Nu toate femeile sunt proaste, insa toti barbatii sunt barbati-despre rusine colectiva si alte lucruri

(articol scris in 2012) - 

Dezbaterea

Parada libertăţii sânilor a pornit lungi şi suculente controverse, adunând în jurul mesei rotunde ca mărul filosofi moderni, doctori adevăraţi sau numai PhD, oameni în sutană, experţi în morală şi etică, feministe înfocate şi bărbaţi cu niste fixaţii freudiene evidente.

Deşi privit de către unii ca un semn al promiscuităţii si libertinajului, nudismului i-a fost uşurat drumul în cultura modernă de un feminism neînţeles, dus la extreme. Unii avansează ideea că este benefic pentru sâni să fie bronzaţi. Acest fapt ar fi adevărat dacă bronzatul ar fi socotit sănătos. În orice caz, cercetările medicale pretind că există o corelaţie între bronzatul fără sutien şi cresterea ratei de cancer la sân.

Nu sunt aici ca să arat cu degetul sau dimpotrivă să fac apologia trupurilor goale, pentru că prea bine ştim cu toţii ce concept controversat şi întortocheat este.

Unii zic că deşi frenezia hipiotă a anilor ’60 s-a cam dus, pericolele acestei perioade agitate de muzică şi adjuvante chimice psihedelice sunt încă omni prezente. Mulţi dintre dependenţii de nuditate pretind că expunerea celui mai voluminos organ al trupului în public (2 metri pătraţi şi o greutate de aproape 3 kg) este un simbol al noii libertăţi sexuale câştigate prin truda revoluţionară feministă. Criticii mai pudici şi mai precauţi  susţin că, de fapt, pierderea ruşinii echivalează cu pierderea civilizaţiei. Am început goi acum vreo 60.000.000 de ani şi am sfârşit goi. Care este beneficiul dezvoltării şi civilizaţiei dacă ne reîntoarcem la rudimentele comportamentului necenzurat?

Reductio ad ridiculum

Este lipsa ruşinii un semn de civilizaţie? Mai mult, ar trebui să coincidă „a fi gol” cu „a-ţi fi ruşine”? Ce am câştigat şi ce am pierdut în procesul evoluţiei? Este acoperirea un semn de modernism? Sunt hainele sau lipsa lor un standard al civilizaţiei? Ei bine, pentru început, lipsa hainelor nu reprezintă un simbol al civilizaţiei, iar aborigenii din diferite colţuri rotunjite ale pământului stau ca dovadă. În mod similar,  acoperirea excesivă nu este reprezentativă pentru nivelul civilizaţiei, modernism sau emancipare. Gândiţi-vă la mult-prea îmbroboditele femei talibane. 

Întrebarea care izvorăşte în mod firesc este dacă ruşinea ar trebui să fie identificată cu nuditatea sau nu. Ruşinea este o emoţie, un afect şi o condiţie care este în mod uzual definită ca un sentiment dureros ce este generat în mod conştient ca fiind ceva dezonorabil, ridicol, impropriu făcut de cineva sau altcuiva. DEX-ul susţine că ar fi un sentiment penibil de sfială sau jenă provocat de un insucces (pluralul prezidenţial insuccesuri) sau de o greşeală. Păi cu ce am greşit că ne-am născut goi? Dacă ne gândim la nuditate ca fiind dezonorabilă, improprie sau ridicolă este evident că ne simţim ruşinaţi. 

Este nuditatea ridicolă? Ce este ridicolul? În retorică şi argumentare există o eroare numită „reductio ad ridiculum” (apel la ridicol) şi ea este o tactică de a lua în derâdere argumentul oponentului, pentru a induce o reacţie emotională în rândul audienţei prin accentuarea aspectului contra-intuitiv al argumentului, făcându-l să pară prostesc şi contrar simţului comun.

Exemplele clasice ale argumentului tip „apelul la ridicol” sunt: „dacă teoria relativităţii a lui Einstein este adevărată, înseamnă că atunci când conduc maşina, ea se va scurta şi va deveni mai grea, cu cât merg mai repede. Asta e nebunie!” Sau „dacă teoria evoluţionistă ar fi adevărată, asta ar însemna că nu ar mai fi nicio maimuţă aici, din moment ce toate au evoluat în oameni!”

Din punct de vedere etimologic, cuvântul ridicol vine din latinescul ridiculosis (râs) şi a ajuns să însemne prin extensie patetic, dispreţuitor sau demn de milă. 

Este nuditatea umană patetică? Sunt bebeluşii noştri patetici şi ridicoli?  Poate că suntem prea orbiţi de oxitocină ca să vedem ridicolul copiilor noştri. Dar nu putem avea standarde duble şi aprecia numai nudismul infantil, rejectându-l pe cel adult. Un smoc de fire de păr pubian nu ar trebui să descrească atractivitatea nudităţii, au contraire. Totul se rezumă în cele din urmă la scala valorică a unei societăţi care acordă mai multă importanţă nudităţii decât decapitării sau biciurii.

Acei bastarzi lipsiţi de glorie: biciuitorii

Vă puteţi întreba, probabil pe bună dreptate, cum de pot mixa nuditatea cu biciurea în acelaşi context. Foarte simplu, de fapt. O societate care insinuează că nuditatea este o crimă, va sfârşi prin a biciu un individ care face acest lucru, negândindu-se că ruşinea colectivă de a performa o asemenea faptă dezonorantă social (precum biciurea), a societăţii însăşi, atunci când îşi exprimă nivelul de civilizaţie, prin pedeapsa fizică a unui individ,  ar trebui să fie mai crescută decât ruşinea de a vedea acel individ gol. 

Ştiu, este o frază lungă şi în aparenţă fără sens, însă nu am chef de telegrafisme editoriale azi. Logic şi etic nu are sens, dacă analizam definiţia ruşinii versus nuditate. Biciurea diminuează nivelul de civilizaţie şi creşte ruşinea ce-ar putea fi generată de lipsa interzicerii nudităţii. 

Academia de apreciere a sânilor

Lăsaţi-mi şansa de a vă atrage atenţia din nou, întorcându-ne la sâni. Sânul nu este un organ drăguţ de privit, dacă îl disecăm. Însă de ce am face acest lucru? Cum spuneam, un sân disecat este compus din grăsime 90%, ţesut şi glande mamare. Sânii sunt glandele mamare, adică glande sudoripare modificate care, după naştere, produc lapte. Dacă îl privim din afară, este o întindere de piele peste aceeaşi grăsime (săculeti cu silicon sau soluţii saline, după nevoi) cu o areolă de un diametru de 15-22 mm, ce poate fi maronie, bejulie sau rozalie, precum guzganul. Areola este încununată cu un mamelon care poate fi invertit, protuberant sau glorios (personal numesc acest tip de mamelon „cuier”, pentru că invită obraznic să îţi agăţi haina de el, pe timp de ploaie). Sânii pot fi fructaţi, nu numai mici sau mari. Ei pot fi mere, pepeni, pere sau piersicuţe. Unii mai inovatori, care par să îşi fi luat masterul la Academia de Apreciere a Sânilor, au venit cu următoarele alternative ale aceloraşi organe estetice: balcoane, bubiţe, muşcături de ţânţar, bazuci, ţuţuline, ţuculine, ţâţuci, bubuline, pernuţele păcatului, baloane, tampoane, ugere, ţâţe, sânişori, bidoade, bojoci, lacto-bar, baloane, pieptuţ şi piepticule.

Nu putem merge mai departe cu peroraţia noastră despre bronzatul topless fără să sugerăm că funcţionalitatea anatomo-biologică a sânilor este aceea de a hrăni copilul. 

Însă, ce uită feminiştii să menţioneze în această ordine, este că pentru a ajunge la partea cu hrănitul, o femeie trebuie să procreeze şi ca să procreeze trebuie să facă sex, iar ca să facă sex trebuie să îl excite pe bărbat, prin dezvelirea parţială sau totală a sânilor. 

Aşadar, putem conclude, logic vorbind, că rolul primordial şi anatomic al sânilor este de a excita bărbatul, pentru ca femeia să poată asigura perpetuarea speciei. În glumă sau nu, această inferenţă este adevărată. Sigur, o femeie nu trebuie să îşi arate neapărat sânii ca să excite un bărbat, însă un bărbat trebuie neapărat să fie excitat ca să poată procrea. 

S-au scris tone de cărţi despre sociologia sânilor şi obsesia bărbaţilor cu acest organ.  Unele femei, printre care şi eu, s-au simţit ofensate când bărbaţii s-au declarat dezexcitaţi de prezenţa componenţilor nutriţionali (laptele) în cadrul sânului, sau în sânul sânului, declarând în stil Simone de Beauvoir că sânii „porci misogini ce sunteţi, sunt făcuţi ca să ne hrănească infanţii, şi nu ca să facem reclame la anvelope sau maşini de fiţe”.

OK, uite cum stă treaba

Dacă un organ al cărui rol primordial este de a produce lapte, dar care reuşeşte totuşi să vândă mobilă de bucătărie şi maşini rapide, cu atât mai bine. Economia îşi va reveni, TVA-ul va scădea, iar indivizii, printre care tu şi cu mine, vor trăi în condiţii mai decente. Cine ştie, poate în timp, fotografiile cu sâni goi vor fi capabile să prevină vreo criză economică mondială sau chiar să instaureze pacea în Orientul Mijlociu. 

Un studiu a pretins la un moment dat (nu ştiu cine naiba plăteşte pentru astfel de studii!) că „o ocheadă de zece minute pe zi, la sânii unei femei este la fel de sănatoasă pentru bărbaţi, ca o jumătate de oră în sala de sport”. Imaginaţi-vă o lume, nu aşa cum a gândit-o John Lenon, „fără ţări, nimic de ucis sau de murit pentru, fără religie sau posesiuni”. 

Mai mult, imaginaţi-vă o lume a bărbaţilor fericiţi şi relaxaţi, fără dorinţa de a invada teritorii sau de a porni războaie, care se duc la muncă ca să poată cumpăra mobilierul de dormitor, în timp ce conduc maşina lor roşie şi rapidă, vândută subliminal de un afiş imens, cu niste sâni rotunzi, postat undeva strategic pe autostradă. Există o vorbă din bătrâni, ştiţi voi, bătrâni din aceia care ies cu tinerele, şi ea, vorba, sună cam aşa ”nu toate femeile sunt proaste, însă toţi bărbaţii sunt bărbaţi”. Eh, cine nu are bătrâni din aceştia, să cumpere.