Psiholog DIANA NICOLESCU

Unul ajunge acasă. Celălalt lovește un copil. Aceeași decizie. Același pahar. Aceeași noapte. Doar rezultatul diferă. Și totuși, pe unul îl lași să doarmă, pe celălalt îl condamni. De ce? Pentru că ești ipocrit. Pentru că toți suntem. Pentru că judecăm oamenii după ce se întâmplă, nu după ce aleg. Pentru că ne place să credem că vina e o chestiune de merit, când de fapt e o loterie. Bernard Williams a avut curajul să spună asta cu voce tare. A numit-o moral luck, noroc moral. Ideea că suntem judecați nu doar pentru ce alegem, ci pentru ce ni se întâmplă. Că vina noastră depinde, parțial, de hazard. Că linia dintre ce controlăm și ce ni se întâmplă e o farsă confortabilă pe care ne-o spunem ca să putem dormi noaptea. Stai puțin. Nu ar trebui ca vina să depindă doar de alegere? Nu ar trebui ca doi oameni care fac exact același lucru să fie judecați exact la fel? Așa ar fi corect. Așa ar fi curat. Așa ar fi dacă lumea ar funcționa după regulile pe care le scriem în cărți de etică. Dar...

Un cititor a comentat recent la articolul meu despre Pasărea Dodo , marketingul metodologic și iluzia psihoterapiei perfecte, spunînd următoarele: „Nu există terapie psihologică. Există evaluare clinică, făcută de un psiholog clinician, și psihoterapie, unde psihoterapeutul nu lucrează neapărat cu instrumente standardizate de evaluare. Mesajul în care punem în contrapoziție două tipuri de abordări, fără să avem o cunoaștere aprofundată a ambelor, creează confuzie și e părtinitor. Afirm asta ca psihoterapeut și absolvent de Filosofie”. Comentariul este interesant nu pentru concluzia sa punctuală, care nu necesită aici o dezbatere terminologică, ci pentru că oferă un exemplu aproape pedagogic al unui fenomen mult mai larg: felul în care chiar și profesioniștii instruiți pot cădea pradă exact acelor erori de raționament pe care educația lor ar trebui, teoretic, să îi ajute să le evite. Aceasta este una dintre iluziile favorite ale modernității intelectuale: credința că expertiza produce a...