Osho, un hipster și un influencer intra intr-un bar din Machu Picchu. Ies dupa 21 de zile

Cam așa sună glumele cu schimbarea în 21 de zile care îmi intră anual in feed cu ocazia “rezoluțiilor” de Anul Nou. Nu mai pomenesc cǎ rezoluție e cu totul altceva în română decât în engleză.

Schimbarea în 21 de zile, așadar. Doar dacă vorbim de un abonament Netflix expirat. De altfel, e imposibil să te „reconstruiești” complet într-un timp mai scurt decât îi ia unui avocado să treacă de la necopt la putred. Dar asta nu i-a oprit pe noii profeți ai schimbării influencerii și guru cu retreat-uri de lux – să promită miracole între două poze cu apusul și o postare despre „energia sacră” a unui smoothie cu spirulină sau ce se mai bea verde zilele astea.

Mie imi e clar: schimbarea e o afacere bună. De la guru care vând cărți de „dezvoltare personală” pe care nici ei nu le citesc, până la influencerii deveniți psihologi după două selfie-uri la Machu Picchu, toată lumea vrea să te transforme… contracost, evident.

Acești „designeri comportamentali 2.0” îți promit schimbări radicale: „Citește cartea mea și devino un nou tu!” Păcat că noul tu e doar o altă persoană cu portofelul mai gol și cu un teanc de notițe pe care nu le va reciti niciodată. Mai mult, dacă nu reușești să îți schimbi viața în 30 de zile, îți dau banii înapoi, pentru că da, viața ta e ceva ce poți returna, ca pe o comandă greșită de pe emag.

Ah, mai e și Oșo. Ce life changer nu are la îndemână un citat din Oșo? Perlele false de înțelepciune care își fac loc în supermarketuri, pe rafturi între țigări și dulapurile unde îți lași bagajele. Nimic nu îndeamnă la schimbare profundă ca o carte răsfoită la coadă la self-checkout. Ironia supremă? Ca la casele de self checkout, unde te trezeşti cu cutia de pizza fără pizza, așa și cu citatele deştepte: sunt transformate de cei care fură conținutul și lasă ambalajul gol. Seamănă izbitor cu schimbările promovate de acești guru: frumoase pe dinafară, dar complet goale pe interior. Bagă şi un citat cât mai ambiguu și poate cade cineva in plasa biodegradabilă.

Există acum și o modă aparte pentru „reconectarea cu natura” – acele retreat-uri unde plătești salariul pe cinci luni ca să dormi în cort, să mănânci quinoa direct din grădină, să lunezi și să „meditezi” în tăcere. În teorie, sună bine. În practică, oamenii își pierd zen-ul complet când descoperă că nu există semnal pentru Insta. Omg, cum arăt conectarea la natură fără wifi? Ca doar nu suntem Dr Strange in Kamar-Taj fără internet, cu parola “shamballa”? Nu suntem sălbatici! Doar spirituali.

Dacă n-ai postat stories din retreat-ul tău, mai contează că ai fost acolo? Sau schimbarea e valabilă doar dacă ai poze filtrate și cu un bol de smoothie și o pădure în fundal?

În timp ce acești guru moderni vând schimbări rapide, cercetarea spune altceva. Dr. Phillippa Lally, care are o diplomă reală, nu ca alea luate din bar, a descoperit că formarea unui nou obicei durează în medie 66 de zile. Nu trei săptămâni, nu o lună. Și asta e doar o medie! Dacă încerci să te apuci de sport sau să renunți la ceva dificil, poate dura până la 254 de zile.

Și nu, nu e o linie dreaptă. Prochaska, cu modelul său în cinci etape, explică limpede: precontemplare, contemplare, pregătire, acțiune, menținere. Și între ele, probabil niște recăderi, câteva „nu pot” și poate o criză existențială. Dar cine are răbdare pentru asta când există jurnale de self-help și agende cu pagini colorate?

Pentru cei care caută schimbări radicale și rapide, și vor să încapă in costumul de firmă sau în rochițica neagră cu paiete, există bisturiul. Tăiatul stomacului pare să fie soluția-minune: scapi de kilogramele fizice. Dar cine îți ia greutatea emoțională și bagajul mental care au contribuit la această situație?

Este o schimbare invazivă și temporară, care, dacă nu este susținută de un proces profund de auto-reflecție și terapie, te lasă cu aceleași traume, doar că mai ușor pe cântar. Poți să tai din stomac, dar cum tai din obiceiuri, emoții reprimate și povara psihică?

Adevărata schimbare nu se găsește pe rafturile unui supermarket între cărțuliile lu’ Oșo, între pepenii de Dăbuleni și prazul de Teleorman. Nici pe plajele Bali, nici în retreat-uri scumpe, nici într-un program online de „Zen și mindfulness rapid”.

Transformarea reală e lentă, dezordonată și complet neinstagramabilă. Necesită efort, răbdare și mai ales onestitate față de sine. Așa că, data viitoare când auzi un guru promițându-ți schimbarea într-un timp record, întreabă-te: „Ce se întâmplă după ziua 21? Cine rămâne acolo să lucreze pentru mine?” Dacă răspunsul e „nimeni”, poate e momentul să te apuci singur.

Kind reminder: “Încă una și mă duc” nu e niciodată un îndemn bun. Nici pentru schimbare, nici pentru consumul de bere.

Merry phubbing, everyone!

Phubbing-ul – nu, nu este un termen care vine dintr-un sport extrem, ci acel obicei de a-ți ignora pur și simplu familia și prietenii pentru a-ți dedica întreaga atenție telefonului mobil. Găsește-ți locul la masă, dar atenție! Nu doar scaunul e ocupat, ci și întreaga ta atenție, lăsată în urma unei „urgentiste” mesaje pe grupul „Cine face ciorba de burtă?”, în timp ce mama îți povestește despre „sarmalele tradiționale”. Desigur, mai importantă decât orice poveste de familie, nu-i așa?

Ai senzația că ești într-o videoconferință importantă sau că îți verifici ultimele rapoarte financiare, dar în realitate te afli într-un grup WhatsApp numit „Unde punem bradul?” sau „Cine ia cozonacul?”. Ah, da, viața ta e cu adevărat palpitantă.

Ești un om „foarte căutat” – Te simți ca un director important, chiar dacă notificările tale se limitează la întrebarea „Cine ia șampania?”. Poate te simți mai bine răspunzând imediat la „Cine aduce patru feluri de salată de boeuf?”, dar realitatea e că viața ta nu va fi influențată în niciun fel de acea răspuns rapid. Și, totuși, ți se pare că ai o „misiune urgentă”.

Pierzi dialoguri autentice – Ce-i drept, conversațiile din grupuri gen „Cine pune masa de Crăciun?” sunt mult mai „importante” decât poveștile de familie sau discuțiile reale. Mai ales când ești prins în grupul „Cine strică bradul?” și simți că trebuie să te bagi, deși tocmai verișoara ți-a spus că e foarte mândră de bradul din acest an. E prea tentant să răspunzi la „Unde punem mâncarea?” decât să asculți povestea.

Anxietatea Crăciunului în format compact – Te simți ca și cum ai fi în mijlocul unei crize internaționale de business atunci când încerci să răspunzi „urgent” la întrebarea „Cine vrea mai multă sarmală?”. Dar, în realitate, nimeni nu a murit din cauza unei întârzieri de 3 secunde în a răspunde despre „Cine aduce vinul?”. Totuși, te trezești că te panichezi pentru că nu ai dat un reply la timp.

Cum să ieși din acest cerc vicios al phubbing-ului?

Lasă-l pe „Silent” și ia o pauză – Pune telefonul pe mod „Do not disturb” și devino tu însuți. Nu îți va cădea nimic din cer dacă nu răspunzi la „Cine aduce bradul?”. Și, să fim serioși, nu îți va schimba viața „reacția rapidă” la „Cine ia cozonacul?”. Nu uita că viața reală se întâmplă la masă, nu pe ecranul telefonului. La fel ca un VIP de Crăciun, telefonul ar trebui să stea în colțul mesei, cu statutul „tacâm” și nu „vedetă”.

Nu mai face telefonul un „VIP” la masă – Nu trebuie să-l mângâi continuu ca pe o pisică mică care cere atenție. Nu ești pe cale să semnezi contracte milionare pentru că ai postat un selfie cu bradul. Ești doar un om care ar putea să se bucure de compania celor din jur, fără să răspundă imediat la întrebarea „Cine pune bradul?”. La urma urmei, bradul nu se pune singur.

Telefonul nu e un manager de succes – Nu ești CEO-ul unei mari companii internaționale. Ești doar un om care are, pe moment, în față câteva mesaje din grupuri cum ar fi „Cine face friptura de porc?” sau „Unde punem cadourile?”. Lăsând telefonul deoparte, poți să îți reamintești că există un loc în care legătura umană e mult mai valoroasă decât vreo notificare „urgentă”.

Ai fi tentat să crezi că „Cine se ocupă de brad?” e o întrebare care va salva lumea, dar nu, nu este. Nu are legătură cu pacea mondială, nu va preveni sfârșitul civilizației, nici măcar nu va schimba planurile politice. E doar un schimb de informații despre un brad, calm. Dacă telefonul ar fi un participant activ la masa de Crăciun, probabil că ar întreba: „Cine vrea să își pună bradul în mijlocul camerei?”. Nu mai adăuga încă un „grup urgent” despre „Cine ia fursecurile?”.

Te poți imagina la masă cu toți cei dragi, cu telefonul în „Silent”, având o discuție reală despre cât de bune au ieșit sarmalele? Poți să te oprești din verificat „Cine pune șervețelele?” și să începi să spui: „Mama, ai făcut cea mai bună ciorbă de burtă din lume!”?

Data viitoare când te vei uita la telefon, întreabă-te: e mai important să afli cine a uitat să pună fursecurile pe masă sau să te bucuri de un râs adevărat, lângă cei dragi? Crăciunul nu vine cu notificări, nici cu grupuri WhatsApp. Așa că lasă telefonul să fie doar un tacâm pe masă și bucură-te de Crăciunul real. Fără notificări, fără panici, fără „urgente” de grup – doar prezent, doar cu cei dragi.

Ilustratie de Karen Nicolescu, 2019-"Vorbesti ca televizorul"

O viata neexaminata nu merita traita- dialogul socratic in terapie

Ca filosof practician, psiholog si psihoterapeut strategic si orientat pe solutii, aplic frecvent in practica mea metoda dialogului socratic. Dialogul socratic nu este o simplă conversație, ci un proces bine definit care se desfășoară prin întrebări atent formulate. Terapeuții care folosesc această metodă în terapia orientată pe soluții, de exemplu, pot pune întrebări precum celebra întrebare miracol: „Dacă mâine te-ai trezi și, ca prin miracol, problema ta ar fi rezolvată, ce ar fi diferit? Cum ți-ai da seama?” Această întrebare deschide calea către un viitor pozitiv, inspirând clienții să găsească soluții creative și fezabile.

„Crezi că te înțelegi pe tine însuți? Gândește-te din nou.” Acest îndemn provocator deschide drumul către una dintre cele mai puternice tehnici terapeutice: dialogul socratic. Bazată pe înțelepciunea lui Socrate și cultivată de discipolii săi, Platon și Aristotel, această metodă nu doar explorează gândurile și emoțiile, ci le provoacă și le restructurează pentru a conduce la claritate și schimbare. Este un instrument esențial în terapia strategică, în terapiile orientate pe resurse și soluții, dar și în procesul general de dezvoltare personală.

„Înțelepciunea începe cu mirarea.” – Socrate

Prin întrebări profunde și introspecție, dialogul socratic este mai mult decât o tehnică – este un catalizator pentru transformare. Așadar, de ce să nu începi chiar astăzi să explorezi această cale? În cuvintele lui Socrate: „O viață neexaminată nu merită trăită.”

„Cunoaște-te pe tine însuți.” – Această maximă atribuită lui Socrate stă la baza unei metode terapeutice profunde: dialogul socratic. Inspirată de înțelepciunea filosofului antic, această tehnică este mai mult decât o conversație bine direcționată; este o invitație la introspecție, claritate și transformare personală.

Ce este Dialogul Socratic?

Dialogul socratic este o metodă specifică de interogare ghidată utilizată în primul rând în terapia strategică, dar și în terapiile orientate pe resurse și soluții. Această tehnică ajută oamenii să exploreze și să reevalueze gândurile, emoțiile și presupunerile. În loc să ofere soluții directe, terapeutul folosește întrebări deschise, bine structurate, pentru a stimula clarificarea și schimbarea perspectivei. De asemenea, este folosită pe scară largă în Terapia Cognitiv-Comportamentală (CBT), unde contribuie la identificarea și corectarea distorsiunilor cognitive.

„O viață neexaminată nu merită trăită.” – Socrate

Cum Funcționează Dialogul Socratic?

Clarificarea Gândurilor: Primul pas este de a înțelege și clarifica ideea sau gândul problematic.

Exemplu: „Ce înțelegi exact prin asta?”

Explorarea Presupunerilor: Se analizează bazele gândurilor pentru a identifica presupunerile care le susțin.

Exemplu: „Ce presupui aici?”

Examinarea Dovezilor: Terapeutul întreabă despre dovezile existente pentru a susține sau contrazice gândul.

Exemplu: „Ce dovezi ai pentru această afirmație?”

Considerarea Perspectivei Alternative: Se explorează alte puncte de vedere pentru a extinde întreaga perspectivă.

Exemplu: „Cum ar vedea altcineva această situație?”

Evaluarea Consecințelor: Se discută implicațiile gândurilor sau acțiunilor asupra vieții personale.

Exemplu: „Cum te afectează acest gând pe termen lung?”

Auto-reflecție: Încurajează explorarea valorilor și obiectivelor personale.

Exemplu: „De ce contează acest lucru pentru tine?”

De ce este Dialogul Socratic Important în Terapie?

„Cunoașterea începe cu mirarea,” spunea Socrate, iar această idee rămâne un punct de plecare esențial pentru terapia strategică și cea orientată pe resurse și soluții. Credințele iraționale, tiparele de gândire disfuncționale și distorsiunile cognitive pot adesea să blocheze progresul emoțional și personal. Dialogul socratic este un antidot puternic, invitând clienții să își reevalueze perspectivele și să identifice soluții inovatoare.

Această tehnică nu este doar o conversație, ci un proces bine definit, utilizat în special în terapia orientată pe resurse și soluții, dar și în multe alte cadre terapeutice. Întrebarea miracol, de exemplu, este o bijuterie a dialogului socratic: „Dacă mâine te-ai trezi și, ca prin miracol, problema ta ar fi rezolvată, ce ar fi diferit? Cum ți-ai da seama?” Acest tip de interogație deschide ușa către un viitor plin de posibilități, inspirând soluții creative și fezabile.

Prin intermediul acestei metode, clienții pot descoperi că nu sunt definitivi eșecurile lor sau situațiile actuale. Un exemplu clasic este întrebarea: „Poți identifica un moment în care ai avut succes, chiar și într-un mod mic?” Aceasta permite reconstruirea unei imagini de sine mai echilibrate și mai pozitive.

În cuvintele lui Socrate: „Nu pot învăța nimic pe nimeni. Tot ce pot face este să-i fac să gândească.” Dialogul socratic provoacă gândirea, deschide perspective și catalizează transformări profunde, fiind o metodă care continuă să inspire și să modeleze vieți.

Credințele iraționale și distorsiunile cognitive pot sta la baza multor probleme emoționale, inclusiv anxietate și depresie. Dialogul socratic ajută clienții să se detașeze de aceste tipare de gândire disfuncționale și să construiască perspective mai echilibrate. De exemplu, un client care crede „Sunt un eșec total” poate fi ghidat prin întrebări precum:

„Ce înseamnă ‘total’?”

„Poți să identifici un moment în care ai reușit ceva?”

Acest proces poate duce la realizări semnificative, cum ar fi recunoașterea faptului că eșecurile sunt doar o parte a vieții, nu o definiție a valorii personale.

„Nu pot învăța nimic pe nimeni. Tot ce pot face este să-i fac să gândească.” – Socrate

Aplicații Practice:

Terapie: Ajută la reducerea anxietății, depresiei și altor probleme emoționale prin schimbarea gândurilor disfuncționale.

De exemplu, întrebarea miracol: „Dacă mâine te-ai trezi și, ca prin miracol, problema ta ar fi rezolvată, ce ar fi diferit? Cum ți-ai da seama?” Această întrebare este adesea un punct de pornire pentru identificarea soluțiilor posibile.

Educație: Stimulează gândirea critică și învățarea activă prin întrebări care provoacă elevii să își reevalueze concepțiile și să exploreze idei noi.

Dezvoltare Personală: Contribuie la clarificarea valorilor și obiectivelor de viață, ajutând oamenii să își definească direcția și să își atingă potențialul maxim.

Exemplu: Întrebarea: „Ce te-a inspirat să faci această alegere? Cum reflectă aceasta valorile tale?”

Prin astfel de aplicații practice, dialogul socratic demonstrează o versatilitate remarcabilă, fiind un instrument esențial atât pentru dezvoltarea individuală, cât și pentru profesioniștii din diverse domenii.

Dialogul socratic în terapie este mai mult decât o tehnică – este un catalizator pentru transformare. Prin întrebări bine direcționate și introspecție profundă, această metodă oferă clienților un instrument puternic pentru a-și înțelege mai bine gândurile și emoțiile. „Înțelepciunea începe cu mirarea,” spunea Socrate, iar dialogul socratic oferă tocmai această oportunitate: să ne mirăm, să ne explorăm și să ne îmbrățișăm o viață mai conștientă și mai autentica.

Foto de Karen Nicolescu.

Dragile mele anorexice si bulimice

Nu stiu daca v-a mai spus cineva pana acum, dar bolile de care suferiti, in tacere si cu durere, sunt mortale. Poate ca nu ati fost informate sau poate ca va este rusine sa recunoasteti ca aveti una dintre aceste tulburari. Insa nu sunteti singure in suferinta voastra.

S-au scris multe articole pe tema tulburarilor alimentare, intr-un numar direct proportional cu numarul de regimuri si diete propovaduite de fiecare revista glossy, cele mai multe vorbind despre cauzele acestor afectiuni, care pot fi la fel de diferite ca si persoanele care le au. Nu cred insa ca vreunul dintre aceste articole sa fi mentionat, destul de clar, ca uneori urmarea cea mai grava a netratatarii acestor doua tulburari este decesul. Nu anxietatea, nu depresia - care merg mana in mana cu tulburarile alimentare- ci moartea.

Ingrijorarea mea fata de aceste tulburari este reala si vine din doua motive: a crescut numarul celor care dezvolta aceste tulburari, dar, mai ales, a scazut dramatic varsta la care ele se instaureaza. Daca inainte era de asteptat ca femeia tanara, 18-30 de ani sa aiba o asemenea patologie, acum varsta fetelor care pot deveni anorexice a scazut la 8-10 ani. La opt ani, o fetita este in clasa a doua. Ea nu ar trebui, teoretic, sa stie ca, daca rabda de foame, slabeste. Sau daca slabeste e mai atragatoare. La 8 ani, o fetita e atragatoare daca are codite cu fundite. Cel mult, ea poate fi draguta, dulcica, frumusica, dragalasa, dar nu atragatoare. La opt ani, fetitele ar trebui sa se joace cu papusi, bucatarii din plastic, Lego, Megablocks, sa picteze, sa se duca la cercuri de stiinta la Antipa, sau sa se uite la Frozen, ci nu sa se gandeasca la regimuri. Asadar, dragi mamici, aveti mare grija la maniera in care ii transmiteti fetitei dvs ca e grasuta. O parte importanta din modul in care invatam strategii de adaptare sau metode de rezilienta personala (elasticiate psihica) se datoreaza mediului familial. 

Ce nu mentioneaza revistele sau emisiunile TV care glorifica slabiciunea corporala, dand exemple negative cu vedete locale care recunosc ca pierd din greutate prin infometare, este tristul fapt ca TULBURARILE ALIMENTARE AU CEA MAI MARE RATA DE MORTALITATE DIN RANDUL BOLILOR MENTALE, cu un risc de 4 ori mai crescut decat depresia majora (American Journal of Psychiatry, 1995).

Aproximativ 20% dintre persoanele cu anorexie vor muri (sigur, cu totii vom muri la un moment dat, dar ele vor muri inaintea noastra) daca ele nu cauta ajutor la timp. Pe langa tulburarile neurologice, anorexia vine cu un platou de dezechilibre electrolitice, pierderea densitatii osoase, anemie, aritmie, tulburari hormonale. Am mentionat cumva caderea parului, a dintilor si ridarea prematura? Si alea. Deoarece corpul pierde masa musculara, inima pierde si ea masa musculara, cu o rata prefentiala, devenind mai mica si mai slaba. Pulsul si tensiunea arteriala sunt foarte scazute, ducand deseori la stari de lesin. Bulimia aduce si ea niste tulburari: niveluri scazute de potasiu, cicluri menstruale neregulate, eroziunea dintilor si a gingiilor din cauza acidului din stomac, ulcere stomacale, deshidratare, batai cardiace neregulate, libido scazut, balonare abdominala, lezarea esofagului, depresie, fata si glandele de la gat umflate, ochii injectati (din cauza efortului depus in timpul vomitatului), slabiciune, extenuare etc.

Bulimia implica consumul mare al alimentelor, care mai apoi sunt vomitate, consum urmat de perioade de post, de clisme sau uzul diureticelor sau al laxativelor. Uneori, gasesti bulimicii facand, ore in sir, sport in exces. Daca aveti acest obicei, de a vomita, de minim 2 ori pe saptamana si continua pe o perioada de cel putin de 3 luni, este bine sa consultati un psiholog. Sigur, va pot ajuta si un psihiatru sau un nutritionist, insa psihologul lucreaza cu voi pe schimbarea perceptiei imaginii de sine, a stimei de sine si pe alte aspecte pe care ceilalti doi nu le pot aborda. In cazul anorexiei, daca ati pierdut mai mult de 15%-30% din greutatea corporala prin infometare excesiva si doriti sa traiti, e bine sa sunati un psiholog.

Unii bulimici pot muri de infarct. Margaux Hemmingway si Karen Carpenter sunt doua dintre celebritatile straine care au murit in urma tulburarilor alimentare. Lista este, din nefericire, foarte lunga. Doriti sa faceti parte din aceasta lista? Daca nu, cautati ajutor azi. Nu maine, nu saptamana viitoare. Azi.

Asadar, ce ar fi diferit in viata voastra, dragile mele mame, surori, fiice si prietene, daca s-ar intampla un miracol si problema voastra s-ar rezolva peste noapte?