Despre fatigabilitatea compasională sau cand suntem prea obositi ca ne sa mai pese.

Probabil aţi auzit că, după o vreme, cei care lucrează direct cu victime ale traumelor fizice sau psihice „trebuie“ să se desensibilizeze. Că altfel nu îţi poţi face meseria, ca doctor sau psihoterapeut, dacă eşti prea implicat şi nivelul tău de empatie e prea ridicat.

Cercetătorii au venit cu un nou concept, susţinând că, de fapt, atât vehiculatul sindrom de burn-out nu este decât o nouă formă de leziune morală (moral injury), care, la rândul ei, este o extensie a oboselii compasionale. Conform Institutului American de Stres, burn-out-ul şi oboseala compasională nu sunt acelaşi lucru. Leziunea morală sau sistemul de valori al individului suferă direct în urma stresului post-traumatic, a fatigabilităţii compasionale, a sindromului de burn-out. Tot ce ştia despre principiile umaniste (să fiu în slujba altora, să apăr, să protejez, primum non nocere) este afectat de ceea ce experimentează ca urmare a profesiei sau mediului, ducând de la crize existenţiale la manifestări în plan psihic şi fizic. Conştiinţa persoanei este profund lezată.

 Fatigabilitatea compasională ar putea fi simplu denumită desensibilizare în faţa durerii psihice sau fizice a altora. Empatia, pe care punem atât preţ când ne lăsăm sănătatea în mâinile altora, încetează să mai existe. E ca şi cum ţi-ai fi atins limita de empatie şi puţinul care mai rămâne îl iei acasă, la familie şi prieteni. În timp ce există anumite condiţii mentale care implică o lipsă de empatie sau compasiune, depresia sau psihopatia, există şi anumite condiţii de mediu sau meserii care duc la această fatigabilitate.

Denumită STS (stres traumatic secundar), fatigabilitatea compasională este o condiţie caracterizată de reducerea compasiunii. Mai simplu: le pasă din ce în ce mai puţin. Cei mai expuşi acestui risc sunt chiar cei care lucrează direct cu victime ale dezastrelor naturale, ale traumelor, bolnavi, experţii din domeniul medical, legal sau al sănătăţii mintale (paramedici, psihoterapeuţi, surori medicale, profesori, poliţişti, pompieri). În familii, acolo unde există un membru care are o boală cronică, ceilalţi membri ai familiei pot experimenta STS.

La nivel profesional, această oboseală compasională duce la lipsa concentrării, o descreştere în productivitate, dezangajare, furie, apatie, descreştere în abilităţile cognitive, depresie, sentimente de incompetenţă şi îndoială de sine. Atât STS, cât şi burn-out pot include simptomele de mai sus cât şi depersonalizare.

La nivelul populaţiei, abundenţa ştirilor din mass-media despre crime, dezastre, tragedii şi suferinţe expuse în exces şi decontextualizate (victime fără nume, fete, fără personalizare) au acelaşi efect.

Studiile spun că în rândul personalului medical, 85% dintre cei care lucrează cu pacienţi ajung la un nivel ridicat de fatigabilitate (oboseală) compasională.

Cei mai mulţi experţi din domeniul medical se plâng de burn-out şi respectiv oboseala compasională. Ce e de făcut? Psihoterapie, luarea de pauze atunci când se simt copleşiţi - peste 200.000 de decese în SUA sunt cauzate de erori medicale datorate sindromului de burn-out -, suport emoţional pentru a-i ajuta să menţină o viziune echilibrată şi morală asupra lumii şi a celor pentru care lucrează, reînvăţarea compasiunii, respectului şi recunoştinţei.

Explicatia fenomenului de deja-vu. A vazut Neo pisica de doua ori?

 Fenomenul de deja-vu este acel sentiment de familiaritate in legatura cu ceva, in ciuda informatiei rationale ca acea experienta este noua. Unii cercetatori lanseaza ipoteza ca exista un raspuns neurologic intarziat care cauzeaza deja vu. Deoarece informatia intra in centrele de procesare a informatiei pe mai multe cai, este posibil ca, ocazional, amestecul informatiei sa nu se sincronizeze perfect. Lobul temporal al creierului din emisfera stanga este responsabil cu sortarea informatiei proaspat sosita. De asemenea, lobul temporal primeste aceste informatii cu o intarziere dubla intre transmisii (de cateva milisecunde) o data in mod direct si inca o data dupa ocolire prin emisfera dreapta. Daca cea de-a doua transmisie este intarziata mai mult, atunci creierul ii poate pune o stampila eronata de data si timp pe acel fragment de informatii si sa o inregistreze ca pe o amintire precedenta, deoarece a fost deja procesata. Aceasta teorie presupune ca noi am avea stocate multe amintiri care ne parvin din diverse aspecte ale vietii noastre, incluzand unele care nu sunt experientele noastre, ci ceea ce citim, vedem in filme, auzim de la altii.

Putem avea amintiri foarte puternice care sa nu fie ale noastre, dar pe care sa le internalizam ca fiind ale noastre şi pe care sa le impingem adanc in fundul mintii. Cand experimentam sau vedem ceva similar cu aceste amintiri putem experimenta un sentiment de deja vu. Creierul nu inventeaza fara un input de informatie. Ce nu stie el sa faca este sa diferentieze intre ce este o experienta proprie si ce nu.

O alta teorie propusa este cea a Telefonului Mobil sau a atentiei divizate, acest lucru insemnand ca atunci cand suntem distrasi de altceva, in mod subliminal percepem ce este in jurul nostru, dar nu inregistram in mod constient. Atunci cand suntem capabili sa ne concentram pe ceea ce facem, aceste lucruri din jurul nostru par sa fie familiare chiar daca nu ar trebui sa fie.  

Desi s-a incercat gasirea unei corelatii intre psihopatologii serioase precum schizofrenia, anxietatea sau tulburarea disociativa, nu s-a gasit nicio asociere intre deja vu şi schizofrenie, iar singura corelatie puternica fiind intre epilepsia lobului temporal si deja vu. Acesta corelatie a fost indeajuns de puternica incat sa ii faca pe cercetatori sa creada ca deja vu este o anomalie neurologica relationata cu descarcarea impulsului electric in creier. Cei mai multi dintre noi experimentam o forma medie de epilepsie in mod frecvent (o miscare brusca, un tremor hipnagogic, o smucitura mioclonica chiar inainte de a adormi) si care este corelata in mod similar cu o aberatie neurologica care se intampla in timpul unui deja vu, ca rezultat al unei senzatii eronate de amintire. Cineva care experimenteaza in mod frecvent aceste mici crize epileptice medii are de obicei un sentiment mai acut si mai frecvent de deja-vu.

Despre ticuri, anxietati si alte probleme.

Stiti care sunt intrebarile pe care le primesc cel mai des cand imi dezvalui profesia?

Prima este: chiar functioneaza? Aici il intrreb pe curiosul meu interlocutor cat de mult il intereseaza sau face doar small-talk ca sa stiu daca ii povestesc despre studiul lui Lambert si cat la suta si ce anume conteaza ca o relatie psihoterapeutica sa fie de succes. 

Cea de a doua este: iti aduci aminte de toti? 

Sincer, sunt sute de oameni, si chiar daca uneori uit anumite detalii, nu le uit niciodata povestile. Oamenii nu vin numai cu probleme. Ei vin cu povesti de viata, incepeutul relatiei psihoterapeutice e uneori anevoios, dar cat de mare este satisfactia cand, dupa cateva sedinte, avem un „break-through”. Daca ar fi sa imi amintesc de cineva, in mod deosebit si pentru ca exemplifica bine conceptul pe care as vrea sa il prezint azi, este cazul un baietel de 10 ani care isi rodea unghiile, nu numai de la maini, dar si de la picioare. Nu doar putin, ci pana la patul unghial. Practic copilul nu mai avea unghii deloc si orice explicatie medicala, ciuperci, infectii, fusesera excluse. Doctorii l-au trimis la psiholog. Evident, copilul era dominat de anxietate, un elev de nota zece (o alta trasatura a copiilor anxiosi) si avea o poveste familiala grea. Pentru inceput am lucrat cu el, incercand sa ii aleviez starea de anxietate care atingea cote alarmante. 

Rosul unghiilor sau onicofagia este un obicei des intalnit, Manualul de statistica a bolilor mintale dorind sa il includa in categoria gesturilor automutilante. Cauzele sunt multiple: stres, anxietate, relatii tensionate intre parinti, un eveniment stresant. Anul trecut, unei eleve de 16 ani din Marea Britanie i s-a amputat un deget dupa ce ajunsese la o forma rara de cancer din cauza rosului excesiv al unghiilor, cauzat de anxitatea si bullyingul din scoala. 

El poate ramane un tic nervos, adica miscari rapide si repetitive sau se poate agrava. Ticurile pot lua forme de la rosul unghiilor, la ridicatul repetitiv din umeri. Onicofagia are la baza anxietatea (ca multe ticuri) si coreleaza cu dorinta de control si perfectiune, care sunt tipice pentru obsesivi sau anxiosi, iar acesta este felul lor de a-si linisti anxietatea. Multe incep in copilarie si pot disparea ulterior, dar exista si cazuri in care anumite trucuri treneaza sau se agraveaza de-a lungul vietii.

Lasand la o parte lupta inutila dintre care metode psihoterapeutice e mai eficienta, in aceste cazuri s-a dovedit ca cele mai bune rezultate le ofera deocamdata CBIT (comprehensive behavior intervention for Tics- interventie comportamentala comprehensiva pentru ticuri) care s-au dovedit mai mai utile decat OM ( object manipulation- bratari la mana etc). 

Ce putem face?

1. Constientizare si auto-monitorizare. Cele mai multe ticuri nu sunt constientizate. Scoaterea lor din zona de subconstient, e un prim pas catre schimbarea unui tic. Cei cu ticuri nici macar nu isi mai dau seama cand le fac. Cand automonitorizezi, o sa te rog sa tii un jurnal cu 3 coloane - frecventa, locul, ora. 

2. Inversarea obiceiului/ticului comportamental (Habit reversal training -HRT). La automonitorizare: cautam in mod constient ( pe cat e posibil): a) frecventa, b) factori care precipita ( „imi rod unghiile mai mult inainte a tine un curs sau inainte sa ma culc”), c) toate situatiile sociale unde ti se pare ca ii creste frecventa ticului. 

Sa iti dezvolti un raspuns competitiv (il descoperim impreuna). Ce inseamna acest lucru? Sa gasim impreuna un comportament pe care sa il faci in locul ticului si care foloseste aceiasi muschi folositi pentru comportamentul initial (exemplu: daca ticul tau e sa ridici din umeri, atunci pe masura ce treci de monitorizare si constientizare, iti intinzi gatul in sus, il lungesti si impingi umerii in jos, tragi de coate in jos. Raspunsul competitiv trebuie pastrat minim un minut. Trebuie sa exersezi in fata oglinzii si ticul si noul comportament. Trebuie sa te vezi facand ticul. Un raspuns competitiv pentru rosul unghiilor: cand constientizezi dorinta nestapanita de a iti roade unghiile, iei ceva in mana- jucarie anti stres, creion si iti oferi o recompensa daca reusesti. Combinatia de constientizare si raspuns competitiv au intentia de a "sparge" ciclul dorintei premonitorii ( existenta la cei cu ticuri) si a efectuarii ticului. Daca observ ca imi creste frecventa ticului atunci cand creste stresul (excludem asadar plictiseala) lucram pe tehnici de relaxare. 

Tema obligatorie pentru cei cu ticuri. 

Tehnica 1:  relaxare zilnica 20 min, 6 respiratii/minut- numeri pana la 5 cand inspiri si pana la 7 cand expira.

Tehnica 2:  respiratia 4-7-8 este o tehnica de respiratie menita sa te calmeze in scurt timp. Ea se practica astfel: expiri complet pe gura; inchizi gura si inhalezi incet pe nas in timp ce numeri pana la 4; tine respiratia in timp ce numeri pana la 7; expiri complet pe gura si numari pana la 8. Aceasta este o singura respiratie. Acum inhaleaza din nou si repeta ciclul de inca 3 ori pentru un total de 4 ori. In timp ce faci acest lucru, gandeste-te ca aerul care intra este mai rece si cand iese este mai cald. Incearca sa iti eliberezi mintea de orice alt gand intruziv.

Si ca sa incheiem povestea, da baiatul din povestea noastra a avut un progres. El a fost lent si anevoios, cu progrese si regrese, insa in cateva luni avea din nou mici unghiute crescute si nivelul lui de anxietate descrescuse. Ca orice schimbare, a durat, dar castigul a fost pe termen lung. 

Referinte: Pacan, P. Onychophagia as a spectrum of obsessive-compulsive disorder, 2006.

The Sun: A student had to have her thumb amputated after developing a rare form of cancer she believes is linked to biting her nails, 2019

Dutta, N: The effectiveness of habit reversal therapy in the treatment of Tourette syndrome and other chronic tic disorders: a systematic review, Functional Neurology 2013.

Bate, KS et al- The efficacy of habit reversal therapy for tics, habit disorders, and stuttering: a meta-analytic review, Clinical Psychology 2011.

Mancatul emotional: de ce mancam fara sa ne fie foame?

 De multe ori, atunci cand ne gandim la mancatul emotional, il asociem cu emotii negative. Oamenii insa mananca si cand sunt fericiti, la petreceri sau la nunti, nu numai atunci cand divorteaza sau la parastase. Din nefericire, insa, mancatul emotional nu a fost definit clinic ca fiind asociat cu evenimentele fericite, desi imbuibatul nesanatos are loc si de Craciun si de Paste, nu numai atunci cand ramanem fara slujba sau fara iubit. 

Asocierea mancarii cu emotia, ci nu cu starea de foame, are radacini vechi. Conexiunea adanca dintre stomacurile si creierele noastre a ajutat omenirea sa supravietuiasca atunci cand sursele de mancare erau putine (si de-a lungul istoriei au fost), in prezent insa depasindu-si utilitatea si ajungand sa contribuie la problemele omului modern, cum ar fi obezitatea. 

In copilaria timpurie, copiilor li se ofera de multe ori mancare, in loc de confort emotional. Cand sunt sugari, ei pot plange din multe motive (colici, scutece murdare, eruptie dentara etc) insa de cele mai multe ori, mama traduce plansul copilului ca fiind unul de foame, oferindu-i sanul sau biberonul. Copilul invata, in acest fel, sa asocieze confortul emotional cu mancarea, lucru pe care il va face si cand va fi mai mare. Chiar si copiilor mari li se dau inghetata, pizza si ciocolata daca iau note bune, sunt cuminti sau ca sa nu mai fie tristi. In acest fel, mancarea isi depaseste atributiile de combustibil nutritional ajungand sa fie o moneda de schimb. 

Pentru a evita mancatul emotional intr-o viata in care suntem coplesiti de emotii, este de dorit sa identificam starile prin care trecem si sa ne asiguram ca mancam atunci cand ne este foame. Daca reusim sa constientizam ca, dupa fiecare cearta cu seful sau cu iubitul, dam iama in ciocolata, cel mai probabil este mancat emotional. Putini sunt cei care atunci cand sunt suparati isi prepara o salata de cruditati sau legume la gratar, cu peste slab. Cei mai multi dau fuga la chipsuri, ciocolata, vin sau inghetata pentru ca acestea procura intr-un timp foarte scurt zahar, sare si grasime, substante eliberatoare de energie imediata si candva vitale pentru supravietuirea rasei umane.

Pentru a identifica corect mancatul emotional, este important sa observam momentele in care ne repezim la mancare, tipul si cantitatea de mancare ingurgitata. 

In principal, starile de foame si satietate sunt reglate de doua substante: grelina (sau ghrelin) si leptina. Grelina este numita si hormonul foamei si este produsa de celulele greline in tractul gastrointestinal, ea avand mai multe roluri in organism, cel mai important fiind insa reglarea senzatiei de foame. Atunci cand stomacul este gol, se secreta grelina, iar cand el este plin, se opreste secretia acestui hormon. Grelina transmite creierului senzatia de foame, iar leptina, hormonul satietatii, este cel care o inhiba, transmitand creierului ca avem destula energie pentru a ne opri din mancat. In general, cu cat esti mai gras, cu atat mai multa leptina ai in sange. In mod normal, nivelurile de grelina cresc in mod dramatic inainte de masa, acest lucru semnalizand foamea, apoi scad si raman scazute timp de 3, 4 ore dupa masa. Daca mancati mai des de 3 ore, s-ar putea sa fie mancat emotional.  

Unele mancaruri au fost asociate inca din antichitate cu starea pe care o generau si probabil, macar o data in viata, toti ne-am simtit lipsiti de vointa si coplesiti de somnolenta dupa o masa copioasa cu curcan, de pilda (un studiu facut in 2009, a gasit ca cel putin 36% dintre oameni mananca emotional). Lucru explicabil, pentru ca aceasta pasare contine triptofan, o substanta ce stimuleaza productia de serotonina, un neurostransmitator responsabil pentru starea de bine si buna dispozitie. Triptofanul se regaseste si in banane, ananas, prune, nuci, lapte, melci, scoici, caracatita si sepie. Serotonina este responsabila, printre altele, si de reglarea somnului si apetitului. O alta teorie sugereaza ca o dieta bogata in carbohidrati poate ajuta in starile depresive, in sindromul premenstrual sau starile afective sezonale. Pe de alta parte, o dieta bogata in proteine poate scadea nivelurile de serotonina.

 S-ar putea crede, asadar, ca atunci cand suntem suparati dam fuga la cutia cu cereale integrale, insa nu este asa. Cei mai multi ne refugiem in dulciuri, preferinta pentru dulce fiind prezenta de la nastere si avand valoare adaptativa. In timp ce gustul amar poate indica prezenta unor toxine, dulcele indica prezenta carbohidratilor, care sunt vitali pentru om. In acest sens, ciocolata are un efect puternic asupra starii emotionale, in general crescand emotiile placute si reducand tensiunea psihica. 

Cei mai multi dintre noi prefera sa manance ciocolata atunci cand experimenteaza emotii negative precum furie, plictis, oboseala sau stress. Ciocolata contine un numar de substante chimice psihoactive, precum anandamine, care stimuleaza creierul in acelasi fel ca si canabisul, tiramina si feniltilamina care au acelasi efect precum amfetamina, si teobromina si cafeina care actioneza ca stimulanti - evident, aceste componente gasindu-se in cantitati foarte mici. De exemplu, e nevoie de 2-3 g de feniltilamina pentru a obtine un efect antidepresiv, o ciocolata de 50 g continand numai o treime de miligram. 

 Asa cum exista mancatul emotional, ca un semnal transmis de creier, (hei, sunt trist, da-mi ceva dulce ca sa ma simt mai bine), asa exista si un efect al mancarii asupra starii emotionale. Mancarea si emotiile se pot influenta reciproc. Mananci pentru ca esti trist, dar devii deprimat si pentru ca mananci anumite mancaruri. S-a observat astfel ca dietele cu un nivel redus de carbohidrati pot conduce la sentimente de furie, depresie si tensiune, pe cand cele bogate in proteine duc la stari de furie necontrolata. 

Regimurile bogate in carbohidrati sunt considerate a avea un efect benefic asupra starii de bine. Dar asa cum mancarea ne influenteaza starea emotionala, la fel si starea emotionala ne poate dicta ceea ce alegem sa mancam. Un studiu a aratat ca atunci cand au vizionat un film trist, participantii au optat pentru popcorn cu unt si sare, ci nu pentru struguri fara samburi, de pilda. 

 Factorii cognitivi sunt uneori la fel de puternici ca si cei fiziologici. Uneori, chiar daca stomacul si creierul ne spun ca suntem satuli, e de ajuns sa simtim un miros placut (cum e cel de cozonac, de pilda), pe care sa il asociem cu o perioada frumoasa din copilarie, ca sa experimentam o senzatie de pofta, confundata cu cea de foame. Mirosul mancarii (ca la mama acasa) poate evoca o experienta emotionala puternica. In plus, situatia in care o mancare este consumata si experienta noastra trecuta cu anumite mancaruri ne pot influenta raspunsul emotional. Daca ni s-a facut vreodata rau de la mamaliguta calda cu lapte rece si cu zahar, simpla vedere a acestui fel de mancare ne poate evoca un sentiment de dezgust. 

Totusi, relatia dintre mancare si emotii este una complexa si e universal valabil ca mancam atunci cand suntem coplesiti de emotii (nunti, botezuri, inmormantari, divorturi). Specialistii insa cad de acord ca o informare asupra continutului unui produs, o dieta echilibrata, precum si constientizarea starii emotionale pe care o incearca o persoana, pot ajuta mancatorii emotionali sa isi mai tempereze poftele. Psihoterapia ne poate invata cum sa obtinem acest lucru si sa ne gestionam emotiile in mod constructiv, controland astfel mancatul emotional.

Articol aparut in revista Unica, decembrie 2014

 De ce ne simțim nostalgici? 

Există mai multe teorii care încearcă să explice de ce simțim nostalgia. Una dintre aceste teorii este că nostalgia este o formă de reglare emoțională, prin care încercăm să ne îmbunătățim starea emoțională prezentă prin aducerea aminte de momente plăcute din trecut. O altă teorie sugerează că nostalgia ne ajută să ne simțim conectați la trecutul nostru și să ne dăm seama de progresul pe care l-am făcut de atunci.

Nostalgia este o emoție puternică de dorință sau de dorință de a reveni la o perioadă din trecut, care este asociată cu o perioadă plăcută sau cu o amintire pozitivă. Aceasta poate fi declanșată de o varietate de factori, cum ar fi un obiect, o melodie, un miros sau un loc, care amintesc de o experiență din trecut.

Un aspect neobișnuit și unic despre nostalgia este faptul că poate fi utilizată ca o resursă emoțională pentru a crește stima de sine și a îmbunătăți starea de spirit. Cercetările arată că nostalgia poate avea efecte benefice asupra sănătății mintale, deoarece poate ajuta la îmbunătățirea dispoziției, la creșterea sentimentului de conexiune socială și la dezvoltarea unei perspective pozitive asupra vieții.

De exemplu, atunci când experimentăm nostalgie, putem să ne gândim la experiențe și relații din trecut care ne-au făcut fericiti și sa ne simtim conectati la acele momente și persoane importante pentru noi. Acest lucru poate crește sentimentul de apartenență și de siguranță emoțională și poate îmbunătăți starea de spirit generală.

De asemenea, nostalgia poate fi folosită ca o sursă de inspirație și motivație, deoarece ne poate ajuta să ne amintim de experiențe sau realizări din trecut care ne-au făcut să ne simțim bine și să ne motiveze să ne îndeplinim obiectivele actuale și viitoare.

În acest sens, nostalgia este o resursă emoțională unică care poate fi folosită pentru a îmbunătăți starea de spirit, a dezvolta conexiuni sociale și a încuraja motivația și inspirația în viață.

Un aspect interesant al nostalgiei este faptul că poate fi influențată de perspectiva din prezent a unei persoane și de modul în care își amintește de trecut. De exemplu, aceeași experiență din trecut poate fi percepută diferit de două persoane diferite, în funcție de perspectiva lor actuală. De asemenea, aceeași persoană poate experimenta nostalgie pentru o experiență din trecut într-un mod diferit în funcție de starea lor emoțională și de contextul prezent. În acest fel, nostalgia poate fi considerată un proces dinamic și subiectiv, care depinde de multiple variabile și nu poate fi percepută la fel de toți oamenii.

Să explicăm această idee cu un exemplu. Să spunem că două persoane au fost implicate în aceeași experiență din trecut, de exemplu, au petrecut o vacanță împreună. O persoană poate experimenta nostalgie pentru acea experiență și să o amintească ca fiind o perioadă fericită și plină de aventură, în timp ce cealaltă persoană poate experimenta nostalgie și să o amintească ca fiind o perioadă stresantă și obositoare.

De asemenea, perspectiva actuală a unei persoane poate influența modul în care își amintește de trecut. Dacă o persoană se simte nefericită în prezent, poate experimenta nostalgie pentru o perioadă din trecut și să o amintească ca fiind mai bună decât este în realitate. Pe de altă parte, dacă o persoană se simte fericită și împlinită în prezent, poate experimenta nostalgie pentru aceeași perioadă din trecut și să o amintească ca fiind plină de momente de bucurie și satisfacție.

Astfel, nostalgia poate fi influențată de perspectiva din prezent a unei persoane și poate varia de la o persoană la alta sau chiar de la o perioadă la alta pentru aceeași persoană. De asemenea, nostalgia poate fi subiectivă și poate fi percepută diferit în funcție de starea emoțională și de contextul actual al unei persoane.

De asemenea, nostalgia poate fi declanșată de sentimentul de pierdere sau de schimbare, cum ar fi atunci când o persoană se mută dintr-o casă sau oamenii se despart. Prin aducerea aminte de trecut, nostalgia poate ajuta la reducerea stresului și la acceptarea schimbării.

În general, nostalgia este o emoție comună și normală, care ne poate ajuta să ne simțim bine și să ne conectăm la trecutul nostru. Cu toate acestea, trebuie să fim atenți să nu trăim doar în trecut și să ne concentrăm și pe prezent și viitor.

De obicei, nostalgia este considerată o emoție pozitivă, deoarece este adesea asociată cu amintiri plăcute din trecut. Când experimentăm nostalgie, putem să ne simțim bine și să ne aducem aminte cu plăcere de experiențele, persoanele și locurile dragi din trecut. Aceasta poate fi o modalitate de a ne aminti de momente fericite și pline de satisfacție și poate aduce un sentiment de confort și securitate emoțională.

 De ce ne simțim nostalgici?

Există mai multe teorii care încearcă să explice de ce simțim nostalgia. Una dintre aceste teorii este că nostalgia este o formă de reglare emoțională, prin care încercăm să ne îmbunătățim starea emoțională prezentă prin aducerea aminte de momente plăcute din trecut. O altă teorie sugerează că nostalgia ne ajută să ne simțim conectați la trecutul nostru și să ne dăm seama de progresul pe care l-am făcut de atunci.

Nostalgia este o emoție puternică de dorință sau de dorință de a reveni la o perioadă din trecut, care este asociată cu o perioadă plăcută sau cu o amintire pozitivă. Aceasta poate fi declanșată de o varietate de factori, cum ar fi un obiect, o melodie, un miros sau un loc, care amintesc de o experiență din trecut.

Un aspect neobișnuit și unic despre nostalgia este faptul că poate fi utilizată ca o resursă emoțională pentru a crește stima de sine și a îmbunătăți starea de spirit. Cercetările arată că nostalgia poate avea efecte benefice asupra sănătății mintale, deoarece poate ajuta la îmbunătățirea dispoziției, la creșterea sentimentului de conexiune socială și la dezvoltarea unei perspective pozitive asupra vieții.

De exemplu, atunci când experimentăm nostalgie, putem să ne gândim la experiențe și relații din trecut care ne-au făcut fericiti și sa ne simtim conectati la acele momente și persoane importante pentru noi. Acest lucru poate crește sentimentul de apartenență și de siguranță emoțională și poate îmbunătăți starea de spirit generală.

De asemenea, nostalgia poate fi folosită ca o sursă de inspirație și motivație, deoarece ne poate ajuta să ne amintim de experiențe sau realizări din trecut care ne-au făcut să ne simțim bine și să ne motiveze să ne îndeplinim obiectivele actuale și viitoare.

În acest sens, nostalgia este o resursă emoțională unică care poate fi folosită pentru a îmbunătăți starea de spirit, a dezvolta conexiuni sociale și a încuraja motivația și inspirația în viață.

Un aspect interesant al nostalgiei este faptul că poate fi influențată de perspectiva din prezent a unei persoane și de modul în care își amintește de trecut. De exemplu, aceeași experiență din trecut poate fi percepută diferit de două persoane diferite, în funcție de perspectiva lor actuală. De asemenea, aceeași persoană poate experimenta nostalgie pentru o experiență din trecut într-un mod diferit în funcție de starea lor emoțională și de contextul prezent. În acest fel, nostalgia poate fi considerată un proces dinamic și subiectiv, care depinde de multiple variabile și nu poate fi percepută la fel de toți oamenii.

Să explicăm această idee cu un exemplu. Să spunem că două persoane au fost implicate în aceeași experiență din trecut, de exemplu, au petrecut o vacanță împreună. O persoană poate experimenta nostalgie pentru acea experiență și să o amintească ca fiind o perioadă fericită și plină de aventură, în timp ce cealaltă persoană poate experimenta nostalgie și să o amintească ca fiind o perioadă stresantă și obositoare.

De asemenea, perspectiva actuală a unei persoane poate influența modul în care își amintește de trecut. Dacă o persoană se simte nefericită în prezent, poate experimenta nostalgie pentru o perioadă din trecut și să o amintească ca fiind mai bună decât este în realitate. Pe de altă parte, dacă o persoană se simte fericită și împlinită în prezent, poate experimenta nostalgie pentru aceeași perioadă din trecut și să o amintească ca fiind plină de momente de bucurie și satisfacție.

Astfel, nostalgia poate fi influențată de perspectiva din prezent a unei persoane și poate varia de la o persoană la alta sau chiar de la o perioadă la alta pentru aceeași persoană. De asemenea, nostalgia poate fi subiectivă și poate fi percepută diferit în funcție de starea emoțională și de contextul actual al unei persoane.

De asemenea, nostalgia poate fi declanșată de sentimentul de pierdere sau de schimbare, cum ar fi atunci când o persoană se mută dintr-o casă sau oamenii se despart. Prin aducerea aminte de trecut, nostalgia poate ajuta la reducerea stresului și la acceptarea schimbării.

În general, nostalgia este o emoție comună și normală, care ne poate ajuta să ne simțim bine și să ne conectăm la trecutul nostru. Cu toate acestea, trebuie să fim atenți să nu trăim doar în trecut și să ne concentrăm și pe prezent și viitor.

De obicei, nostalgia este considerată o emoție pozitivă, deoarece este adesea asociată cu amintiri plăcute din trecut. Când experimentăm nostalgie, putem să ne simțim bine și să ne aducem aminte cu plăcere de experiențele, persoanele și locurile dragi din trecut. Aceasta poate fi o modalitate de a ne aminti de momente fericite și pline de satisfacție și poate aduce un sentiment de confort și securitate emoțională.

Insomniacii percep lumea ca fiind mai amenintatoare

Se pare ca atunci cand nu dormim suficient, nu mai putem interpreta foarte eficient emotiile celorlalti si lucrurile incep sa ni se para mai ciudate. Un studiu de la Universitatea din Berkeley a aratat ca atunci cand dormim foarte putin, ne pierdem abilitatile de a interpreta corect emotiile celorlalti si de a citi expresiile faciale. Acest lucru este deosebit de important, deoarece felul in care interpretam emotiile celorlalti determina interactiunea cu ei. Insomnia este un flagel al omului modern, doua treimi dintre tarile dezvoltate suferind de aceasta tulburare.

Rezultatele cercetarilor au aratat ca atunci cand oamenii sunt lipsiti de somn, creierele lor nu au mai putut interpreta corect anumite emotii si nu au mai distins intre expresiile faciale. Insula anterioara si cortexul cingulat anterior- doua regiuni responsabile cu emotiile - observate cu ajutorul imageriei prin rezonanta magnetica nucleara functionala (IRMf) au ramas neactivate. Astfel participantii la studiu au perceput toate expresiile faciale ca fiind amenintatoare chiar si pe cele prietenoase sau neutre. (n.r. IRMf este o investigatie care face legatura dintre structura si functia cerebrala. Aceasta investigatie foloseste principii fizice bine stabilite si are ca rezultat cartografierea diferitelor arii cerebrale functionale). 

Somnul insuficient ne face astfel sa supraestimam amenintarile, astfel explicand de ce oamenii care dorm mai putin sau sufera de insomnie sunt mai putin sociabili si mai insingurati. In mod aditional, ritmul cardiac al celor lipsiti de somn nu a raspuns firesc situatiilor amenintatoare, stabilindu-se astfel o deconectare in legaturile neuronale dintre creier si inima, care in mod normal ar imputernici organismul sa perceapa semnale de stres.

Implicatiile sunt mai serioase decat par la prima vedere si se iau astfel in considerare  efectele asupra comportamentului si performantelor staffului medical care lucreaza in camere de garda foarte multe ore, ale militarilor din zonele de conflict armat care dorm foarte putin etc. Vestea buna este ca, pe de alta parte, somnul REM serveste la reducerea neurochimicalelor generatoare de stres si poate reduce din intensitatea amintirilor dureroase, astfel incat cu cat este mai buna calitatea somnului REM, cu atat putem diferentia mai bine intre expresiile faciale ale celorlalti. Altfel spus, somnul REM pare sa reseteze nordul magnetic al busolei noastre emotionale. 

Nota: pentru un somn mai bun, evitati nicotina, cafeina, alcoolul si gimnastica inainte de culcare. Fumatorii au tendinta de a se scula mai devreme datorita nevoii de nicotina. De asemenea, consumul de alcool impiedica somnul REM si odihnitor pastrandu-ne in fazele mai putin profunde ale somnului. Pe cat posibil, sculati-va atunci cand rasare soarele. Lumina soarelui ajuta ceasul biologic al corpului sa se reseteze in fiecare zi. Specialistii in somn recomanda expunerea la lumina de dimineata a soarelui, timp de o ora, pentru o reglare a somnului.

Ce este prosopagnozia, afecțiunea pe care o are Brad Pitt?

Prosopagnosia, este o afectiune neurologica care afectează capacitatea unei persoane de a recunoaște si a-si aminti fețele. Oamenii cu prosopagnosie pot avea dificultăți in recunoașterea feței familiare, chiar si a celor de prieteni apropiați si membrii ai familiei. De asemenea, pot avea dificultati in distingerea intre diferite expresii faciale sau interpretarea semnalelor emoționale din expresiile faciale.

Prosopagnosia poate fi dobândită prin leziuni cerebrale, cum ar fi cele provocate de un accident vascular cerebral sau traumatism cranian, sau poate fi congenitală, ceea ce înseamnă ca o persoană se naște cu această afecțiune. Poate varia in severitate de la usoara la severa si poate afecta oamenii diferit. Unele persoane cu prosopagnosie pot depinde de alte semne pentru a identifica oamenii, cum ar fi hainele sau coafura, in timp ce altele pot avea dificultăți in recunoașterea chiar si a acestor indicii.

Momentan nu există un remediu pentru prosopagnosie, dar există câteva strategii care pot ajuta oamenii sa faca față acestei afecțiuni. Acestea includ utilizarea semnelor contextuale, cum ar fi recunoașterea cuiva dupa voce sau contextul in care obișnuiesc sa ii întâlnească si sa se bazeze pe semne non-faciale, cum ar fi hainele sau coafura.

Persoane faimoase, care au fost diagnosticate cu prosopagnosie sau au vorbit deschis despre dificultățile lor de recunoaștere a fețelor sunt:

Jane Goodall, celebrul primatolog și etolog, a vorbit despre lupta sa cu prosopagnosie în autobiografia sa.

Chuck Close, pictorul și artistul american, a fost diagnosticat cu prosopagnosie, dar a găsit o modalitate de a-și depăși deficiența și de a-și crea propriile tehnici de pictură.

Heather Sellers, autoarea cărții "You Don't Look Like Anyone I Know", vorbește deschis despre lupta sa cu prosopagnosie și cum aceasta a influențat viața sa.

Oliver Sacks, celebrul neurolog și scriitor, a vorbit despre experiențele sale personale cu prosopagnosie în cartea sa "The Mind's Eye".

Brad Pitt, actorul american, a vorbit despre dificultățile sale de recunoaștere a fețelor și a afirmat că recunoașterea emoțiilor este o modalitate prin care își ajută să compenseze această deficiență.