Postări

Afantazia: sau cum e sa traiesti cu o minte oarba

Imagine
 Am aflat despre afantazie într-un mod neașteptat—într-o conversație cu un amic care mi-a spus că nu poate „vedea” chipul soției sale în minte. Am fost surprinsa și curioasa, așa că am început să explorez această condiție. Deși termenul „afantazie” (aphantasia) a fost introdus recent, in 2015, este evident că mulți au trăit cu această caracteristică fără să-i știe numele. Afantazia este o condiție în care o persoană nu poate vizualiza imagini mentale. Cu alte cuvinte, cei care au aphantasia nu pot “vedea” imagini în mintea lor, chiar dacă încearcă să-și imagineze un obiect, o persoană sau o scenă. Este ca și cum ar avea o “minte oarbă”.  Cum funcționează creierul fără imagini mentale? Afantazia este asociată cu o activitate redusă în cortexul vizual, zona creierului responsabilă pentru procesarea imaginilor vizuale. Studiile neuroștiințifice sugerează că persoanele cu afantazie nu activează aceleași regiuni ale creierului atunci când își imaginează imagini. E fascinant și, în același t

Deja Vu, Jamais Vu si pisica neagră din Matrix

Imagine
  Ți s-a întâmplat vreodată să ai senzația că ai mai trăit un anumit moment? Acea senzație ciudată și familiară, cunoscută sub numele de deja vu, este mult mai profundă decât pare la prima vedere. Ce explică acest fenomen și ce ne dezvăluie despre modul în care percepem realitatea? Deja vu înseamnă "deja văzut" si descrie momentele în care trăim o experiență ce pare repetată, deși suntem conștienți că nu este posibil. O serie de teorii încearcă să explice acest fenomen: unii cercetători cred că deja vu este rezultatul unui scurtcircuit în creier, care confundă amintirile recente cu cele mai vechi. Alții sugerează că ar putea fi cauzat de mici întârzieri în procesarea informațiilor, făcând ca un moment să pară repetat. Un exemplu fascinant de deja vu în cultura pop apare în filmul “Matrix”. Când Neo vede o pisică trecând pe lângă el de două ori, exact în același mod, personajele din film realizează că acesta este un semnal că realitatea virtuală în care trăiesc a fost modifica

Cum iti influenteaza judecata implicita (implicit bias) deciziile zilnice

Imagine
Te-ai întrebat vreodată de ce uneori iei decizii care par să sfideze logica? Nu, as fi raspuns eu, dar voi sunteti curiosi, nu ca mine. Chiar și cei mai raționali dintre noi sunt influențați de atitudini și stereotipuri de care nu suntem conștienți. Aceste influențe ascunse sunt cunoscute sub numele de prejudecată implicită (implicit bias). Prejudecata implicită se referă la atitudinile sau stereotipurile care ne afectează în mod inconștient înțelegerea, acțiunile și deciziile. Aceste prejudecăți funcționează automat și involuntar, spre deosebire de prejudecata explicită, care este conștientă și deliberată. Prejudecata implicită se formează prin experiențele de viață, educație și expunerea la normele culturale și media. Imaginează-ți că ești manager și trebuie să alegi un candidat pentru o promovare. Deși crezi că iei decizia bazată pe competențe și performanță, prejudecata implicită poate influența preferința pentru un candidat care seamănă cu tine în termeni de rasă, gen sau vârstă.

E un drum lung de la canapea la fotoliu

Este un drum lung de la canapea la fotoliu, iar această călătorie nu implică doar acumularea de cunoștințe, ci și o transformare profundă, care cere timp, pregătire și, mai presus de toate, înțelegerea responsabilității care vine odată cu rolul de terapeut. Mulți clienți care au petrecut ani de zile în terapie ajung să se simtă familiarizați cu conceptele și limbajul specific acesteia. După ore întregi de discuții introspective, de explorare a propriilor gânduri și emoții, unii clienți pot începe să creadă că înțelegerea dobândită le conferă statutul sau capacitățile unui terapeut. Este ușor să cazi în capcana gândirii că, pentru că ai fost martor la procesele terapeutice și ai beneficiat de ele, poți la rândul tău să devii un expert în psihologie. Însă, în realitate, a fi client în terapie nu te face terapeut, la fel cum a fi pacient într-un spital nu te transformă într-un medic. Deși poți dobândi o înțelegere profundă a propriilor experiențe și chiar a mecanismelor psihologice care l

De ce testele proiective nu sunt relevante

În domeniul psihologiei, testele proiective au fost utilizate de-a lungul timpului pentru a evalua personalitatea și emoțiile indivizilor. Printre cele mai cunoscute teste proiective se numără testul arborelui, testul familiei și testul Rorschach. Cu toate acestea, relevanța și utilitatea acestor teste sunt din ce în ce mai contestate, în special în lucrul cu copiii cu probleme sau deficit intelectual. Sa vorbim de ce testele proiective nu sunt considerate relevante și de ce este esențial să ne bazăm pe metode mai riguroase și validate științific. Testele proiective sunt tehnici de evaluare psihologică care presupun că persoanele proiectează aspecte ale propriei personalități, emoții și conflicte interne în răspunsurile lor la stimuli ambigui. Testul arborelui, de exemplu, solicită participanților să deseneze un copac, iar interpretarea desenului este utilizată pentru a deduce informații despre personalitatea și starea emoțională a individului. Testul familiei implică desenarea unei fa

Despre testul Raven si efectul Flynn

Testele de inteligență, cum ar fi testul Raven, sunt adesea folosite pentru a evalua capacitățile cognitive ale copiilor. Dar ce înseamnă cu adevărat un scor mic la testul Raven și cum poate acesta să se îmbunătățească în câțiva ani? În acest articol, vom explora cum inteligența copiilor poate evolua și de ce un scor mic la un test Raven nu ar trebui să fie considerat o etichetă definitivă a potențialului lor intelectual. Testul Raven este unul dintre cele mai utilizate instrumente pentru măsurarea inteligenței non-verbale și a abilităților de raționament abstract. Cu toate acestea, ca orice test, acesta are limitările sale. Un scor mic la testul Raven nu reflectă neapărat capacitatea reală a copilului de a învăța, de a se adapta și de a excela în diverse domenii ale vieții. Creierul uman este extrem de plastic, în special în copilărie și adolescență. Această plasticitate permite abilităților cognitive să se dezvolte și să se îmbunătățească în timp, în funcție de stimulii și experiențe

Nu persoana este problema, ci problema este problema

Sa presupunem ca, peste noapte, s-a intamplat un miracol si problema ta a fost rezolvata. Cum vei sti ce s-a intamplat? Care ar fi primul lucru pe care il vei observa si care iti va spune ca ceva este diferit? Aceasta intrebare, desi pare simpla la prima vedere, contine, in raspunsul pe care il vei da, rezolvarea problemei tale, indiferent de natura ei. In Psihoterapia Scurta Colaborativa Orientata pe Resurse si Solutii, intrebarea miracol este o unealta extrem de folositoare pentru ca ajuta clientii sa isi propuna scopuri atunci cand se simt blocati. Atunci cand o persoana ia decizia de a suna un psihoterapeut, pentru ca simte ca isi poate imbunatati viata, aceasta este manata de dorinta de schimbare. Schimbarile sunt bune, pentru ca ele inseamna evolutie, revolutie sau uneori rezolutie. Dar nicio psihoterapie nu iti promite miracole, pentru ca acestea nu exista. Exista insa capacitatea aproape nelimitata a omului de a gasi solutii la propriile lui probleme. O resursa folosita frecven