Psiholog DIANA NICOLESCU

  ✨ Mic test – Ești un povestitor impulsiv? Bifează ce ți se potrivește: ☐ Ai spus unui coleg despre atacul tău de panică în timp ce vă spălați cănile. ☐ Ai postat un story vag, dar dramatic, apoi te-ai prefăcut că nu-l vede nimeni. ☐ Ți s-a spus vreodată: „Ești prea intens(ă).” Dacă ai bifat măcar una: bun venit în clubul celor care simt cu volumul la maxim. Când spui prea mult: despre „confesarea compulsivă”, rușine, nevoi emoționale și un nasture care stă să cadă Pe biroul meu stă o floarea-soarelui plecată. Nu de tot. Doar puțin, cât să pară că se gândește la ceva ce-a spus aseară și regretă. O privire vinovată vegetală. Dacă ar putea vorbi, probabil ar zice: „Scuze, cred că am zis prea mult... iar.” Așa începe povestea cu cei care spun prea mult, prea repede, prea devreme. Ceea ce numim în psihologie oversharing – sau, dacă vrei o traducere cu gust de realitate: confesare compulsivă sau povestire impulsivă. Ce este „oversharingul” și de ce ne înroșim când îl întâlnim? Nu e doa...

  În Psihoterapia Strategică Scurtă, Giorgio Nardone nu te mângâie pe creștet și nu-ți propune o sesiune de ventilație emoțională cu ceai de mușețel. Nu. El îți spune: „Fricile trebuie înfruntate, dar nu oricum. Trebuie să le faci să lucreze pentru tine, nu împotriva ta.” Giorgio Nardone În loc să te convingă că frica trece, Nardone îți propune s-o provoce să se manifeste, controlat, până se topește în ridicol. Terapia devine o coregrafie de paradoxuri, în care instrumentul simptomului e transformat în antidot. Așa cum spunea și Nietzsche: „Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic.” Dar și mai important: te face mai ironic.  Metallica și terapia: un duet neașteptat În 1984, Fight Fire with Fire răsuna din boxe ca o mantră heavy metal împotriva pasivității. “Fight fire with fire, ending is near / Fight fire with fire, bursting with fear.”-  Metallica Versurile par scrise nu pentru un album, ci pentru o strategie de intervenție psihologică. Să lupți cu frica folosindu-i p...

Creierul tău nu e terapeutul tău, e bodyguardul tău. Nu stă să contemple subtilități și adevăruri. Scanează după pericole, apucă o bâtă imaginară și se pregătește de război psihologic. De asta un atac la reputație se răspândește de șase ori mai repede decât adevărul (conform acelui studiu terifiant de la MIT despre Twitter). Informațiile false — mai ales cele care miros a scandal sau pericol — activează circuitele noastre străvechi de supraviețuire. Creierul rațional ia o pauză de cafea, iar amigdala dă petrecerea panicii. Pe scurt:  Adevărul e lent. Pericolul e viral. Creierul nostru a evoluat în savană, nu pe rețelele sociale. Pe atunci, să confunzi un băț cu un șarpe era neplăcut; dar să confunzi un șarpe cu un băț era fatal. Așa am ajuns la: Preluarea de către amigdala: Emoțiile anulează logica. Auzi un zvon? Creierul reacționează ca și cum ar fi adevărat — pentru că ar putea fi. Biasul negativității: Mintea păstrează veștile proaste ca un colecționar compulsiv. Veștile bune? T...

Grooming. Nu acel grooming pe care il stim, in lumea animala, intre mame si pui, ci un trend care circula de ceva vreme pe net si e normalizat de ambele sexe si extreme de vârste. Ati auzit de “aveam 16 și el 32. Acum avem 20 și 36. Si ne iubim enorm?”  Ce m-a frapat au fost comentariile. Adulți cu mințile in cap, aparent, nu vad nimic in neregula cu aceasta poveste. Unii văd doar a doua parte: doi adulți care se iubesc. Hai sa facem povestea pe bucăți ca sa înțelegem toti de ce nu e ok “eu aveam 16, el 25 si ne iubim si acum”.  👉Nu e dragoste. E grooming, e abuz, nu romantism. Cand iubirea începe cu un minor, nu e iubire. E manipulare. 👉În era rețelelor sociale, romantizarea relațiilor cu diferențe uriașe de vârstă devine din ce în ce mai frecventă. Vedem TikTok-uri „emoționale” în care fete tinere spun: „Eram minoră când ne-am cunoscut, dar acum suntem fericiți.” Postări cu subtitrări gen „iubirea nu are vârstă”, comentarii cu inimioare și oameni care susțin: „Dar dacă se ...

Dacă ai simțit vreodată că energia ta crește exact atunci când toți ceilalți se pregătesc de somn, felicitări! Ești o "bufniță de noapte", adică ai un cronotip de seară. Dar de ce unii oameni sunt mai activi noaptea, în timp ce alții sar din pat dis-de-dimineață plini de energie? Și, mai important, este acest lucru un avantaj sau un blestem al evoluției? Cronotipul, adică predispoziția naturală a corpului de a fi activ la anumite ore ale zilei, este influențat de factori genetici, biologici și de mediu. Ceasul nostru biologic intern (ritmul circadian) controlează eliberarea hormonilor, temperatura corpului și alte procese fiziologice esențiale. La „bufnițele de noapte”, acest ritm circadian este întârziat, ceea ce înseamnă că melatonina, hormonul somnului, se eliberează mai târziu decât la persoanele matinale. Studii genetice au identificat variații ale unor gene precum PER3 și CLOCK, care influențează ritmul circadian. PER3 este asociată cu durata și profunzimea somnului, ia...

Spunând „nu” nu este doar un act de refuz – este un proces profund care implică mecanisme complexe ale creierului nostru. Deși poate părea simplu, actul de a stabili limite și a spune „nu” este o abilitate neuroștiințifică esențială pentru menținerea echilibrului mental și emoțional. În acest articol, vom explora cum neuroștiința explică beneficiile acestui comportament și de ce este crucial pentru fericirea noastră. 1. Activarea cortexului prefrontal: Decizii mai clare și autocontrol mai puternic Cortexul prefrontal, regiunea creierului responsabilă de planificare, gândire rațională și autocontrol, joacă un rol cheie în procesul de a spune „nu”. Atunci când refuzi o solicitare sau o cerință din partea altora, cortexul prefrontal devine activ, ajutându-te să iei o decizie rațională, bazată pe nevoile și valorile tale, nu pe impulsivitate sau presiuni externe. Acest proces nu doar că îți îmbunătățește abilitățile de a lua decizii sănătoase, dar contribuie și la dezvoltarea unui autocont...