Cei mai multi dintre noi isi inchipuie ca socializarea la locul de munca este un lucru de dorit. Sigur, team building-urile, in care facem gratar cu colegii si bem nestingheriti pot aduce un plus de coeziune grupului, insa incalcarea anumitor reguli sociale nescrise nu este intotdeauna in avantajul nostru.
Lumea in care traim este reglementata de norme diferite, unele la nivel social, in care stabilim relatii de prietenie, in care rasplata este de ordin personal, si altele de ordin profesional sau de piata, cu cerere si oferta de lucru, pentru care suntem remunerati financiar.
Normele sociale includ cereri prietenesti de tip ajuta-ma sa mut mobila, sa imi duc catelul la veterinar, du-ma la aeroport cu masina, lasa-ma sa plang pe umarul tau, etc. Cele de tip cerere-oferta se compun exclusiv din cerinte clare si servicii care sunt remunerate corespunzator. Atunci cand cele doua tipuri de norme se suprapun, relatiile sunt afectate. Din dorinta de pastrare a unei granite clare a normelor, nu le cerem prietenilor avocati sa ne reprezinte gratis la tribunal, celor care sunt doctori sa ne consulte gratis, in mod repetat, iar sefului sa ne fie prieten, caruia sa ii impartasim cele mai adanci secrete ale noastre, inclusiv cele legate de munca.
Desi cele mai multe promovari se fac mai degraba pe baza alegerilor personale ale sefului, decat pe baza competentelor profesionale ale angajatilor, este recomandat ca relatia profesionala sa se mentina la un anumit nivel. Este de admirat daca oamenii cu care lucram ne pot deveni prieteni, insa sunt doua aspecte de mentionat atunci cand incercam sa vorbim despre prieteniile cu sefii. Oricat de prietenos ar fi un sef, relatia dintre tine si el este in primul rand una profesionala. Ierarhic vorbind, seful are un ascendent asupra ta si putere de decizie in ceea ce priveste salariul, urcarea ta pe scara profesionala sau a concedierii tale. Din start, raportul de forte dintre voi doi este inegal, deci o prietenie care pleaca de la premisa ca unul dintre voi are putere decizionala asupra celuilalt, nu este o prietenie in adevaratul sens al cuvantului.
Daca relatia dintre sef si angajat este afectata la un anumit nivel, sa spunem cel personal, vor suferi ambele relatii, atat cea profesionala cat si cea sociala.
Prietenia cu seful nu este recomandata si din simplul motiv ca atunci cand vei fi promovat, poate pe buna dreptate, colegii vor considera ca promovarea nu se datoreaza muncii depuse, ci prieteniei cu seful, fapt ce va conduce la un mediu de munca ostil, in care seful va fi acuzat de favoritism, iar tu de incompetenta. La nivel personal, este dificil de gestionat o relatie in care seara socializam cu seful si ii povestim detalii ale vietii noastre intime, asteptandu-ne ca a doua zi sa avem pretentia sa fim tratati profesionist.
Daca norma sociala se suprapune peste norma profesionala, cea sociala va sucomba in favoarea ultimei, fiind mai fragila. O data stricata, norma sociala poate fi cu greu reparata. Norma de piata, unde un individ are un ascendent financiar asupra celuilalt, defineste atat statutul cat si ordinea ierarhica, plasandu-l pe sef pe o pozitie de superioritate, lucru neacceptabil intr-o relatie de prietenie care trebuie sa fie bazata pe un nivel de egalitate intre doi adulti care se respecta reciproc.
