Când spui prea mult: despre „confesarea compulsivă”, rușine, nevoi emoționale și un nasture care stă să cadă
✨ Mic test – Ești un povestitor impulsiv? Bifează ce ți se potrivește: ☐ Ai spus unui coleg despre atacul tău de panică în timp ce vă spălați cănile. ☐ Ai postat un story vag, dar dramatic, apoi te-ai prefăcut că nu-l vede nimeni. ☐ Ți s-a spus vreodată: „Ești prea intens(ă).” Dacă ai bifat măcar una: bun venit în clubul celor care simt cu volumul la maxim. Când spui prea mult: despre „confesarea compulsivă”, rușine, nevoi emoționale și un nasture care stă să cadă Pe biroul meu stă o floarea-soarelui plecată. Nu de tot. Doar puțin, cât să pară că se gândește la ceva ce-a spus aseară și regretă. O privire vinovată vegetală. Dacă ar putea vorbi, probabil ar zice: „Scuze, cred că am zis prea mult... iar.” Așa începe povestea cu cei care spun prea mult, prea repede, prea devreme. Ceea ce numim în psihologie oversharing – sau, dacă vrei o traducere cu gust de realitate: confesare compulsivă sau povestire impulsivă. Ce este „oversharingul” și de ce ne înroșim când îl întâlnim? Nu e doa...
