adoptată în domeniul psihoterapiei pentru a sublinia ideea că diferite terapii pot avea rezultate similare în ceea ce privește eficacitatea lor. Cu alte cuvinte, toate terapiile pot fi considerate câștigătoare sau eficiente în rezolvarea problemelor psihologice, așa cum toți participanții la cursa pasariii Dodo au fost considerați câștigători.

Sa detaliem despre efectul pasării Dodo și psihoterapie, evidențiind pro și cons și oferind surse relevante pentru a susține această discuție.

Efectul pasării Dodo subliniază importanța factorilor comuni din terapie, cum ar fi alianța terapeutică, empatia, speranța și suportul emoțional, care pot contribui la rezultatele terapeutice pozitive, indiferent de abordarea specifică utilizată.

Flexibilitatea terapeutică: Datorită efectului pasării Dodo, terapeuții pot alege diverse abordări terapeutice, adaptându-le nevoilor și preferințelor individuale ale clienților. Aceasta oferă o gamă mai largă de opțiuni terapeutice și posibilitatea de a găsi terapia potrivită pentru fiecare persoană.

Diferențe în abordări: Efectul pasării Dodo poate subestima diferențele semnificative dintre diverse abordări terapeutice și tehnici specifice. Fiecare terapie poate avea un set distinct de metode și teorii, care pot fi mai potrivite pentru anumite tipuri de probleme sau condiții.

Abordări ineficiente: Efectul pasării Dodo sugerează că toate terapiile sunt eficiente, dar în realitate există intervenții terapeutice care pot fi ineficiente sau chiar dăunatoare pentru anumite persoane sau afecțiuni. Ignorarea diferențelor dintre terapii poate duce la alegeri inadecvate sau la neglijarea unor abordări terapeutice mai eficiente pentru anumite probleme.

Poate va intrebati daca exista si abordari daunatoare nu numai ineficiente? Da. Există diverse abordări terapeutice care, în anumite circumstanțe sau când sunt aplicate necorespunzător, pot fi considerate daunătoare în psihoterapie. Este important să se facă distincția între abordări care au fost susținute de cercetare și cele care sunt considerate pseudoterapii sau care nu respectă standardele etice și științifice. Iată câteva exemple de abordări care pot fi considerate daunătoare:

1. Terapie de conversie sau terapie de schimbare a orientarii sexuale: Aceste abordări încearcă să modifice orientarea sexuală a unei persoane, considerând homosexualitatea drept o “boală” sau o “deviere”.  Ele pot fi profund daunătoare, cauzând stigmatizare, traume psihologice și riscuri pentru sănătatea mentală a persoane.

2. Terapie de recuperare a amintirilor refulate sau terapie a falsei amintiri: Aceste abordări presupun recuperarea și reinterpretarea amintirilor refulate sau inexistente ale traumelor, ceea ce poate duce la inducerea de amintiri false și la consecințe negative pentru persoana implicată.

3. Terapia coercitivă sau abuzivă: Aceasta implică utilizarea de metode coercitive, abuzive sau manipulative în terapie, care pot duce la traume și efecte negative pe termen lung. Aceasta poate include abuz verbal, fizic sau emoțional asupra clientului.

Efectul pasării Dodo în psihoterapie subliniază importanța factorilor comuni și flexibilitatea terapeutică în obținerea rezultatelor terapeutice pozitive. Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți de diferențele specifice dintre diversele abordări terapeutice și să evităm generalizările excesive. O abordare individualizată și o evaluare atentă a nevoilor și preferințelor clienților sunt esențiale pentru a alege terapia adecvată. Este necesară o cercetare continuă în domeniul psihoterapiei pentru a îmbunătăți înțelegerea și eficacitatea intervențiilor terapeutice.

Ilustratie originala din Alice's Adventures in Wonderland, de John Tenniel 1865, domeniu public. 

Cate teorii despre emotii cunoasteti? Daca stiti deja patru, va mai dau inca una. Teoria lui Jesse Prinz.

In cartea sa "Gut Reactions: A Perceptual Theory of Emotion", Prinz explorează teoria sa perceptuală a emoțiilor, argumentând că emoțiile sunt rezultatul evaluării rapide și automatice a anumitor aspecte ale mediului înconjurător. El susține că emoțiile sunt bazate pe percepții și că acestea își au rădăcinile în corp și în sistemul nostru perceptual. Jesse Prinz este un filosof experimental care a venit cu o abordare originala in ceea ce priveste emotiile. Abordarea lui Jesse Prinz este considerată provocatoare deoarece se diferențiază de alte teorii tradiționale ale emoțiilor și aduce o perspectivă nouă asupra modului în care înțelegem și interpretăm emoțiile umane. Iată câteva motive pentru care abordarea sa este considerată originală:

1. Percepția ca bază a emoțiilor: Prinz susține că emoțiile sunt strâns legate de percepții și că ele sunt rezultatul evaluărilor rapide și automatice ale mediului înconjurător. El argumentează că emoțiile nu sunt separate de procesul perceptual, ci sunt înrădăcinate în acesta. Această perspectivă oferă o nouă înțelegere a modului în care emoțiile sunt generate și experimentate.

2. Rolul corpului în emoții: Prinz subliniază importanța corpului și a senzațiilor fizice în trăirea emoțiilor. El argumentează că emoțiile nu sunt doar evenimente mentale, ci au și o componentă fizică și senzorială. Această abordare corporală a emoțiilor aduce o perspectivă holistică asupra experienței emoționale umane.

3. Implicațiile etice: Abordarea lui Prinz asupra emoțiilor are implicații semnificative în domeniul eticii. El argumentează că emoțiile au un rol esențial în luarea deciziilor etice și în evaluarea morală. Prinz susține că emoțiile furnizează informații și orientare în ceea ce privește valoarea morală a unei acțiuni sau a unei situații.

Acestea sunt doar câteva dintre perspectivele anterioare asupra emoțiilor. Abordarea lui Jesse Prinz, care pune accentul pe percepție, pe rolul corpului și pe implicațiile etice ale emoțiilor, oferă o nouă perspectivă și o îmbogățire a înțelegerii noastre asupra naturii și funcției emoțiilor umane.

Originalitatea rezidă în faptul că Prinz a integrat și a dezvoltat multiple aspecte într-o teorie comprehensivă a emoțiilor, aducând idei noi și provocatoare în ceea ce privește modul în care înțelegem și interpretăm emoțiile umane. Iată câteva puncte care arată originalitatea abordării sale:

1.Integrarea percepției și a corpului: Prinz aduce o perspectivă originală prin legătura pe care o face între percepție și emoții. El argumentează că emoțiile sunt rezultatul evaluărilor rapide și automatice ale mediului înconjurător, evidențiind astfel importanța percepției în generarea emoțiilor. De asemenea, Prinz acordă o atenție specială corpului și senzațiilor fizice asociate emoțiilor, evidențiind interacțiunea complexă dintre corp și emoții.

2.Abordarea etică a emoțiilor: Prinz explorează implicațiile emoțiilor în etică și luarea deciziilor etice. El susține că emoțiile furnizează informații și orientare morală și că evaluarea emoțiilor este esențială în procesul de judecată morală. Această integrare a emoțiilor în contextul eticii reprezintă o contribuție originală la înțelegerea interacțiunii dintre emoții și comportament moral.

3.Reevaluarea teoriilor anterioare: Prinz examinează și contestă teorii anterioare ale emoțiilor, oferind critici și alternative. Această evaluare critică și reevaluare a teoriilor existente aduce o perspectivă nouă și contribuie la dezvoltarea domeniului studiilor asupra emoțiilor.

Această abordare originală a emoțiilor aduce o perspectivă nouă și provocatoare în domeniul eticii și în înțelegerea noastră asupra emoțiilor umane. Prinz susține că emoțiile joacă un rol esențial în etica morală și în luarea deciziilor etice. Cartea sa oferă o analiză detaliată și argumente solide pentru teoria sa și poate fi o lectură fascinantă pentru cei interesați de filosofie, etică și psihologie.

Aceste aspecte diferite ale abordării lui Jesse Prinz, inclusiv legătura dintre percepție și emoții, importanța corpului și implicațiile etice, fac ca teoria sa perceptuală a emoțiilor să fie considerată originală și inovatoare în domeniul studiilor asupra emoțiilor.

Înainte de abordarea lui Jesse Prinz și a altor teorii contemporane ale emoțiilor, existau mai multe perspective și teorii asupra emoțiilor în cadrul domeniului psihologiei și filosofiei. Iată câteva perspective anterioare care au fost discutate în literatura de specialitate:

1.Teoria cognitivă a emoțiilor: Această teorie susține că emoțiile sunt rezultatul proceselor cognitive, cum ar fi interpretarea evenimentelor, evaluarea lor și atribuirea de semnificație. Potrivit acestei perspective, emoțiile sunt generate de percepții și gânduri despre evenimente și contexte.

2.Teoria biologică a emoțiilor: Această teorie pune accentul pe substratul biologic și pe rădăcinile evoluționiste ale emoțiilor. Susține că emoțiile sunt produse de reacții fiziologice și de activitatea sistemului nervos, care au evoluat pentru a ajuta organismul să facă față la stimuli relevanți pentru supraviețuire.

3.Teoria behavioristă a emoțiilor: Această teorie se concentrează pe comportamentul observabil asociat cu emoțiile și pe învățarea acestuia prin condiționare. Susține că emoțiile sunt rezultatul răspunsurilor comportamentale și al recompenselor sau pedepselor asociate cu acestea.

4.Teoria expresiei faciale a emoțiilor: Această perspectivă se concentrează pe expresia facială a emoțiilor și susține că emoțiile sunt identificate și interpretate în funcție de expresiile faciale caracteristice asociate cu ele.

Schadenfreude si sa moara capra vecinului!

Nu numai noi sau nemții ne bucurăm când le merge altora rău. 
Schadenfreude este un termen german care descrie bucuria sau satisfacția pe care o simte cineva în urma nefericirii sau necazului altor persoane. Este o emoție umană complexă și poate avea diferite explicații psihologice și sociale.
Există o anumită legătură între conceptul de “schadenfreude” și proverbul “să moară capra vecinului”. Acest proverb exprimă ideea că oamenii pot avea o tendință de a fi mai interesați sau de a se bucura mai mult de necazurile altora decât de propriile lor realizări. Ambele concepte evidențiază o tendință umană de a experimenta satisfacție sau plăcere din suferința sau eșecul altor persoane.
Bucuria față de necazul altuia nu e nici rară și nici nouă.

 În afară de conceptul de “schadenfreude”, există câteva alte concepte similare în diferite culturi și limbi:
Gloating-Acest termen în limba engleză descrie bucuria sau satisfacția malefică pe care o simte cineva atunci când se bucură în mod ostentativ de nefericirea sau eșecul altora.
Sham-rui-Aceasta este o expresie japoneză care se referă la bucuria resimțită atunci când cineva se simte satisfăcut sau mândru de propria persoană în comparație cu altcineva care a eșuat sau a fost umilit.
Schadenlust-Acest termen în limba germană este un concept similar cu “schadenfreude”, dar se referă mai degrabă la plăcerea sau dorința de a provoca suferință sau necaz altor persoane.
În cultura arabă și asiatică există și concepte similare. Iată câteva exemple:
Schipkaasa- Acest termen în limba arabă se referă la bucuria malefică sau satisfacția manifestată în fața necazurilor sau rușinii altora.
Morosezaru-Este un concept în limba japoneză care se traduce aproximativ ca “a se bucura” sau “a se simți încântat”. Poate fi utilizat în contexte în care cineva se simte satisfăcut sau încântat de necazul sau înfrângerea altcuiva.
Sama’an-Este un termen arab care descrie bucuria sau satisfacția de a vedea pe cineva care a avut o atitudine arogantă sau superioară să fie umilit sau să întâmpine dificultăți.

Bucuria sau satisfacția în urma necazului altora poate avea diverse explicații psihologice și sociale. Iată câteva posibile motive:
Comparare socială: Oamenii tind să se compare cu ceilalți în diferite aspecte ale vieții, cum ar fi succesul, statutul sau fericirea. Atunci când vedem pe cineva care se confruntă cu dificultăți sau eșecuri, ne putem simți mai bine în comparație și putem experimenta o senzație de superioritate.
Răzbunare sau resentimente: Dacă cineva ne-a făcut rău sau ne-a adus suferință în trecut, putem simți o bucurie malefică atunci când văd că au probleme sau înfrângeri.
Autoapărare: Uneori, bucuria resimțită în urma necazului altora poate fi o formă de autoapărare sau autoreglare emoțională. Ne putem simți mai în siguranță sau protejați atunci când vedem că alții se confruntă cu probleme, creând o distanță între noi și acele dificultăți.

Acestea sunt doar câteva exemple și, desigur, există o diversitate mare de concepte și termeni în aceste culturi care explorează sentimentul de bucurie în urma necazului sau eșecului altora.

De la Socrate la terapia Walk and Talk

Când vine vorba de explorarea profundă și dezvoltarea personală, există mai multe metode care ne pot ghida către înțelegere și claritate. Două abordări remarcabile sunt dialogul socratic și metoda peripatetică. Dar știai că există și o variantă modernă care combină aceste concepte antice într-un mod captivant? Să descoperim puterea dialogului în mișcare prin metoda "Walk and Talk".

Dialogul socratic, dezvoltat de către filosoful grec Socrate, a deschis calea pentru o înțelegere mai profundă a convingerilor și a cunoașterii umane. Socrate a folosit întrebări critice și discuții intense pentru a-i provoca pe interlocutori să-și examineze convingerile și să ajungă la adevărul moral și cunoaștere. Socrate își îndruma elevii să exploreze ideile și convingerile lor prin întrebări și discuții critice, cu scopul de a descoperi contradicții și de a dezvolta o înțelegere mai profundă a subiectului discutat. Această metodă a pus bazele dialogului în mișcare, unde interacțiunea profundă și provocările intelectuale au devenit fundamentale.

Metoda peripatetică: Plimbare și explorare filozofică Școala peripatetică, fondată de Aristotel și discipolii săi, a adus o nouă dimensiune la dialogul socratic prin introducerea mișcării fizice. Aristotel și elevii săi purtau discuții filozofice în timp ce se plimbau în jurul unui templu, iar această activitate fizică a contribuit la stimularea gândirii și la o comunicare mai creativă. Metoda peripatetică a adus o schimbare revoluționară în modul în care explorăm ideile și ne dezvoltăm înțelegerea lumii din jurul nostru.

Walk and Talk: Există o legătură între dialogul socratic și dialogul terapeutic, deoarece ambele implică o formă de interacțiune între doi participanți, care au ca scop explorarea și înțelegerea profundă a subiectului discutat sau a problemelor personale.. Dialogul terapeutic în mișcare Inspirată de tradițiile antice ale dialogului în mișcare, metoda "Walk and Talk" a evoluat în contextul terapiei și consilierii moderne. În acest proces, terapeutul și clientul se plimbă împreună, în timp ce explorează subiecte personale importante. Mișcarea fizică și mediul înconjurător relaxant creează un cadru propice pentru deschidere, comunicare autentică și explorare în profunzime a gândurilor, emoțiilor și experiențelor. Dialogul terapeutic, pe de altă parte, se referă la o formă de terapie în care un terapeut și un client (pacient) interacționează într-un mediu sigur și de încredere. În acest dialog, terapeutul facilitează o explorare profundă a gândurilor, emoțiilor și experiențelor clientului pentru a obține înțelegere, vindecare și schimbare personală.

Similar dialogului socratic, dialogul terapeutic implică ascultarea activă, întrebări deschise și reflexive, clarificări și explorarea profundă a subiectului. Terapeutul încurajează clientul să reflecte asupra propriei sale experiențe, să identifice și să înțeleagă motivele și emoțiile care stau la baza problemelor și să dezvolte soluții și perspective noi.

Astfel, atât dialogul socratic, cât și dialogul terapeutic încurajează explorarea profundă, reflecția și înțelegerea subiectului discutat sau a problemelor personale. Ambele abordări își propun să aducă claritate, conștientizare și schimbare în cunoaștere și perspectivă, fie în contextul filozofiei, fie în terapia psihologică.

De la Socrate la metoda "Walk and Talk", puterea dialogului în mișcare a captivat mințile și inimile noastre de-a lungul secolelor. Aceste abordări ne arată că activitatea fizică și interactțiunea umană în mișcare pot fi instrumente puternice în explorarea profundă, reflecția personală și dezvoltarea personală. Metoda "Walk and Talk" reunește elemente din dialogul socratic și metoda peripatetică, oferind un cadru inovator pentru terapia și consilierea contemporană.

Plimbarea și mișcarea fizică în timpul dialogului terapeutic aduc numeroase beneficii. Acestea contribuie la eliberarea de tensiuni și stres, îmbunătățesc fluxul de energie și stimulează creierul. Activitatea fizică poate elibera endorfine și serotonine, hormoni care susțin starea de bine și relaxarea mentală.

Pe lângă avantajele fizice, dialogul în mișcare facilitează comunicarea autentică și dezvoltarea relației terapeutice. Participanții se simt mai puțin restrânși de un cadru formal și se simt mai deschiși să împărtășească experiențe, emoții și gânduri profunde. Plimbarea într-un mediu înconjurător diferit poate crea o atmosferă mai relaxată și mai inspiratoare, stimulând creativitatea și gândirea clară.

Indiferent dacă suntem în căutarea adevărului filozofic, a înțelegerii personale sau a rezolvării problemelor, dialogul în mișcare poate oferi un mediu propice pentru explorare și creștere. Încorporând elemente din dialogul socratic, metoda peripatetică și perspectivele moderne ale terapiei, metoda "Walk and Talk" ne invită să ne aventurăm într-o călătorie fascinantă spre descoperirea de sine și înțelegerea profundă a vieții noastre.

În concluzie, metoda peripatetică și metoda "Walk and Talk" continuă să demonstreze că dialogul în mișcare poate fi un instrument puternic pentru explorare, dezvoltare personală și comunicare autentică. Îmbrățișând aceste abordări inspirate de filozofie și terapie, avem oportunitatea de a ne conecta mai profund cu noi înșine și cu ceilalți, experimentând puterea transformătoare a dialogului în mișcare.

Ce este distresul empatic sau sympathetic distress?

Emotia pe care o incercam atunci cand vedem suferinta altor semeni a fost etichetata ca fiind empatie. Insa Laurie Santos, profesor la Yale, vorbește despre conceptul de "sympathetic distress". 

Teoria de "sympathetic distress" este o teorie relativ nouă și încă în dezvoltare, astfel încât există unele critici și controverse în ceea ce privește conceptul. Iată câteva dintre acestea: unele studii sugerează că un nivel crescut de activitate a sistemului nervos simpatic poate fi benefic în unele situații de stres, ajutând organismul să facă față situațiilor de urgență și să își îmbunătățească performanța cognitivă și fizică.

Deși activitatea crescută a sistemului nervos simpatic poate fi asociată cu unele simptome negative, aceasta nu este întotdeauna cauza acestora. Alți factori precum inflamația, stresul oxidativ și dezechilibrele hormonale pot juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea acestor simptome.

De asemenea, unele cercetări au indicat că "sympathetic distress" poate fi mai mult o problemă a interpretării subiective decât o problemă fiziologică obiectivă. Acest lucru sugerează că impactul activității crescute a sistemului nervos simpatic poate varia în funcție de percepția și interpretarea subiectivă a situației de stres.

Ce este distresul empatic sau "empathic distress? Este o formă de răspuns emoțional la suferința sau durerea altora. Este o reacție naturală la suferința sau stresul perceput într-o situație sau într-un individ, iar persoana care experimentează distres empatic poate simți o gamă largă de emoții, cum ar fi tristețe, anxietate sau chiar durere fizică.

De obicei, distresul empatic apare atunci când o persoană se identifică cu experiența altcuiva și își imaginează cum ar fi să fie în aceeași situație. Acest răspuns emoțional poate fi declanșat de o gamă largă de situații, cum ar fi suferința unui prieten, un eveniment tragic sau un film emoționant.

Deși distresul empatic poate fi o reacție naturală și sănătoasă la suferința altora, poate deveni copleșitor și afecta capacitatea cuiva de a funcționa adecvat. Este important să îți setezi limite și să cauți ajutor dacă distresul empatic devine prea intens sau persistă pe termen lung.

Conform acestei teorii, când ne confruntăm cu o situație stresantă, corpul nostru intră într-o reacție de "luptă sau fugă" (fight or flight) care include o creștere a activității sistemului nervos simpatic. Acest răspuns este adaptativ și ajută corpul nostru să se pregătească să facă față situației de stres.

Cu toate acestea, dacă stresul este persistent și nu este gestionat corespunzător, această activitate crescută a sistemului nervos simpatic poate duce la "sympathetic distress". Acest lucru poate include simptome precum anxietate, insomnie, oboseală cronică și alte probleme de sănătate.

Asadar, "sympathetic distress" este un termen folosit pentru a descrie efectele negative ale activității crescute a sistemului nervos simpatic în fața stresului cronic și necontrolat.

Conform teoriei menționate anterior, atunci când suntem expuși unui stres cronic și persistent, corpul nostru poate experimenta un răspuns de "luptă sau fugă" (fight or flight) care implică o activitate crescută a sistemului nervos simpatic. Această activitate crescută poate duce la simptomele asociate cu "distresul simpatic", care pot include:

-Anxietate și stres crescut;

-Insomnie sau tulburări de somn;

-Oboseală cronică;

-Probleme digestive;

-Dureri de cap;

-Tulburări de concentrare și de memorie.

De asemenea, un nivel ridicat de activitate a sistemului nervos simpatic poate duce la creșterea tensiunii arteriale și la creșterea frecvenței cardiace, ceea ce poate avea un impact negativ asupra sănătății inimii și poate crește riscul de afecțiuni cardiovasculare.

Este important să gestionăm stresul și să căutăm modalități de a reduce activitatea crescută a sistemului nervos simpatic pentru a preveni efectele negative ale "distresului simpatic". Acestea pot include exercițiile fizice, tehnici de relaxare precum meditația și yoga, și/sau terapie pentru a ajuta la gestionarea stresului și anxietății.

Psihologii, cainii de paza ai societatii.

Kitty Genovese a fost o tanara care a fost injunghiata, in 1964, in New York in timp ce 38 de vecini asistau la crima. Cum de nu a intervenit nimeni sau de ce nu au chemat politia sau salvarea? Din acelasi motiv pentru care nu a intervenit nimeni sa ii salveze pe cei doi oameni care s-au inecat in Jiu in timp ce altii priveau. Pentru ca fiecare martor s-a gandit ca altcineva va interveni, si, in final, nu a facut-o nimeni iar Kitty si cei doi amarati din Jiu au murit sub ochii multimii de martori.

Cam asta se intampla in Romania. Suntem 19 milioane (sa excludem copiii si tot raman cateva milioane) de martori la o crima: Hexi Pharma a fost o crima. Cu cat ne gandim lasa, sa ia altii atitudine, eu sunt un doar cetatean de rand, sunt doar un psiholog, nu sunt justitiar, nu sunt politist, si nici macar gazetar, ar trebui sa imi vad de clientii si workshopurile mele despre parenting, nu e treaba mea sa fac dreptate sau sa iau atitudine, cu atat avem mai multe sanse ca Romania sa ramana asa cum este: corupta, absurd de apatica din punct de vedere social, plina de impostori si de fraudatori, fara sansa de a deveni mai buna.

In urma asasinarii lui Kitty, doi psihologi americani au realizat un lucru care se cheama dispersia responsabilitatii. Pe scurt, cu cat este mai crescut numarul de martori al unui incident, cu atat se disperseaza mai mult responsabilitatea. Cu cat suntem mai multi martori la ce se intampla si nu intreprindem nicio actiune, cu atat avem sanse mai mari sa nu se intample nimic in Romania si Hexi Pharma sa se repete. Si se va repeta.

Cam asta se intampla in Romania. Sunt cativa rataciti care incearca sa salveze de la inec o tara intreaga, in timp ce tara se lasa relaxata, facand pluta pe spate, ca de aia exista salvamari, ca sa putem trece linistiti peste geamandura si sa ne lasam responsabilitatea pe mana altora. In Germania, daca arunci un gunoi pe strada este cetateanul de rand care te pune sa il aduni de pe jos, nu asteapta politia locala sa dea amenda. 

Ma intristreaza sa imi vad colegii mult prea relaxati sau poate infricosati (cu foarte putine exceptii, nu am vazut niciunul care sa isi exprime public vreo opinie in legatura cu ce se intampla pe scena social-politica, care ne priveste pe TOTI). 

Cei mai multi isi vad, cumintei si tacuti, de mica lor practica privata, de workshopurile lor care culmea, sunt despre comunicarea asertiva, ca nu cumva sa supere vreun eventual client care gandeste diferit. Sa va impartasesc un lucru: luarea de opinie inseamna sa iti pastrezi tu, ca om, integritatea, verticalitatea si autenticitatea, fara de care nu esti psihologul bun care crezi ca esti daca taci din gura ca sa nu iti superi eventualii clienti.

A intelege e una, a accepta e alta. In cabinet, intelegi de ce omul e anti-vaxxer, homofob sau comunist (iti dai seama de rationalitatile sau mai degraba de irationalitatile din capul fiecaruia si cat de polarizati emotional suntem cand vine vorba de convingeri), insa tu nu esti numai psihoterapeut cand te duci sa votezi, nici cand stai la coada in trafic si vine baietica de bani gata cu bolidul si ti se baga in fata, nici cand vezi impostori care isi aroga meseria de psiholog fara sa aiba atestat de libera practica, sau colegi care isi asuma specializari pe care nu le au doar pentru ca suna bine in CV, nici cand ti se imbolnaveste copilul pentru ca Hexi Pharma a dezinfectat cu apa chioara bisturiul cu care ti s-a operat copilul. Nu trebuie sa ii accepti si sa ii intelegi pe toti acestia. Cineva trebuie sa ia atitudine. Si acel cineva trebuie sa fim noi. Dar nu exista un noi in tagma asta. E fiecare cu practica ma-sii. 

Cand iesi din cabinet si esti pe strada, esti in primul rand un cetatean responsabil nu psihoterapeut. Dar la cursurile de astrologie si coach-ing probabil nu s-a predat si resposabilitatea sociala.   

Psihologii ar trebui sa se implice in treburile cetatii, sa fie vigilenti si atenti cu neregulile sociale si politice. Nu cred ca psihologii ar trebui eventual doar sa isi ofere serviciile unor clienti cu diverse patologii, si ca in restul timpului sa fie niste entitati amorfe fara voce publica sau opinie social politica. 

 A lua atitudine impotriva neregulilor din trafic, de ce fac sesizari si chem Directia de Sanatate Publica la scoala fiicei mele, a avea o atitudine pro-vaccinurilor si a semnala orice mi se pare ca e o sarlatanie menita sa duca oamenii mai putini vigilenti de nas (astrologi care se pretind psihologi cu specializari in astrologie, fara sa aiba drept de libera practica, colegi care isi asuma specializari pe care nu le au), nu ma face un psiholog mai putin bun. Cand ies din cabinet sunt un cetatean cu drepturi si obligatii care isi plateste taxele ca oricine altcineva, dar mai ales cu dreptul de a semnala orice abatere de la regula sau ilegalitate. Nu am niciun contract de confidentialitate cu sarlatanii de pe strada sau cu agresorii din trafic. Nu spune nimic despre nivelul meu de calmitate sau intelegere a lucrurilor din cabinet. 

Tocmai pentru ca psihologii stiu mecanismele psihologiei sociale ar trebui sa fie in prima linie a frontului de combatere a neregulilor sociale, a fraudei, a felului in care politicienii incearca sa manipuleze populatia. Alaturi de jurnalisti, psihologii sunt cainii de paza ai societatii.

Cred ca rolul psihologului este nu numai de a ajuta cate un om, pe rand, sa isi rezolve problemele, ci de a ajuta cat mai multi posibili. Si cu cat suntem mai multi constienti de problemele individuale si ale noastre ca natie (uneori prea inerta, prea apatica si cu memoria prea scurta) cu atat avem sanse la o societate mai sanatoasa. De aceea, ar trebui sa ne exprimam parerile si sa actionam ca cetateni ingrijorati de soarta cetatii, mai ales ca psihologi. Pentru ca sanatatea lumii in care traiesc ma intereseaza personal, nu numai a celor care imi intra in cabinet. Si pentru ca asa cum a zis si Gabriel Diaconu, frica si dezinteresul costa. Costa vieti. Costa bani. In cele din urma, ne va costa pe noi toti un pret mult prea mare pentru a-l mai putea plati.