Psiholog DIANA NICOLESCU

Astăzi, o clientă mi-a spus ceva care mi-a rămas în suflet: „Când ești pe munte și pierzi drumul, cel mai simplu e să te întorci la ultimul marcaj. Dacă înaintezi, s-ar putea să pierzi timp și efort și să ajungi într-o fundătură.” Am tot răsucit în minte vorbele ei. Nu despre munte era vorba, ci despre viață. Mi-am dat seama cât de mult ne sperie ideea de a ne întoarce. Avem senzația că e un pas înapoi, că ne-am „înfrânt”. Dar adevărul e că a te întoarce la ultimul marcaj nu înseamnă renunțare, ci înțelepciune. Înseamnă să recunoști că te-ai rătăcit, să-ți dai voie să respiri și să-ți regăsești orientarea. E poate cea mai onestă formă de curaj: aceea de a nu te minți că știi drumul, atunci când nu-l știi. Și totuși, există momente când marcajele dispar. Când ceea ce înainte părea sigur nu mai există. Când principiile, oamenii sau certitudinile care te ghidau se evaporă și rămâi singur, într-un loc în care nimeni nu ți-a spus vreodată cum să mergi mai departe. Atunci apare dilema: te op...

Există un tip aparte de profesori care par să fi făcut un jurământ de sărăcie emoțională. Intră în clasă cu aerul unui funcționar blocat pe „se încarcă…” și îți cer să fii vulcan de idei, plin de scântei. „Arată mai mult entuziasm!”, îți spun cu tonul cu care casiera de la supermarket îți cere cardul de fidelitate. Asta nu e pedagogie, e stand-up absurdist. Problema? Nu doar că vocea lor e moartă, ci că percepția lor e deja îngropată. Psihologia i-a avertizat demult: prima impresie e o ancoră. Dacă li s-a șoptit că „ăsta e un elev bun”, chiar bâlbele par profunzimi shakespeariene. Dacă li s-a spus că „ăsta e un leneș”, atunci chiar și un eseu genial devine „plagiat, sigur l-a ajutat cineva.” Și nu e legendă urbană: Rosenthal și Jacobson au făcut experimentul. Profesorii au fost păcăliți că unele clase sunt „de elită”, altele „problemă”. Ghici ce? Cei buni au fost tratați cu răbdare și validare, cei răi cu sarcasm și ochi dați peste cap. Rezultatul? Exact ce scria pe etichetă. Efectul P...